Că guvernul lui Victor Ponta nu vrea ca diaspora să voteze cu toți mușchii ei, e limpede, iar asta s-a văzut, sub toate aspectele, în cazul împiedicării exercitării dreptului la vot, la prezidențialele din noiembrie 2014.
Că opoziția nu poate să impună, în Parlament, votul electronic și prin corespondență, și că nici nu prea se omoară cu firea în acest sens, e un fapt dovedit.
Dar de ce președintele Iohannis, cel care a beneficiat de votul românilor din afara granițelor, atât cât a fost, surclasându-l, astfel, pe Victor Ponta în alegerile din toamna lui 2014, nu este infinit mai vocal în a-i cere guvernului să rezolve acestă chestiune, care prin nerezolvare trimite în penal toată conducerea acestui stat bănuit de „malpraxis”, asta nu înțeleg.
Pricep, însă, așa cum spuneam, că la peste opt luni de când DNA a preluat dosarul „Votul Diasporei” de la Parchetul General, ancheta băltește „in rem”, niciunul dintre factorii de decizie, aflați pe funcții la acel moment – Titus Corlățean, Teodor Meleșcanu, Victor Ponta -, nefiind măcar audiat, darămite tras la răspundere. Și asta, deși consulii și ambasadorii români au spus oricui a avut urechi să audă că MAE nu a ținut cont de solicitările lor de a deschide noi secții de votare, eventual de a permite prelungirea programului de vot la secții.
Președintele, știm cu toții, nu trebuie să ne-o mai repete careva, arbitrează, cum s-ar spune, meciul puterilor în stat, nefiind doar o sperietoare împăiată, ci o instituție vie. În consecință, nu cred că postura l-ar împiedica – demersul său nefiind un amestec în „treburile interne” ale Justiției – să-i ceară Codruței Kovesi să le ceară procurorilor anticorupție să se miște cu cel puțin același talent cu care s-au mișcat în cazul altor anchete spectaculoase.
Cum nu s-ar chema că „inoportunează activitatea parlamentară”, dacă ar merge de câte ori îi „permite” timpul în fața prea mulților aleși indolenți, ca să le explice cum devine chestiunea cu dreptul cel mai de seamă în statul democratic – dreptul la vot, după care am urlat, ca lupii în codru, ani și ani.
Nu te poți prevala de dreptul de a fi incult, indolent sau pervers, tu parlamentar ales, ca una să promiți și alta să (nu) faci. Iar tu, președinte, ai ocazia și interesul să le explici că este dreptul și obligația lor să dea legi nu pentru a spori cantitatea de maculatură a bibliotecilor legislative, ci pentru a oferi soluții legale, tehnice și practice, aplicării Constituției. Că numita înfăptuire nu este un moft, ci o obligație a parlamentarilor și un drept inalienabil al cetățeanului. Că, mai ales, nu poate fi un joc meschin și prostesc al unei clase politice debile.
Da, este drept: reprezentanții celor mai numeroase comunități ale românilor din diaspora, cele din Italia și Spania, au anunțat că sunt pregătiți să ceară președintelui Klaus Iohannis dizolvarea Parlamentului, dacă nu se vor aproba votul prin corespondență și votul electronic. Această inițativă n-ar face decât să dovedească, o dată în plus, că răbdarea lor a ajuns la capăt.
Ceea ce nu înseamnă că demersul în sine poate fi determinant pentru a-l mobiliza pe Iohannis sau că Parlamentul ar putea fi, vreodată, dizolvat de acesta, cu sau fără ajutorul actualei opoziții.