Iran – a cincea zi de proteste. „Mâna americanilor”?

În Iran e „mâna americanilor”? E mână de la mână – americani, israelieni, saudiți? Și imediat vine argumentul multora care spun că nu există coincidențe (ba există! am exemple devastatoare de coincidențe în istoria lumii): documentul discret (secretul a fost dezvăluit, la mai puțin de două săptămâni, de Canalul 10 israelian) semnat pe 12 decembrie, la Casa Albă, între responsabilii militari și ai securității naționale din Statele Unite și Israel, având ca țintă Iranul. S-a purtat atunci discuții intense între părți, concentrate nu doar pe arsenal nuclear al regimului de la Tehran, s-au constituit patru echipe mixte de lucru, consilierii pe probleme de securitate națională ai celor două părți, McMaster și Meir Ben-Shabbat.

Memorandumul din 12 decembrie a revenit în atenția opiniei publice în urmă cu câteva ore, când media israeliană a citat un articol din publicația kuweitiană Al Jarida („considerată trompeta Israelului”), care informa că regimul de la Ierusalim are undă verde, în urma unei înțelegeri cu Statele Unite, să-l lichideze pe generalul Qassem Suleimani (poreclit de CIA „Shadow Commander”), versatul șef al operațiunilor speciale desfășurate de Iran în afara granițelor).

N-am răspuns la întrebarea dacă în protestele care se extind și se radicalizează în Iran e „mâna americanilor”. Ar fi și greu de documentat un răspuns direct. Iar memorandumul semnat pe 12 decembrie nu poate fi un argument solid, de vreme Statele Unite și Israelul n-au nevoie să semneze hârtii ca să își conjuge forțele împotriva regimului de la Tehran. Cât privește generalul Suleimani, acesta e o țintă veche (protejată însă o vreme de Administrația Obama, înaintea semnării Acordului Nuclear din 2015).

Faptul că astăzi președintele Donald J. Trump s-a trezit cu noaptea-n cap ca să măgulească „bunul popor iranian” și să transmită că e nevoie de o schimbare de regim n-are altă semnificație decât obișnuita sa agitație fanfaronardă, care – spuneam ieri – poate avea asupra „bunului popor iranian” efecte opuse celor pe care liderul de la Casa Albă și le dorește.

În cea de-a cincea zi a protestelor se poate simți „mâna americanilor” – nefiresc ar fi fost să fie altminteri – într-un anumit tipar după care curge propaganda. Asta nu înseamnă că Statele Unite ar fi declanșat evenimentele, ci că ar fi neverosimil să nu încerce să le fructifice.

Valabil și pentru Israel, unde premierul Netanyahu s-a grăbit astăzi să afirme că țara sa nu se află în spatele protestelor, după cum ar fi declarat președintele Hassan Ruhani.

Președintele nu nominalizase Israelul – în declarația făcută ieri, prima de când au început mișcările de stradă – ci a dorit să calmeze spiritele, polemizând marginal doar cu Donald Trump, „tipul acesta care încearcă acum să simpatizeze cu poporul nostru, uitând că în urmă cu câteva luni a catalogat națiunea iraniană drept teroristă”.

În Iran nemulțumirile mocneau de luni de zile și n-a fost nevoie decât de scânteia unui declanșator ca ele să explodeze. Iar pe declanșator au apăsat tensiunile existente între ayatollahi și președinte. Înclin să cred că Mashhad-ul, orașul în care au izbucnit joi protestele, s-a dorit a fi un avertisment pentru Ruhani, dar avertismentul a scăpat de sub control, lucru frenetic fructificat de ceea ce regimul de la Tehran numește „dușmanii Revoluției [islamice din 1979]”.