Istoria Festivalului la români

Carnavalul de la Rio plus Taurii de la Pamplona și Festivalul Tomatina de storcit roșii în capul oamenilor, nimic nu se compară cu fericirea ușor descreierată cu care aleșii neamului mioritic fac praf banii comunităților, fără să dea socoteală în vreun fel.

De fapt, versiunea completă a folclorului tradițional ar trebui să conțină și parangheliile aferente. De exemplu, Miorița. După avertismentul oiței: „Că l-apus de soare/ Vreau să mi te-omoare/ Baciul ungurean și cu cel vrâncean!” strofa lipsă e una de petrecere. „Auzind aceste/ Alarme funeste/ Baciul moldovan/ Pregăti chiolhan/ Bacii se împing/ Pentru catering/ Și tocmi taraf/ Chiar pe Holograf”.

Sau Meșterul Manole. După strofa în care se roagă ca nevastă-sa să n-ajungă la mănăstirea fără autorizație de construcție: „Dă Doamne pe lume/ O ploaie cu spume/ Să facă pâraie/ Să curgă șiroaie/ Apele să crească/ Mândra să-mi oprească”, apare și strofa de paranghelie „Fiindcă nu ploua/ Chef organiza/ Bani de-acoperiș/ Fură pe furiș/ Cumpără din ei/ Tăvi de mititei/ Și publicitate/ La Intact, măi frate/ Bugetul e pilaf/ Vin și Holograf”. Mă rog, se pare că sunt la mare căutare.

Nu vă mai zic de Luceafărul. Strofa cu bairamul vine exact după ce Cătălina vorbește cu entitățile imaginare: „Cobori în jos, luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază/ Pătrunde-n casă și în gând/ Și viața-mi luminează!”

Imediat fata luă banii familiei și organiză o strofă ștearsă de Eminescu, din bun simț: „Și fata după ce oftă/ Un număr pe mobil formă/ Sunase drept la Primărie/ Pe Firea. Vrea paranghelie/ Cu mustul de la damigeană/ Dar și salată. Că-i vegetariană/ Luceafărul să-l eclipseze/ Puse-artificii ca să detoneze/ Cum Holograf e mult prea ocupat/ Chiar pe Salam l-a antamat!”

Vedeți? Altceva! Spiritul petrecăreț al românului, de fapt ăsta l-a inspirat și pe regizorul James Cameron să pună orchestra să cânte, pe când Titanicul se scufunda. Secvența din film a fost scoasă, în care căpitanul tocmește artiștii pentru concertul subacvatic.

De aia ne trebuie nouă toate serbările, festivalurile și zilele localității. Că e în spiritul nostru din moși-strămoși! Decebal, când a auzit că Traian îl atacă, știți ce-a făcut? A luat banii de catapulte, oale cu smoală și săgeți și i-a alocat festivalului Zilele Sarmisegetuzei. Așa am ajuns jumate romani. Că și ăia, alte figuri, au sifonat banii de scuturi, berbeci de spart poarta și sandale romane pe un Festival San Remo, cu Toto Cutugno. Că el de atunci cântă.

Când turcii atacau, ce credeți că făceau prima dată românii? Că ele, româncele, se uitau la Suleiman Magnificul, teatru de păpuși în piață. Românii puneau de un bairam. Îi zicea „Otoman-fest”! Și băgau în ei toate proviziile, după care dădeau foc la recolte cică. Aiurea, ardeau facturile, ca să nu-i prindă Curtea de Conturi a boierilor. Și fugeau în munți, la Festivalul Cerbul de Aur.

D-aia n-are rost acum să ne mai prefacem revoltați că aleșii noștri fac zdrențe bugetele pe imbecilități gălăgioase și lipsite de bun gust.

Singura chestie nouă pe care-au inventat-o românii, față de exemplele istorice e parandăratul. Că trebuie să mănânce și gura lu Sarmisege-obtuza de Voluntari ceva, nu?