Klaus Iohannis punctează artistic
Noul președinte Klaus Iohannis a ieșit astăzi în lume la braț cu Justiția și cu Armata. Le-a vorbit pe șleau, corect. Pe deasupra, pentru ambele a avut vorbe care au îndulcit urechile audienței, care au punctat bine la capitolul artistic, însă care au toate șansele să rămână la acest nivel.
La Consiliul Superior al Magistraturii, Klaus Iohannis a făcut o plecăciune în fața Procurorului General, căruia i-a gândit un loc în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, apoi în fața tuturor capilor sistemului (Procuratură, CSM și Înaltă Curte), gândindu-le un drept la inițiativă legislativă. Dacă pentru primul gest ar fi nevoie de o modificare a legii, pentru cel de-al doilea ar fi nevoie de modificarea întregii Constituții. Iar de aici, orizontul de așteptare pentru nobilele gesturi ale președintelui Iohannis începe să ia distanță de prezent și de concret.
Gândit tot ca un cadou pentru Justiția română, care a intrat în sfârșit pe făgașul funcționării la turații performante, o fi fost și propunerea președintelui de a scăpa, după 8 ani, de Mecanismul de Verificare și Cooperare al României cu Comisia Europeană. Cum ar veni, doamna Justiție a României a ajuns prea bine ca să mai fie verificată pe sub desuuri de cavalerii Europei.
Aici, președintele Iohannis a provocat ridicări din sprâncene. Dincolo de faptul că există oameni chiar în interiorul sistemului judiciar care apreciază că MCV-ul ar trebui să rămână acolo unde este, pentru că altfel există încă un risc real ca Justiția să revină la năravuri mai vechi, fie din vina unora din interior, fie din cauza presiunilor politice, ar mai fi o problemă.
În contextul în care marile puteri europene se fac că plouă când vine vorba despre problema migrației, ținând cu greu echilibrul între un discurs european corect și interesele naționale de pe piața muncii, că strâng din dinți din ce în ce mai tare când vine vorba de problemele de securitate apărute dinspre Est, că mecanismul de aderare la spațiul Schengen a ajuns să fie legat, că ne place sau nu, că scrie în Acord sau nu, de buna funcționare a MCV-ului pe justiție, că există mari puteri care ar dori ca acest MCV să fie extins și la alți pețitori la poarta UE și Schengen, ba chiar asupra altor state membre UE care dau rateuri vizibile, se naște o întrebare. Ce vă veni, domnule președinte Iohannis? Nici șefa Înaltei Curți, judecătoarea Livia Stanciu nu a prea înțeles, spunând că deși tindem spre scăparea de sub MCV, acest mecanism este încă necesar pentru Justiția din România.
Da, sună bine să-i spui cuiva că după 8 ani își face treaba cum trebuie și nu ar mai trebui verificat la unghiuțe și batistuță, sună bine să spui că vrei în Schengen și ești ținut fără o bază legală la poartă, dar mai departe? Realist vorbind, cam cât la sută șanse întrezăriți ca și Olanda, Germania, Franța, țările nordice sau chiar Marea Britanie să vă împărtășească raționamentul simplist de la CSM?
Dincolo de dulcegării, președintele Iohannis a tras-o și de mânecă pe bătrâna doamnă, spunându-i să nu se creadă „supraputere” și că „există linii roșii” care nu trebuie traversate, adică acelea dintre probe și „informații”. La capitolul cu linia roșie, mesajul a rămas la statutul de glumă internă, pentru cei inițiați. A vrut Iohannis să spună că unii procurori fac dosare după urechile politice sau ale SRI și uneori uită că le mai trebuie și probe solide? Putem rămâne la stadiul de chibiți, în lipsa unui mesaj clar.
A venit apoi scatoalca pentru Justiția care nu trebuie să mai iasă la joacă cu Presa. „Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. (…) Este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”, a spus președintele Iohannis.
Cu toate asigurările domnului președinte că „aici nu e vorba de a apăra inculpații și faptele lor de ochii opiniei publice, ci de exercitarea cu decență a actului de justiție”, din afară acest mesaj nu se poate interpreta decât chiar astfel: ca un îndemn la mai puțină transparență în actul de justiție, la o presă mai puțin informată și deci la niște cetățeni mai puțin informați despre faptele penale ale autorităților care îi conduc, pe banii lor.
Multora ne-a răsunat în cap placa politicienilor penali, aia cu „justiția televizată”, chit că justiția din sala de judecată îi găsește vinovați. Sunt prea rare situațiile când a ști mai puțin e mai bine, iar stenogramele din referatele cu propuneri de arestare, întocmite de procurori, nu sunt scurgeri de informații, așa cum periculos le denumește domnul Iohannis. Chiar dacă întreaga clasă politică a României a ajuns să se teamă de ele mai rău ca dracul de tămâie.
Mai apoi, președintele a adresat cuvinte îndrăznețe Armatei, la învestirea în funcție a noului șef al Statului Major General, Nicolae Ciucă. Iohannis a pronunțat cifra de aur a Armatei: 2%. Din PIB, la buget. Este un fel de 6% pentru Educație sau pentru Sănătate, un fel de „azi o vedem și nu e” bugetar. Iohannis vrea pact cu partidele politice, pentru ca din 2017 acest 2% să intre în buzunarele Armatei și asta să dureze 10 ani. Frumos plan, cuvinte pe care aliații strategici ai României (SUA și marile forțe din NATO) le așteaptă auzite cât mai des („securitatea costă”, „nu putem noi să ne dorim securitatea voastră mai mult decât vi-o doriți chiar voi”) din partea partenerilor nord-atlantici precum România – cu resurse puține într-ale apărării, dar cu nevoi strategice mari.
Totuși, cum va fi diferit acest Pact al lui Iohannis cu 2% pentru Armată de cel al pensionarului Traian Băsescu, cu 6% pentru Educație? Pe hârtie arată atât de bine totul, mai ales când brokerul de la Cotroceni nu are nicio putere și responsabilitate reală pentru asigurarea banilor necesari.