Istoricul Marius Oprea, despre cum s-a născut „democrația originală” în România: Decizia executării soților Ceaușescu în ziua de Crăciun a fost luată de Iliescu într-o toaletă / „Moș Crăciun trăgea cu mitraliera într-un bloc”

În 24 decembrie 1989, în ziua de ajun a Crăciunului, Ion Iliescu semna un decret al CFSN prin care s-a constituit Tribunalul Militar Excepțional. Decretul care a dus la execuția soților Ceaușescu chiar în ziua de Crăciun a fost scris de mînă, într-o toaletă din apropierea biroului ministrului Apărării.

Brucan: „Dacă ți-e frică de lupi, nu intra în pădure!”

Practic, „baia de la MApN”, cum numea generalul Victor Atanasie Stănculescu eufemistic locul în care se întrunea ehipa lui Ion Iliescu, de teama de a nu fi ascultați de urechi indiscrete și a gloanțelor răzlețe, echipă din care mai făceau parte Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian și Silviu Brucan a îndeplinit în acele zile rolul fostului „Cabinet 1″. Aici, în toaleta din apropierea biroului defunctului ministru al apărării Vasile Milea s-au luat deciziile care aveau să marcheze „mersul democrației” pentru mulți ani încolo în România. În acea toaletă, în prezența cadavrelor profanate ale „teroriștilor” din echipajul colonelului Trosca la intrarea în minister, în ziua de ajun a Crăciunului, s-a luat decizia lichidării lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu, într-o zi sfîntă pentru români, ziua Nașterii Domnului. Dar pentru grupul de la Ministerul Apărării Naționale, activiști veterani pro-moscoviți ai partidului comunist, ziua care urma nu era decît o zi ca oricare alta. O zi care a marcat însă cu o simbolistică puternică întreaga tranziție spre democrație în România, a cărei „linii directoare” au fost trasate printre suluri de hîrtie igienică, într-un WC.

Decizia execuției sumare a soților Ceaușescu, chiar dacă a fost precedată de un așa-zis proces, a fost aruncată de la unul la altul. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea ei, poate în afara lui Silviu Brucan. Acesta, întrebat de John Simpson, realizatorul britanic al unui documentar BBC la cinci ani de la revoluție despre această decizie, a izbucnit într-un rîs sănătos (eram martor la întîmplare, fiind consultant al echipei BBC), după care, redevenind serios, a spus doar că „dacă ți-e frică de lupi, nu intra în pădure!”. În schimb, prezent în același documentar, Iliescu a dat vina pe Stănculescu pentru execuția Ceaușeștilor, deși decretul scris în toaleta MApN era semnat de el. Spunea că evenimentele au luat acea turnură în urma insistențelor generalului Stănculescu, care altfel nu mai garanta fidelitatea armatei față de Consiliul Frontului Salvării Naționale. Ceea ce Stănculescu a negat, spunînd că el a îndeplinit doar dispozițiile decretului și s-a ocupat de organizarea propriu-zisă a procesului și a execuției soților Ceaușescu. El afirma că Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu au fost cei mai vocali și i-au cerut să-i lichideze pe Elena și Nicolae Ceaușescu. Procesul, de a cărui organizare s-a ocupat generalul nu era decît o fațadă. Și nici organizarea acestuia nu a fost lipsită de hibe.

Procurorul Voinea: „Am înjghebat un dosar”

Pe 22 decembrie 1989, seara, tînărul procuror militar Dan Voinea, pe atunci căpitan, a primit ordin de la procururorul general Gheorghe Diaconescu să se deplaseze, alături de un coleg, Mircea Levanovici, la sediul Comitetului Central, pentru a împiedica distrugerile și a-i ancheta pe demnitarii comuniști găsiți acolo. Au reușit să intre în sediul CC deja baricadat pe o fereastră, la puțin timp după ce începuse să se tragă și în fața lor a fsot adus de un muncitor înarmat fostul ministru de interne Postelnicu, care era bătut și speriat.

L-au întrebat cine trage și acesta le-a spus că nu știe, deși i s-a spus că va fi așezat în dreptul unui geam, spre a cădea victimă celor despre care se socotea că au rămas fideli regimului pe care îl reprezenta. Ca să scape, în schimb Postelnicu le-a dat detalii despre cadavrele de la Timișoara, incinerate din ordinul Elenei Ceaușescu la crematoriul „Cenușa”. Peste cîteva zile, în 24 decembrie, în vreme ce ancheta acest caz, căpitanul magistrat Voinea a primit ordin să se prezinte la Ministerul Apărării Naționale, unde „am primit ordin de la generalul Stănculescu și de la Mugurel Florescu, care era consilier juridic la departamentul condus de Stănculescu” să se ocupe de rechizitoriul soților Ceaușescu. Urma să aibe loc un proces-fulger, pentru a cărui instrumentare nu avea decît o zi: „cei care mi-au spus despre ce-i vorba au fost generalul Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu”, declara ulterior Dan Voinea, în fața Comisiei Senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989.

Întrucît, deși Nicolae și Elena Ceaușescu erau reținuți deja, dar nu se eliberase niciun mandat în acest sens, „pe 24 am dat mandat de arestare lui Ceaușescu, de la Ministerul Apărării Naționale. Era și colonelul Popa Gică, președintele Tribunalului Militar, au venit avocații, am înjghebat un dosar. Popa Gică a spus că este un decret de constituire a Tribunalului Militar Extraordinar, semnat de președintele Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu. Aveam două din stenogramele ședințelor CpEx, găsite la C.C. Atunci ne-am dus pe infracțiunea de genocid. Cifra de 60.000 de morți a apărut în presă, s-a dat și la radio, se vedea ca bună, n-a verificat-o nimeni, noi în rechizitoriu am luat-o din mass-media. În întocmirea rechizitoriului, scris de mine de mînă, m-am consultat cu Popa Gică, președintele completului de judecată”.

Între timp, generalul Stănculescu se ocupa de organizarea plecării către Tîrgoviște, unde la UM 01417 se aflau în stare de arest soții Ceaușescu.

„Stănculescu de la început ne-a spus că avem doar o oră pentru judecată”

Audiat de Comisia Senatorială, colonelul Ioan Cristian Mateiciuc, unul dintre piloții celor două elicoptere care au plecat spre Tîrgoviște în 25 decembrie declara: „era pe la ora 9,30 pe 25, cînd am primit ordin să venim pe stadionul Ghencea. Am luat echipajul, colonelul Militaru (pilotul celuialt elicopter – n.n.) la fel. Am venit la joasă înălțime. Generalul Stănculescu s-a urcat în elicopter și în continuare am primit misiunea de la el, am îmbarcat la bord și 8 parașutiști. S-au urcat la bord și persoanele civile și am pornit spre Tîrgoviște, zburam jos, au mai venit trei elicoptere în întîmpinare și însoțire. Stănculescu era în aparatul Puma, la colonelul Militaru. Ei au aterizat primii, apoi și eu. Parașutiștii au fost împărțiți pe laturi. Noi, echipajul, n-am intrat înăuntru la procesul soților Ceaușescu. Militarii din unitate erau în dispozitiv de apărare. Acolo a durat procesul o oră, seara ne-am întors”.

În dimineața aceleiași zile de Crăciun, căpitanul de parașutiști Ionel Boeru de la unitatea militară din Boteni s-a oferit voluntar pentru o misiune, fără să știe în ce va consta aceasta. „În 25 decembrie ora 8, cadrele rămase la Boteni au fost adunate, s-a spus cine vrea să participe la o misiune de luptă cu teroriștii. Ne-am înscris, am rămas 8, ne-au îmbarcat pe două elicoptere, am ajuns la stadionul Steaua, am așteptat. A apărut un tovarăș general, Stănculescu, cu procurorii și judecătorii militari, ne-am îmbarcat. Am recunoscut mănăstirea Dealu, mi-am dat seama că mergem la Tîrgoviște. Am coborît în cazarmă pe platou, a venit un transportor, a coborît Stănculescu, a venit Kemenici, au discutat, atunci ni s-a făcut semn să coborîm și noi. Am intrat în comandament. După ora 10, a venit generalul Stănculescu, mi-a spus personal de ce sîntem acolo: sînt prinși soții Ceaușescu, va avea loc un proces, noi să asigurăm paza, Și dacă sentința va fi de condamnare la moarte, tot noi trebuie să-i executăm. Mi-a spus dacă cineva încearcă să-i salveze pe cei doi sau cazarma va fi atacată, eu să-i împușc pe cei doi”.

Procurorul Voinea povestea la rîndul său cum a decurs deplasarea spre Tîrgoviște: „Am plecat pe stadionul Ghencea cu două TAB-uri, de acolo la Tîrgoviște cu două elicoptere, cu o eșarfă portocalie de 15 metri pentru recunoaștere, ni s-au alăturat alte elicoptere, ne-am tot învîrtit în cerc, au coborît cele două elicoptere: într-unul completul de judecată, în celălalt Stănculescu cu însoțitorii și parașutiștii (subofițeri) de la Boteni. Colonelul Kemenici ne-a întîmpinat în cazarmă, am intrat în clădire, era cu noi și un medic militar. Stănculescu de la început ne-a spus că avem doar o oră pentru judecată. Popa Gică a luat doi asesori din unitatea respectivă”.

Căpitanul Ion Toma Zamfir, unul dintre acești asesori, arăta la Comisia Senatorială că „alți ofițeri au refuzat să facă parte din completul de judecată, eu am acceptat. Eu eram mai incisiv, corect, nu accept corupția, căutam să-mi fac datoria. Deliberarea a constat doar în faptul că Gică Popa și celălalt judecător militar, Nistor, ne-a întrebat dacă sîntem de acord să fie condamnați la moarte, noi am spus că da (ne-au arătat un cod penal subliniat cu roșu). Nu i-am cunoscut pe cei veniți de la București, nici ei nu ne cunoșteau pe noi”.

Căpitanul parașutiștilor: „După execuție, am băut o sticlă de coniac și m-am culcat”

Căpitanul de parașutiști Boeru a asistat, imediat după aterizarea pe platoul unității mlitare din Tîrgoviște, la un fapt care atunci nu i s-a părut ieșit din comun: locul execuției a fost ales înainte de a se fi judecat procesul. „S-a stabilit locul unde trebuiau să fie executați, au apărut discuții pe această temă între generalul Stănculescu și Kemenici. Fostul C.I-st al unități și ofițerul de securitate Dinu erau pe culoare, Stănculescu mi-a cerut să pun un om să-i supravegheze pe cei doi. Generalul a mai cerut doi oameni, care să-l însoțească tot timpul. Apoi s-a desemnat plutonul de execuție din trei oameni, eu și încă doi, cei doi desemnați pentru însoțirea lui Stănculescu. Apoi Stănculescu m-a trimis să-i preiau, pe rînd, pe cei doi Ceaușescu din transportor, să-i duc în sala medicală și apoi în sala unde se ținea procesul, să fiu politicos cu ei, să nu-i bruschez, să nu-i lovesc. În timpul procesului eram în sală, în spatele avocaților.

Ce s-a întîmplat acolo mi se pare normal. Dan Voinea l-a întrebat pe Ceaușescu dacă-i paranoic. A refuzat să răspundă și l-a amenințat pe Voinea pentru această întrebare. La un moment dat, Ceaușescu a spus că unul din trădători e în sală și s-a uitat fix la Stănculescu. S-a terminat procesul, asesorii și judecătorii s-au retras la deliberare, ce a durat puțin. Între timp, Mugurel Florescu a încercat să vorbească cu ei, că de ce n-au spus unde sînt conturile secrete, dar ei au negat existența vreunui cont. Apoi am rămas eu singur cu ei, a venit un locotenent care mi-a spus să-i scot pe rînd, să-i execut. Soții Ceaușescu au protestat vehement, că vor să moară împreună. Anterior, ei vorbeau: l-am auzit pe el spunînd că a mai fost condamnat.

L-am scos pe el, a spus «Trăiască România Liberă» și a început să cînte «Internaționala». L-am strîns de braț și atunci a tăcut. L-am așezat la zid, am făcut cîțiva pași înapoi, am strigat «foc» și am început să trag în ei, după care au tras și ceilalți doi desemnați. Am impresia că a tras cineva și din dreapta mea. M-am întors, era Stănculescu, căpitanul Baiu, care filma, aghiotantul și cadre din unitate. Cînd m-am întors, am văzut toate armele îndreptate asupra mea. Atunci am strigat că «am făcut-o pentru cei morți la Timișoara». Cineva a spus «bine, încetați focul». A venit doctorul, a constatat moartea, i-au pus în foi de cort, i-au urcat în elicopter, am aterizat la Ghencea. Stănculescu a spus să stăm acolo, pentru că peste o jumătate de oră vine cineva după cadavre. Dar a trecut o oră și n-a venit nimeni, am vorbit cu piloții să plecăm. Am dat în primire coletele la un ofițer ce era acolo cu paza, le-am spus că trebuie să vină un ARO după ele. Ne-am urcat în elicopter și am plecat la Boteni. Am băut o sticlă de coniac și m-am culcat”.

Dan Voinea rememora momentul execuției în fața Comisei condusă de senatorul țărănist Valentin Gabrielescu în următorii termeni: „după judecată, Stănculescu a spus că trebuie acuma executați. Colonelul Baiu filma, a rămas cu aparatul în urmă, cu completul de judecată. Au fost duși lîngă zid, soldații s-au retras și prima dată a tras Boeru în ei, el fiind comandantul parașutiștilor. Prima dată a fost lovit Ceaușescu, el a sărit cam un metru în sus, apoi s-a prăbușit. Apoi s-a tras în ea. Nu erau legați la ochi. După circa un an, l-am întrebat pe Boeru ce misiune a avut. Mi-a spus că doar la Tîrgoviște i-a spus Stănculescu ce au de făcut și că în caz de ceva, să tragă și în noi. Apoi am aflat că după ușă era un alt ofițer, care trebuia să-i împuște și pe parașutiștii din Boteni, pentru a nu rămîne martori. Boeru mi-a spus că avea ordin să ne lichideze dacă procesul va lua altă întorsătură, dar ne-am comportat bine: i-am condamnat, deci ne-am comportat bine”.

Cadavrele Ceaușeștilor, uitate pe stadion

După ce a băut sticla de coniac și s-a culcat, căpitanul de parașutiști Ionel Boeru a fost trezit de un telefon: „Noaptea m-au sunat: «unde sînt cadavrele?»” În graba lor de a sărbători evenimentul, cei care coordonaseră execuția Ceaușeștilor uitaseră cu desăvîrșire de cadavrele acestora, de care și-au reamintit în toiul nopții.

Colonelul Mateiciuc a fost acela care transportase trupurile ciuruite ale celor doi, cu elicopterul său. „După execuția cuplului, foile de cort cu cadavrele au fost puse în PUMA mea. Am spus generalului Stănculescu că nu ne ajunge combustibilul și să coborîm la Boteni, să facem alimentarea. Am alimentat la Boteni și apoi am plecat și am aterizat pe Ghencea, la ora 16.30. S-a debarcat personalul, a venit mașina, un ARO, pasagerii au plecat. Stănculescu ne-a spus să așteptăm, că va veni o Salvare, «vor lua coletele». Am așteptat, dar Salvarea n-a venit, se lăsa întunericul, atunci am spus mecanicilor să dea jos coletele, să plecăm, pentru că se întunecă. Am luat hotărîrea să nu rămînem peste noapte acolo. Atunci, «coletele» le-am dat în primire unui locotenent, ce era de pază acolo. Inițial am vrut să urcăm coletele înapoi în elicopter, dar nimeni n-a mai vrut să pună mîna pe ele, erau îmbibate de sînge.

Am luat și parașutiștii și am plecat acasă la Boteni, la unitate. Apoi, Stănculescu a telefonat șefului unității, să ne întrebe de colete. Noi i-am spus că le-am lăsat lîngă pista de beton. Am primit ordin ca întregul echipaj să se prezinte la Ministerul Apărării Naționale, dimineața la ora 7. Ne-am prezentat, Stănculescu ne-a luat cu el, ne-am dus la Ghencea, acolo am aflat că s-au găsit «coletele». Cred că toată noaptea n-au fost mișcate, un picior era dezmembrat. A venit o sanitară și «coletele» au fost duse la Spitalul Militar. Noi am plecat apoi la unitate”.

„Moș Crăciun trăgea cu mitraliera într-un bloc”

Ceea ce a relatat în fața Comisei Gabrielescu și procurorul Dan Voinea pare desprins dintr-un film suprarealist: „Stănculescu a luat cadavrele, le-a urcat întru-un elicopter, acela nu se ridica, nu-i mergea un motor. Totuși, pînă la urmă s-a ridicat. Celelalte elicoptere zburau tot timpul în jurul cazărmii, avînd ordin să tragă în unitate, dacă peste o oră și jumătate nu se ridică elicopterul. Cu cadavrele a venit primul elicopter, cu Stănculescu, Măgureanu, Gelu Voican. Am ajuns pe stadionul Ghencea, acolo era Cristian Țopescu cu o cameră de filmat, Cristian Gațu și alți sportivi de la Steaua. Ne-au dat și nouă să mîncăm. Gațu ne-a dat wisky (la Postelnicu s-au găsit peste 250 sticle de wisky acasă), apoi salam, brînză, apoi cîte o friptură, cu cartofi prăjiți și vin negru. Ne-a întrebat Cristian Țopescu unde sînt ei, i-am spus că au fost executați, deci de mîine nu se mai trage.

Cînd eram înăuntru cu sportivii a venit cineva, cred că Gațu, a anunțat că au dispărut cadavrele. Noi tocmai discutam unde să le ducem. Aflînd vestea că au dispărut cadavrele, Stănculescu, Voican, Măgureanu au rămas și au mîncat mai departe cu noi, n-au fost îngrijorați. După circa patru ore, s-au găsit cadavrele. Am aflat că s-ar fi plimbat o mașină cu aceste cadavre prin București, pentru a fi arătate unor persoane sau comandanți, pentru a înceta focul. Asta s-a discutat acolo, în seara aia. Cînd să plec, Stănculescu mi-a oferit un TAB să mă ducă acasă, dar am refuzat. Am plecat pe jos și am văzut un om îmbrăcat în Moș Crăciun, care trăgea cu un pistol-mitralieră într-un bloc”.

După acea zi pe care n-o va uita niciodată, precaut, procurorul Voinea a plecat „la cumnata mea cu familia, acolo am locuit, apoi am fost chemat la serviciu, mi s-a spus că nu mi se va întîmpla nimic”. Cît timp a stat la cumanta sa, patru civili înarmați i-au cotribăit casa și împrejurimile, căutîndu-l.

O adevărată odisee s-a petrecut nu numai cu cadavrele, ci și cu caseta video înregistrată de cameramanul Baiu, adus de generalul Stănculescu să filmeze procesul și execuția. Dan Voinea a relatat că generalul Stănculescu, care avea caseta, i-a dat-o generalului Militaru, „că locuia pe acolo, a revenit, spunea că gen. Militaru își face o copie, ulterior era neliniștit, că nu vine caseta înapoi”. În cele din urmă, caseta s-a întors și a ajuns în posesia lui Petre Roman – „În seara de 25 decebrie, am adunat cîți am putut din CFSN, eram 18 persoane, a venit și Sergiu Nicolaescu, Caramitru, Cazimir Ionescu etc. Am vizionat înregistrarea cu procesul, am făcut un comunicat. Sergiu a plecat cu caseta să facă montajul, pe drum a fost atacat. Apoi Stănculescu mi-a spus mie și lui Iliescu că au dispărut cadavrele celor doi. A doua zi s-au găsit cadavrele, dar în altă parte. Spre dimineață a sosit Sergiu cu caseta, a plecat la Televiziune, unde a ieșit scandal, că unde-i caseta cu întreaga filmare? Dar eu și Iliescu ne-am opus, pentru a proteja pe participanții la proces. Caseta originală era la mine, am dormit cu ea pe piept! A doua zi Iliescu m-a propus prim ministru”.

Asociația 25 decembrie 1989 versus Asociația Erori Judiciare

Participanții la procesul și execuția lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu au avut evoluții diverse în timp, unele tragice. Șeful Tribunalului Militar București și al completului de judecată, colonelul Gică Popa, s-a sinucis în biroul său, la cîteva zile după avansarea lui la gradul de general, împușcîndu-se cu pistolul din dotare. Soția sa a susținut multă vreme că a fost vorba de o crimă. Procurorul Dan Voinea și-a dedicat întreaga carieră cercetării penale a evenimentelor din decembrie 1989 și a fost acela care i-a trimis după gratii atît pe generalul Stănculescu, cît și pe Mihai Chțac, instrumentînd și numeroase dosare privind victimele Revoluției din marile orașe. Am avut și am cu el o apropiată colaborare și tot sprijinul său în investigarea crimelor regimului comunist. Fostul avocat al lui Ceaușescu, Constantin Lucescu, cel care în 25 decembrie 1989 în loc să-și joace rolul de apărător s-a transformat ad-hoc într-un veritabil acuzator public de tip stalinist, acum se căiește pentru participarea sa la proces – are și de ce, după prestația penibilă de atunci.

Cel care a apăsat primul pe trăgaci, fostul căpitan de parașutiști Ionel Boeru mi-a făcut vizite private în cîteva rînduri, cînd eram consilier al primului ministru Tăriceanu pe probleme de securitate națională și mi-a împărtășit mai multe din amănuntele legate de proces și ce a urmat. Nu am permisiunea lui să folosesc informațiile, multe cu caracter foarte personal. El a fost și acela care a devenit președintele „Asociației 25 Decembrie”, al cărui președinte de onoare este, simbolic, generalul Gică Popa. Asociația „s-a format la sugestia ministrului Spiroiu, în special pentru a putea înainta și noi dosarele pentru titlul de revoluționar (mai erau două săptămîni pînă la expirarea termenului de înaintare a dosarelor). Mugurel Florescu n-a vrut să facă parte din Asociație. Ceilalți care au fost la proces și la execuție facem parte. S-au făcut niște avansări, dar unii nu au primit grade, sau numai cîte un grad”.

Participanții la proces și la execuție au fost supuși, de-a lungul timpului, unor presiuni psihologice. În 1994, în fața Comisiei Gabrielescu, Ionel Boeru afirma că „și noi, parașutiștii de la Boteni, am primit telefoane de amenințare, dar în special au primit amenințări și au fost marginalizați cei de la Tîrgoviște! Dintre membrii Asociației, doi s-au îmbolnăvit psihic. Problema este că acestor oameni li s-a promis foarte mult, dar nu li s-a dat nimic. Noi, cei care am fost la proces și am fost dați la televizor nu avem protecție. Aghiotantul generalului Stănculescu este atașat militar la Moscova, Mugurel Florescu are bodyguarzi, Măgureanu este șeful SRI, dar noi, ceilalți nu avem protecție”. În prezent, Ionel Boeru este general în rezervă, ca și procurorul Dan Voinea.

Ambii asesori de la proces au fost traumatizat serios de cele trăite în ziua de 25 decembrie 1989 și de amenințările primite ulterior. În fața Comisiei Gabrielescu, căpitanul Ion Toma Zamfir declara că „în 1990, am fost internat la Spitalul de boli nervoase de la Mînăstirea Dealu. M-am dus personal la domnul general Stănculescu, cînd era ministru, m-a primit, am cerut să fiu lăsat să plec afară din țară, la fel am fost și la generalul Paul Șarpe, cu aceeași problemă. Peste două săptămîni, am primit ordin să mă internez la Spitalul Militar Central. N-am făcut nici o cerere de internare, totuși dr. Gheorghe acum spune că aș fi semnat o asemenea cerere de internare. La spital am primit un astfel de tratament, încît la ieșire nici nu puteam sta pe picioare! Am fost tratat cu Modecate, un nemoleptic foarte puternic”. Nici celălalt asesor, căpitanul Sorinel Stoian, nu a avut o soartă mai bună. În urma unui telefon pe care l-a dat la Direcția de Informații a Armatei de la centrala telefonică a UM 01417, a fost trecut în rezervă, după cum relata la Comisie colegul său, căpitanul Zamfir, care adăuga cu năduf: „toți din complet și care erau în sală, acum sînt oameni importanți în stat, iar eu, asesor, am fost degradat de trei ori din funcții, primind funcții din ce în ce mai mici”.

În 2017, Asociația „Erori judiciare” i-a dat în judecată pe toți membrii în viață ai completului de judecată de la Tîrgoviște, acuzîndu-i de „tratamente neomenoase” la care ar fi fost supuși Nicolae și Elena Ceaușescu. La Parchetul General, Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, se fac cercetări în dosar „in rem” – pentru faptă.