Iohannis și-a luat partidul înapoi

„Tânărul Werner” s-a trezit, peste noapte, în găleată. Dar nu așa, ci profund în găleată. Și totul a început de la momeala prinsă în ac de Dragnea – anume, Viorica – la început de an, ceea ce l-a făcut pe Klaus să se ducă pe copcă.

Ca și când ar fi știut până unde va coborî Dăncila de apă tulbure, dacă-i dă fir, liderul PSD a prins-o-n ac, a aruncat-o-n apă și a început să dea la Iohannis.

Și Iohannis a mușcat și s-a dus la fund.

A doua lovitură a fost șah-ul pe care i l-a dat Tudorel Toader, „marele maestru local”, care face mat Justiția.

L-a pus pe președinte în situația mutării cu alternativă: fie acceptă matul, fie sacrifică regina DNA. Și, întrucât a înțeles că nu mai are nici strada, în totalitate, de partea lui și nici un partid solid, care să-l sprijine în caz de atac decisiv, prin suspendare și referendum, a sacrificat regina.

Consecințele le cunoaștem: s-a dus la fund.

De ultimă oră, privind și mai atent, către „partidul său” – mă rog, în general, către dreapta – a înțeles perfect ce va să însemne „moartea subită”: anume, starea de neființa politică. Și s-a dus la fund.

Și, acolo, la fund, și-a făcut inventarul: din stradă mai are cam un colț, întrucât unii au plecat, alții s-au întors (cu fața de la el), alții nu mai vin (de afară), iar restul a cunoscut marea lehamite; a rămas Diaspora să se descurce cu concediul cum o putea; din politică, ce să mai vorbim, prea multă susținere n-a simțit – la centru-dreapta au reapărut oameni noi, cam periculoși, cum ar fi Dacian Cioloș, de care s-a lipit USR, și par prieteni; și nu știi cine s-o mai alinia, ca, de exemplu, Eugen Tomac. Cu moldovenii nu ești sigur niciodată.

Iar despre PNL, după ce că e plin de bube-n cap, mai are și „viruși antiOrban”: Viorel Cataramă și Marian Petrache, două nume care au un trecut relativ comun cu al treilea – Călin Popescu Tăriceanu.

Acum, nu știe nimeni, exact-exact, în ce fel urma să se organizeze jocurile: fie Tăriceanu își căuta loc de fugă și lansare către Cotroceni, dintr-un nou PNL, fără Orban și garda lui, dacă se strica cu Dragnea, fie urma să ia o halcă din „partidul lui Iohannis” să-l ducă în ALDE, „rezolvând” și Opoziția și pe președinte, la pachet.

Înțelegând toate acestea, suferințele lui Klaus Iohannis s-au amplificat extrem. L-a invitat pe Orban la Cotroceni și i-a cerut să-l invite la Consiliul Național al partidului.

Odată invitat, a pus lucrurile în ordine, așa cum a văzut el, pe la congrese mai mari: „Mai vreți să fiu președintele vostru?!”/”Sunteți alături de mine în această luptă?”. „Daa!”. „Mai vreți?!”/”Sunteți?”. „DAAAA!!”.

Ei, așa da!

Și Iohannis și-a luat partidul înapoi. I-a pus pe oameni la treabă, le-a trasat sarcini, a transmis semnal că PNL e al lui și, cine vrea putere, la Dreapta, numai cu liberalii face mușchi, face față, mă rog, face totul. Mesajul a fost articulat. Iohannis a fost „blajin” – în felul lui; restul a fost show, cu întâmplări și personaje cunoscute.

Cu o excepție: „Toamna aceasta și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România. Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să vedem cum e destructurat tot ce a fost construit. Așa ceva nu se poate„, a spus Iohannis.

Adică?!