Ocolită, până acum, de mari scandaluri de corupție, UDMR se prezenta drept neprihănita dintr-un club depravat.
În ultimele 48 de ore însă, Borboly Csaba, președintele CJ Harghita, și senatorul de Covasna, Olosz Gergely, au avut privilegiul unui breaking news. Cel dintâi este cercetat în stare de libertate pentru abuz în serviciu, luare de mită, fals și instigare la fals. Cel de-al doilea este judecat pentru că ar fi primit 400 000 șpagă, chiar în parcarea Parlamentului. Cum se întâmplă de obicei în asemenea situații, acuzații neagă, se indignează, se revoltă și se dau victime politice. Dl Borboly denunță „o înscenare” și afirmă că domnia sa a vrut doar să asfalteze drumurile din județ, iar senatorul Olosz afirmă, candid, că n-a făcut decât ceea ce l-au trimis alegătorii să facă, să creeze locuri de muncă, totul fiind „o campanie de denigrare”, dusă împotriva sa și a UDMR. Senatorul și-a dat demisia din Parlament, pentru a nu aduce daune Uniunii, susține el, în felul acesta însă mutându-și dosarul de ÎCCJ, la un tribunal obișnuit și obținând – asemeni deschizătorului de drum, Dan Voiculescu, demisionat și strămutat de două ori – o amânare a verdictului.
Cu doi fruntași ai săi acuzați de corupție, UDMR procedează, până la un punct, ca și partidele românești: le ia apărarea, se declară solidară cu ei. Mai exact, cu președintele CJ Harghita, unul dintre stâlpii ei din Secuime, în privința senatorului Olosz, ai cărui tovarăși de matrapazlâcuri s-au recunoscut vinovați, tăcând cu prudență. De la solidaritate, Uniunea sare însă gardul și întrece măsura, atribuind justiției intenții etnice.
Președintelui UDMR Kelemen Hunor i se pare „de neacceptat și deloc întâmplător” că procurorii au reluat cercetarea președintelui CJ Harghita, cu două săptămâni înaintea Congresului UDMR de la Miercurea Ciuc și spune că „DNA a luat locul poliției politice”. Organizațiile Har-Cov se dezlănțuie pe site-ul Uniunii împotriva „tentativei josnice de intimidare din partea autorităților statului român” și-l transformă pe Borboly Csaba în erou al luptei pentru apărărea drepturilor comunității maghiare din Secuime. Pe scurt, justiția este etnică, iar suspectul – martir.
De când a dat iama printre demnitari, justiția a fost catalogată în toate felurile: politică, așa, în general, a unui partid la putere, a unui om, a unui grup etc., dar etnică nu fusese. Acum, fiindcă s-a atins de doi udemeriști de vază, și-a dobândit și-această etichetă. Nu sunt sigură pentru cine vorbesc liderii Uniunii, dar, dacă se adresează propriilor alegători, înseamnă că-i iau de proști. Findcă, indiferent de etnie, orice om de bun simț știe că într-un baron local, care ține finanțele județului, sau într-un parlamentar zace mai curând un corupt, decât un martir. Iar baronii cinstiți nu se plâng, nu vociferează, nu-și scot consoartele la război cu justiția, ci i se supun cu demnitate, așteptând ca situația lor să fie clarificată. Dar UDMR duce lipsă de martiri pentru cauza autonomiei, așa încât se grăbește să-și inventeze unul, uitând că, până la urmă, idolii de gips crapă.