Jean Moscopol ft.Tudor Chirilă prezintă „În țara-n care m-am născut” – noul imn de stat… în „piață” al României centenare de pretutindeni

Jean Moscopol este un simbol pentru prima categorie. Atât viața cât și opera sa îl situează pe una dintre cele mai înalte creste ale Olimpului acestei virtuți. Iar patriotismul este o virtute pe cât de nobilă, pe atât de rarissimă, pe care, în mod fatal, „rinocerii” vremurilor noastre – simboluri ale celei de-a doua categorii – o strivesc sub copitele lor de animale politice din ce în ce mai flămânde și mai feroce, în goana lor disperată după puterea absolută! Și după agățarea de această putere, care le-a scufundat pe toate aceste bestii politruce în Hadesul propriilor vicii, de care, mai devreme sau mai târziu, vor fi devorate. Cu patrihoțismul lor cu tot. Din fericire, la tot acest tablou lugubru – pictat parcă de un Vlad Țepeș obosit, dar convertit într-un Goya valah – există un contrapunct al speranței! Una care hrănește nu burțile, gușile și gurile nesătule, ci spiritul flămând după patriotism adevărat, autentic. Acest patriotism curat a fost reprezentat de miile de „albatroși” care au zburat din diaspora până-n Piața Victoriei pentru a-și striga, cu emoția atât de puternică a regăsirii, iubirea de țară. Probabil că inimile lor întoarse după ani și ani acasă băteau, mai mult sau mai puțin inconștient, pe refrenul sfâșâietor de frumos al șlagărului „În țara-n care m-am născut” consacrat acum peste jumătate de veac de Jean Moscopol! Și reactivat inspirat în cheia contextului centenar de Tudor Chirilă în versiunea „Vama”!

Astfel, dincolo de violențe, instigări, infiltrări, propagande, manipulări, diversiuni, gaze, grenade, fumigene și alte „intoxicări”, toți „albatroșii” întorși pentru o săptămână și ceva în țara-n care s-au născut au reînvățat adevărata lecție de patriotism împreună cu toți ceilalți zeci de mii de români, ba chiar sute și sute de mii de români din România. Dintre aceștia, foarte-foarte mulți nu se luptă doar rațional, emoțional, simbolic și – uneori plini de patimă dezlănțuită – cu hoarda de „rinoceri”! Ci se luptă și cu ei înșiși! Se luptă cu ardoare pentru a se agăța de un ultim motiv pentru a nu pleca și ei, la rândul lor, din țară! Se luptă să nu devină și ei „albatroși”! Se luptă să rămână „vulturi”! Care să scruteze de la înălțimea patriotismului lor adevărat felul josnic în care hidra de „rinoceri” încearcă să-i adoarmă pe cei fără carte, pe cei fără meserie și pe cei fără chef de muncă, precum și pe cei cu leafa mică sau pe cei cu pensia și mai mică. Să-i adoarmă cu patriotismul lor găunos, confecționat în laboratoarele lor de propagandă cinică… Acești tineri „vulturi” și acești maturi „albatroși” au la fel de multă nevoie de spiritul unui Jean Moscopol!

Cu adevărat, faimosul cantautor al atemporalelor șlagăre precum „Tot ce e românesc nu piere” sau „Țara-n care m-am născut” a fost un patriot autentic. Atașamentul său pentru poporul român a devenit leitmotiv în astfel de mici capodopere muzicale de o frumusețe tulburătoare și de o duioșie înălțătoare. Toate acestea își amplifică semnificația devastatoare plasată în contextul emoțional și biografic, atât al omului, cât și al artistului Jean Moscopol. Destinul său a fost dramatic, transformându-l dintr-unul dintre cei mai iubiți cântăreți ai perioadei interbelice – alături de alți faimoși trubaduri din „Micul Paris”, precum Cristian Vasile sau Zavaidoc – într-unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului comunist instalat cu forța în 1945! Pentru mulți cunoscători ai fenomenului de satiră politică din acele vremuri de tragică amintire, Jean Moscopol este considerat un „al doilea Constantin Tănase”!

Și astfel, candoarea romantică din probabil cel mai cunoscut șlagăr al său, „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?” care a răsunat de sute și sute de ori în grădinile de vară bucureștene din serile boeme ale fericiților ani ”30 avea să fie înlocuită după 1945 de ascuțimea ironică a epigramelor sale! Integru până-n măduva oaselor, Jean Moscopol – spre deosebire de mulți alții – nu a acceptat niciun compromis și nu „s-a dat” cu regimul comunist cel nou instalat prin teroare și mistificare! Dezgustat de lipsa unei fibre morale și de cameleonica și diabolica voluptate a unora de a se vinde pentru a le face pe plac noilor conducători, Moscopol devine repede un adevărat ghimpe în coasta regimului comunist. Conștient fiind că o soartă prea bună nu-l așteaptă în România, părăsește țara în 1947 și după mai multe peripluri prin Europa, se stabilește definitiv la New York, de unde va și părăsi această lume în anul 1980.

Dar în tot timpul acestui dureros exil, Jean Moscopol nu a încetat nicio clipă să iubească România. Dorul său de țară și nostalgia după persoanele iubite și locurile dragi i-au sfârtecat cu siguranță inima în toți acești 33 de ani în care a tânjit să mai pună măcar o singură dată piciorul pe pământ românesc! Știa însă cu siguranță că ar fi fost un drum fără întoarcere… Așa că Moscopol a ales să meargă pe drumul său! Astfel, carisma sa de lider înnăscut îl ajută să conducă la New York comunitatea locală de români expatriați, înregistrând, în tot acest timp, piese ce critică și desființează regimul comunist. Două dintre acestea au făcut carieră. Prima este „Foaie verde de cartelă”, în care artistul demască sărăcia cruntă din România și „Într-o țară comunistă” în care devoalează lipsa totală de scrupule a comuniștilor „școliți” în Uniunea Sovietică! Iată un extras din „Într-o țară comunistă” care îmbină umorul negru cu un final neașteptat de tragic: „Într-o țară comunistă / Când ești fire arivistă / Și ai un caracter sinistru / Poți ajunge repede ministru / După ce încasezi la prime / Și te faci părtaș la crime / Ești băgat la închisoare / Și apoi condamnat pentru trădare / Comunismul întâi te ajută / Și apoi… te execută.” Mutatis mutandis, aceste vorbe nu și-au pierdut pe deplin din actualitate, cel puțin la nivel metaforic.

Cu adevărat, Jean Moscopol este unul dintre „descălecătorii” conceptului de „diaspora”! Prin muzica lui profundă și profund nostalgică după „paradisul pierdut” al apusei lumi interbelice și prin disidența lui acidă, el a ajuns la sufletul și mintea fiecărui român care simțea și gândea ca un patriot adevărat. Deși a fost crunt cenzurat până în ”89 și i-a fost distrusă aproape în totalitate opera, de la sfârșitul anilor ”90 și până la mijlocul anilor 2000, din ce în ce mai mulți români au început să regăsească poezia muzicală a lui Jean Moscopol. Și – ce e și mai important – au început să se regăsească în ea! Iată că după aproape un alt deceniu și jumătate, spiritul lui Jean Moscopol a renăscut odată cu reinterpretarea sfâșietoarei sale piese, care exprimă iubirea de țară a celor mai mulți români plecați în exil! Și care s-ar (mai) întoarce poate… dacă nu în fapt, atunci doar în gând sau măcar în vis…

„În țara-n care m-am născut / Astăzi totul e trist și mut / Nu se aud privighetori / Nu mai sunt coruri și nici viori / …  Acolo azi e toamnă rece / Și plâng toți frații-n țara mea / Sunt lacrimi care n-au să sece / Cât timp vor fi păgâni în ea / Dar va veni o primăvară / Cum a venit și în trecut / Și-am să mă întorc acolo iară / În țara-n care m-am născut…”

În centenarul august al națiunii, aceste versuri reinterpretate – atât la propriu, cât și la figurat – au atins acel ceva din fibra morală a sufletului colectiv al românilor de pretutindeni, de la București la New York sau de la Brăila la Berlin! În toate aceste locuri, Jean Moscopol a cântat, a încântat, a emoționat până la lacrimi, a redat speranța și a pus oamenii pe gânduri… libere! Libere de orice patriotism găunos, rânced și putred, care va fi cu siguranță propagat de „rinocerii” lacomi, cinici, dar trecători, în încercarea lor disperată și delirantă de a fura „Centenarul”! Din nefericire pentru acești „patrihoți”, există încă mulți patrioți adevărați, care gândesc cu mințile lor! Atât suflete călătoare, cât și spirite statornice, deopotrivă cu aripi de albatros și de vultur! Iar începând cu 10 august 2018, aceștia sunt și mai mulți! Și vor fi și mai mulți! Pe zi ce trece, pe măsură ce vor asculta sau reasculta „În țara-n care m-am născut”, atât în versiunea originală a lui Jean Moscopol, cât și în remake-ul marca „Vama”! Pentru toți, până de 1 decembrie, acesta poate deveni imnul neoficial, imnul de stat… în piață al românilor. De pretutindeni. De la Brăila la Berlin, de la București la New York!

Chiar așa… Oare ce-ar fi răspuns însuși Jean Moscopol, teleportat ca prin magie din 1980 în acest august atât de aprig, la întrebarea unui Aristide Buhoiu – călător și el în viitor – adresată cântărețului înainte ca acesta să se urce într-un avion pe aeroportul JFK din New York: „Încotro, maestre?„ Probabil că răspunsul ar fi venit instantaneu, însoțit de zâmbetul său cald și de fluieratul său fericit: „În țara-n care m-am născut…„

P.S. Iar pentru a vorbi pe limba fanilor săi de pe fb & insta, probabil că maestrul ar fi adăugat: #myromaniarocks #jeanmoscopol