Istoricul Marius Oprea: Mircea cel Bătrîn față cu CNSAS-ul

Față de această decizie, odată cu anunțul că o va contesta la Înalta Curte, Băsescu se apără într-un fel care nu îi este specific, care nu are nimic din arsenalul ofesiv cu care ne obișnuise odinioară. El ține mai degrabă să se scuze, tot în registrul folosit anterior („n-a știut” că Direcția de contrainformații militare „este parte a Securității”, că „nimeni n-a știut asta pînă în 1989”). După ce îi face naivi ca el pe toți ofițerii armatei de atunci și pe toți soldații dinainte de 1989, se aruncă apoi într-un șir de etalare propriilor merite, de la condamnarea comunismului pînă la „deschiderea arhivelor”, încheind din nou prin a sugera că relația lui cu Securitatea a fost o atribuție de serviciu, atîta vreme cît, atunci cînd acosta cu petrolierul „Biruința” la țărm „era pe dană generalul Macri”.

Pe toate le-am mai auzit, separat însă. Iar acum, argumentele lui amestecate nu sună deloc convingător. Vocea lui Traian Băsescu e departe de tonul său sigur de odinioară, cu care îi condamna el însuși pe alții că sînt turnători și securiști. Și, mai important decît toate, Traian Băsescu nu răspunde fondului problemei: de ce și-a turnat colegii de facultate?

Că ar fi „turnat” la contrainformații militare sau că ar fi turnat la UTC este totuna, atîta vreme cît conținutul notelor informative pe care el le-a scris (recunoaște acest fapt) și le-a semat cu numele conspirativ „Petrov” sînt turnătorii securistice ca atare, în sensul cel mai murdar al cuvîntului, prin ce a scris el acolo, înșiruind fapte care nu aveau nimic în comun nici cu „milităria” și nici cu „contraspionajul”.

Ceea ce a scris Băsescu acolo a fost judecat, și nu unde anume a scris el, iar cele două note (poate că se vor mai găsi și altele) sînt, de la cap la coadă, ceea ce se numea chiar și în termenii vechi ai legii „poliție politică”.

Ori, exact asta este ceea ce a judecat instanța. A prejudiciat, a lezat sau nu Traian Băsescu prin conținutul delațunilor pe cei la care se referea el? Ei bine, instanța Curții de Apel a decis că DA, în conformitate cu legea în baza căreia funcționează Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Că Traian Băsescu și-a adus colegii „sub lupa” Securității, prin ceea ce a scris despre ei. Pentru că, nu întîmplător, notele semnate de „Petrov” se regăsesc în „dosarele de urmărire informativă” deschise de Securitate fiecăruia dintre cei doi, și nu într-o corespondență internă a Securității privind un „obiectiv” protejat față de potențiali spioni. Dar acesta este un punct pe care Traian Băsescu nu îl lămurește. Pentru că nu are nimic de lămurit aici.

Din păcate pentru Traian Băsescu, nici apelul subtil și ușor visceral pe care îl face, ținînd să le reamintească foștilor săi sicofanți sau admiratori pe cît de sinceri, pe atît de naivi că toate acestea i se întîmplă „după ce am condamnat comunismul, după ce am deschis arhivele comunismului, arhivele Comitetului Central” nu cred că va mai avea rezultatul scontat.

Deși face apel și la Scrisoarea III, la discursul lui Mircea cel Bătrîn în fața lui Baiazid, cu „bucuroși le-om duce toate”, de astă dată „rîul și ramul” vor rămîne la locul lor în bibliotecă. Băsescu nu mai are nici charismă, nici funcție care să-l facă atractiv pentru o intelectalitate care a devenit anticomunistă în marea ei măsură abia atunci cînd comunismul se prăbușise și care, de la Miron Costin încoace, atît la noi, cît și aiurea, are o predispozițe spre „comoditate istorică” și nu e una militantă.

Cu atît mai puțin cu cît perspectivele nu sînt atractive. Astfel, cred că aceia care îi vor sări în apărare se vor număra pe degetele de la o mînă.

De data asta, în fața judecății Traian Băsescu stă singur. Complet singur. Nici măcar cu propria lui conștiință. Reacția lui față de decizia Curții de Apel arată că nu o are.