Prima pagină » Puterea Gândului » Iohannis: plagiatul – dovadă de integritate

Iohannis: plagiatul – dovadă de integritate

Iohannis: plagiatul - dovadă de integritate
Președintele României a desemnat un premier integru, pe unul Tudose.

Meritul cunoscut al acestui Tudose e că și-a plagiat doctoratul. Și că a fost desemnat de PSD, după „o discuție serioasă, chiar profundă pe alocuri” (apud Dragnea).  

Mă bucur că președintele Klaus Iohannis ne dă și nouă speranțe, celor care n-am apucat un doctorat la vremea lui. (Am și pus ochii pe câteva lucrări care-mi convin).  

Până s-o dau în doctorate, m-am talentat și-am scris o dramă – Regele Lear. Am născocit, în integritatea mea, un personaj-marfă, Bufonul. I-auzi ce i-am pus în gură:
 
Primește boneta mea de nebun. Pentru că iei partea cuiva care nu mai e la putere: dacă nu știi să zâmbești încotro bate vântul, ai să faci guturai. Ia tichia mea, să nu răcești. Adevărul e un dulău credincios pe care-l dai în bice afară, dar cățelușa cocoșneață are voie să șadă pe cuptor și să pută după pofta inimii. Nu-s chiar de tot nebun, fiindcă lorzii și marii seniori nu-mi dau voie să dețin monopolul nebuniei. Căci. dacă au pus monopolul pe toate bunurile regatului, își cer partea leului și la asta.