Iresponsabilii care destramă România
Priviți cu atenție la Ucraina și înțelegeți că iresponsabilitatea politică nu rămâne fără consecințe, iar corupția endemică nu permite funcționarea la nesfârșit a unui sistem moștenit „pentru că altfel nu se poate”, ci îl sufocă și-l termină, îl bagă în pământ. Și că, în fine, când nemulțumirea populară izbucnește, ea nici nu judecă, nici nu oferă soluții. Odată ajunși în acel punct, e prea târziu pentru o cale de întoarcere.
Unii au impresia că ceea ce se întâmplă cu țara care ne împărtășește 650 de kilometri de graniță „e la ei acolo”, să fie ei sănătoși, în fond Crimeea era oricum a rușilor, iar pe noi nu ne privește. Așa au avut impresia și când centrul Bucureștiului era trecut prin bâte în 1990, iar mai nou ăia care au murit la Revoluție au fost niște fraieri care ne-au răpit binefacerile comunismului, punându-ne sub jug imperialist, dacă e să-i auzi pe cei care nici nu se născuseră bine pe vremea aceea. Cam atât de amuzantă este istoria, punând mereu călăii pe piedestal, iar victimele, în noroi. Dar ea mai are o caracteristică: tinde să se repete. Alți actori, alte timpuri, aceeași scenă, aceleași roluri.
Iresponsabilitatea politicienilor ucraineni care și-au devalizat țara și au cântat cum li s-a ordonat de către oligarhi este acum la vedere în fața întregii lumi: țara lor e pe cale să fie făcută bucăți. Ca de obicei, noii tirani sunt aplaudați de mamele cu copii în brațe, de oameni ai muncii îmbujorați și de tineri descumpăniți de mizeria politică pe care au îndurat-o timp de ani de zile. Oricine aduce o schimbare e bun – fie că vorbim de extrema dreaptă ucraineană, fie că vorbim de cvasi-dictatura rusă. Mijlocul, adică burtica aia pufoasă și democrată, este eviscerat – în ăia nu poți avea încredere, doar ei au făcut sluj oligarhilor, iar acum îl vor face fie occidentalilor, fie rușilor.
Bun, și ce legătură are asta cu România? Păi are. Are, pentru că, într-o regiune unde democrația pierde și atunci când pare că învinge, nu poți să te consideri separat de o mare din ce în ce mai tumultuoasă și să crezi că noi suntem OK, doar suntem în NATO și în UE. În NATO e și Turcia, dar asta nu înseamnă că acolo lucrurile merg în bine – prăbușirea democrației este vizibilă, iar în acest context în care NATO are nevoie de toți aliații, nu cred că excesele lui Erdogan vor fi aduse în discuție. În Bulgaria, naționalismul este în creștere, la fel și atacurile asupra minorităților. De Ungaria, numai de bine – premierul Orban își continuă echilibristica sa aflată la marginea extremei drepte, pentru că aici ruptura s-a produs deja acum câțiva ani, iar masele încă mai sunt fermecate de „ordinea” adusă de măsurile sale neortodoxe.
A crede cumva că România va fi imună la ce se întâmplă la granițele ei dezvăluie o naivitate greu de înțeles – România deja este influențată de aceleași forțe care rup Ucraina în aceste zile. Atâta doar că nu se manifestă la fel de puternic și îmbracă alte forme. Dacă politicienii ucraineni și-au făcut de cap atât de rău, au făcut-o pentru că n-au fost cenzurați de un sistem riguros și sever de evaluare, cum au fost politicienii noștri de când am intrat în UE (și câțiva ani înainte). Dacă oligarhii lor au ajuns niște dumnezei, a fost pentru că acolo procuratura și instanțele de judecată n-au avut niciodată undă verde să-i umfle – cu excepția Iuliei Timoșenko – în timp ce la noi avem deja câțiva miliardari de carton la umbră. Nu îndeajuns, nu și din cei apropiați de fosta putere, dar răbdare, e loc pentru toată lumea.
Să zicem mersi că am intrat în NATO și că am fost admiși, tot de nevoie, în Uniunea Europeană. Fără aceste două garanții – cât mai înseamnă și ele – România ar fi fost acum într-o situație extrem de asemănătoare cu Ucraina. Așa, putem vedea că forțele acestea centripete se manifestă pe alte planuri. Pe planul rezistenței politicienilor corupți în fața exigențelor europene. Pe planul luării la bășcălie a valorilor democratice europene, de dragul obținerii a două puncte de rating în plus, și a câtorva procente de voturi, dacă tot se poate. Pe planul orientării investițiilor nu către zonele care ne pot integra în Uniunea Europeană, ci către micii noștri oligarhi, care și-ar vinde și mama, și patria, doar să se vadă cu banii în căruța lor cu motor V8 (vezi planul de autostrăzi).
Dacă nu am fi fost integrați aproape cu forța în structurile euro-atlantice, n-am fi avut nicio șansă în acest seism în care se reașază sferele de influență, ar fi bine să țineți minte asta. Iar apoi să vă uitați la politicienii de azi – cei care vă amețesc că nu avem nevoie de Europa, că ei știu mai bine, că nu ne stabilesc nouă niște birocrați de la Bruxelles agenda, ei bine, exact aceștia vă sunt cei mai mari dușmani, pentru că în lipsa polului euroatlantic, noi am fi demult înapoi în sfera de influență rusă.
Să nu ne înșelăm: această umbrelă de protecție nu e atât de solidă pe cât pare. Când premierul unei țări afirmă sus și tare că legea nu e una pentru toți și că ar grația pe cineva pe motiv că statul nu câștigă nimic din încarcerarea unui infractor, când partidele de toate culorile își însoțesc infractorii la audieri și la pușcărie, croncănind că-s nevinovați, când călăii sunt procurorii și judecătorii, iar nu cei care au devalizat statul de bani (adică pe noi), atunci începi să te întrebi: oare cât de corupți sunt, de fapt, politicienii noștri? Și oare cât mai e până se va sufoca și sistemul nostru, lăsându-ne pradă țara în fața unor șacali mai mari și mai siguri de ei? Cât de puternică este, de fapt, integrarea noastră în lumea occidentală, cea a libertății?
Uitați-vă bine la politicienii noștri de azi, uitați-vă bine la ei. Pentru că, la fel ca iresponsabilii care au permis ca România să fie nepregătită la mai bine de doi ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (au statui prin parcuri azi), la fel ca iresponsabilii care s-au jucat de-a democrația până au îngropat-o de tot înaintea celui de-al Doilea Război Mondial (și ei au statui prin parcuri azi), nici clasa politică de acum nu-și dă seama că afară e furtună mare, și că nepregătirea noastră ne va costa foarte mult.
Da, cel mai probabil că nu o să fie vreun al treilea război mondial, dar nici nu e nevoie, e suficient să ne trezim cu Rusia la graniță. Căci în rest, suntem perfect în stare să ne destrămăm și singuri.