Izvoarele disperării. Guvernanții de chirpici
De două săptămâni, sătenii din Izvoarele o duc dintr-un cutremur într-altul. De mâncat nu le arde, apa trăznește a sulf (autoritățile tocmai au anunțat că e bună de băut, ba chiar recomandată). Dorm îmbrăcați, mai mult nu dorm, se privesc, vecin cu vecin, prin crăpăturile din pereți. Ultima nădejde e la Dumnezeu.
Institutul Național de Fizică a Pământului a instalat în zonă niște stații seismice portabile și echipamente care măsoară deplasarea plăcilor tectonice, cu precizie de un milimetru. Instalațiile sunt dotate cu un specialist care, în fiecare zi, la orele 17, la căminul cultural, le povestește cetățenilor ce au mai înregistrat aparatele.
Ministrul de Interne a trimis un secretar de stat – (după vreo zece zile, când sătenii serbau cutremurul nr.78, blocând drumul județean) – cu mesajul „Păstrați-vă calmul”. Răspunsul ar fi fost: veniți aici, pe placa tectonică, domnule ministru, ca să ni-l păstrați dumneavoastră!
S-a pronunțat directorul științific al INFP: „Nu trebuie să ne așteptăm la ceva mai mare”. Încă nu s-a pronunțat madam Tatoiu, ca să ne putem face o imagine completă asupra fenomenului.
S-a pronunțat, firește, și premierul: „Este ceva cu totul și cu totul nou, nu există un precedent în România”. Și a ținut să adauge, în cazul în care izvorenii și-ar fi făcut iluzii: „Parlamentarii nu pot opri cutremurele”. S-o luăm metodic. Nu e nimic nou – țara se zgâlțâie de multă vreme și să te ții ce-o s-o zgâlție la iarnă facturile. Fix pe falia aia dintre promisiuni și realitate. Parlamentarii aleși nu pot opri cutremurele, fiindcă au altă treabă. (Alesul zguduiților de la Izvoarele, deputatul Ștefan Viorel, le-a și zis-o să nu-l deranjeze, că e ocupat în Comisia Roșia Montană). Dacă însă erau în campanie electorală, simpli aspiranți la Parlament, propteau casele cu spinările lor. Astupau găurile cu lozinci, cu pungi de făină și mălai. Găseau o vorbă bună, o minciună terapeutică. Mugea pământul? Răgeau și ei la el!
Ce-o fi în sufletul oamenilor? Dumnezeu știe.
Prefectul județului, Emanoil Cătălin Bocăneanu („personalitate puternică, stăpânire de sine, calm, discreție, diplomație, facilitate în comunicare, capacitate de organizare și coordonare, metodă și rigoare în organizarea activității” – citez din propriul său cv), a declarat ieri (ce-i drept, încă nu se înregistrase cutremurul nr.103): „În acest moment, nu sunt nici evenimente, nici condiții care să impună evacuarea populației. Nu evacuăm pe nimeni, nu facem decât să pregătim în amănunt toate condițiile pentru cei aproximativ 300 de oameni care sunt în zona afectată”.
Dacă n-aveți buget, domnule prefect, lăsați-i în plata Domnului, cu calm și discreție. Mai pregătiți în amănunt, mai vedeți, mai analizați, cu metodă și rigoare, după ce-o să-i înghită pământul.
Era să uit explicația științifică: chirpiciul e un amestec de lut, paie și bălegar.
POST SCRIPTUM. Dacă motivul pentru care se cutremură pământul la Izvoarele e vreo explorare în șisturi, iar guvernanții știu, tac și își bat joc de oameni, vă promit că eu n-o să tac și să-i ferească Dumnezeu!
La mulți ani, Zâzanie, în Împărăția ta.