Japca de stat: orice întreprinzător este suspect, orice contribuabil este bun de jumulit

„Când am să plătesc taxele și impozitele pe trimestrul 1, am să mă duc la Fisc și am să le spun: Na! 10% pentru Udrea, să aibă de poșete când iese din pușcarie. Ăștia-s pentru Vanghelie, că poate nu-i ajung cele 90 de milioane de euro. Ăștia-s pentru ministrul finanțelor, să aibă ce ascunde prin cimitir sau poate își mai cumpără un tablou. Ăștia sunt ca să aibă ce fura firma familiei premierului, să le termine la oamenii aia din Comarnic instalația de apă. Iar ăștia sunt ca să aibă cu ce achita lucrările câștigate de Dragnea” – bombăne supărat patronul unui magazin non-stop din București povestindu-mi ce va face în fața ghișeului, când își va achita dările.

Percepția multora dintre cei care se chinuie să țină afacerile pe linia de plutire e cât se poate de simplă: valul de controale este menit să acopere găurile făcute de politicienii care au furat miliarde de la bugetul României după 1989.

De la Guvern se vede altfel: „Văd că există deja o frăție a evazioniștilor”, spune luni premierul Victor Ponta, întrebat de ziariști despre recentele critici la adresa angajaților Antifraudă Fiscală, acuzați că fac exces de zel și închid covrigării pentru câțiva bani găsiți în plus sau în minus.
 
Dincolo de faptul că legea este una și ar trebui să se aplice în mod nediscriminatoriu pentru toți, contribuabilul român – mai mare sau mai mic – este și cetățean cu drept de vot. Din calitatea aceasta, poate să-i răspundă oricând premierului, exact în același limbaj: 
 
„Domnule prim-ministru, văd că există deja o frăție a penalilor în Parlament, pe care o păstoriți din umbră. Senatorii dumneavoastră și-au dat mâna ca să îl salveze din fața procurorilor pe prietenul dumneavoastră, Dan Șova. Mai observ că e o frăție a penalilor în Guvernele pe care le-ați condus. Sau că întâiul șef al vistieriei, Darius Valcov, e acuzat de grave fapte de corupție. Și în familia dumneavoastră aveți rude apropiate suspectate de evaziune fiscală și de spălare de bani din fonduri europene, iar sumele sunt de ordinul milioanelor de euro”. 
 
În România impostorilor de toate felurile care se cățără la vârful puterii ca să-și umple buzunarele și să organizeze concurs de aruncat flegme pe obrazul celor care i-au votat și le plătesc salariile, dublul discurs și dubla măsură aplicate cu nerușinare sunt politică de stat.

Intransigența inspectorilor Antifraudă care se zbârlesc precum leii în fața contribuabililor mărunți îmi amintește de alt episod, în care premierul Victor Ponta aplică, surpriză, discursul dublu. Momentul LukOil Petrotel din octombrie 2014. Imediat ce anchetatorii au îndrăznit să pună sechestru asigurator asupra unor conturi și bunuri ale companiei, președintele PSD i-a urecheat în văzul lumii: „Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele in Rusia sau nu știu unde și nici rafinăria nu o mutau din România”. 
 
Carevasăzică avem două tipuri de afaceri: cele protejate de premier și cele călcate în picioare de instituțiile statului la ordinul premierului, prin instituția ghioagă Antifrauda. 
 
Așa cum avem și două tipuri de cetățeni: categoria celor mai egali decât alții în față legii, care sunt suspectați că au căpușat bani publici și distrus probe, dar sunt protejați de colegii din Parlament. Și categoria proștilor, plătitorilor, „maimuțelor” – cum se exprima un politician aflat la un moment dat în Guvern – care se apără legal în fața completelor de judecată, așa cum pot ei. 
 
În aceste zile, guvernanții și inspectorii aflați în marea bătălie contra evazioniștilor de 2 lei ar trebui să plece urechea în stradă. Pentru că reacțiile la valul de antipatie iscat de aceste pedepse aberante sunt spumoase, dar pline de amar. Imaginea marii campanii antievazioniste va avea efecte catastrofale asupra echipei guvernamentale. Mergeți și vorbiți cu patronii de buticuri, restaurante, cu vânzătoarele. Remarcile lor despre descinderile neînfricaților inspectori sunt demne de luat în seamă și așteptările lor sunt adevărate lecții pentru politicieni:
  
„Dezbrăcați-i pe acești inspectori de uniforme, dați-le caschetele jos și veți găsi pe unii dintre cei care până acum puțină vreme vă cereau șpagă pe față, că să vă lase cu o amendă contravențională mai mică. Pe acești domni îi caută cineva la avere? Lupul își schimbă părul, dar năravul ba!”, spune un patron de magazin de haine dintr-o zonă centrală a Bucureștiului. 
 
„Domnule, ce credibilitate are noul Cod Fiscal dacă a fost făcut de unul care lua șpăgi la drumul mare și își zidea tablourile în pereți? Ce vor ăștia, dom’le, să mergem peste ei să îi călcăm în picioare?”, se revoltă un taximetrist, duminică după masă.
 
„Să va spun eu cum trebuia făcut”, zice un tânăr care și-a deschis de câțiva ani un salon de cosmetică în Drumul Taberei. „Mai întâi simplifici legislația la minimum. Câteva taxe și norme pe numărate. Simple, dar clare și lipsite de interpretări. Apoi aplici noul Cod Fiscal și amendezi pe cine vrei, dar cu instituții credibile, conduse de oameni perfect curați. Tratamentul să fie egal pentru toți”. 
 
În ultimii 25 de ani, asaltat de tupeul guvernelor care s-au succedat, românul a făcut ce a știut el mai bine. Și-a ascultat instinctele de supraviețuire. A simțit că este furat de politicieni și atunci a ales să dea mai puțin la punga publică din care s-au înfruptat cei care i-au condus. Nu e o scuză, dar de aici vine, probabil, și corupția „mică” sistematizată la toate nivelurile societății românești. Și tot aici își au rădăcinile toate formulele și modalitățile de a se sustrage de la plată dărilor către buget. Pentru că Guvernele ultimilor 25 de ani ar fi lăsat în urmă autostrăzi, spitale mai bune, școli și servicii publice, atunci poate și rata de colectare ar fi fost mai mare pur și simplu din bunăvoința contribuabililor.