Când cineva evită se fofilează într-o situație critică, japonezii nu spun „se spală pe mâini” – la ei, expresia e „se spală pe picioare”.
Înțeleg că Președintele a dorit să ajungă la Tokio, cum am înțeles, în martie 2016, când explica la fața locului de ce a dorit să ajungă la Ierusalim: „Soția mea, Carmen, și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim”.
Când însă, în țară, „fiecare zi cu acest guvern e o un risc pentru romani” (l-am citat pe Iohannis însuși) și când candidatul nominalizat pentru postul de premier n-a reușit încă să coaguleze o majoritate, trebuie să ai mult sânge rece s-o iei spre Soare Răsare.
„Moment istoric în relațiile bilaterale cu Japonia”, titrează presa obedientă. Istoric e momentul pentru Casa Imperială, care inaugurează o Eră nouă – Reiwa (a Alesei Armonii).
Președintele României a fost primit de premierul Shinzo Abe, cum au fost primiți mulți alți distinși șefi de delegații oficiale. S-au schimbat, e drept, cuvinte frumoase, s-au făcut minunate promisiuni.
Cu adevărat istorică ar fi fost vizita din ianuarie 2018 a lui Shinzo Abe, compromisă atunci de un gargaragiu sinistru, prim ministrul Mihai Tudose, care s-a ofuscat și a dat-o-n sugata o kesu (a dispărut în ceață). Șeful Executivului nipon și cei vreo 50 de oameni de afaceri care îl însoțeau au fost nevoiți să patineze, făcând turul Muzeului Satului de mai multe ori, până când Președintele a avut înțelepciunea să-i adăpostească la căldură în Palatul Cotroceni…
După o primă rundă de consultări cu toate partidele participante la succesul Moțiunii și lăsat cu ochii-n soare, Ludovic Orban a ieșit astăzi să le adreseze un patetic apel public la cvorum. Un demers usan-kusai (bizar, îndoielnic, suspect), cum ar zice japonezii.
Bietul nostru Orban, n-are nici o șansă. Nici cu incantații pentru „alungarea Guvernului Dăncilă”…