În fața unei mulțimi de zeci de mii de oameni, Klaus Werner Iohannis și-a citit discursul de pe prompter. Și ce-i cu asta? veți întreba. În principiu n-ar fi nimic, și Obama e mare prompterist. Numai că a citi pe prompter e o tehnică, pe care trebuie s-o stăpânești, ca să-i poți adăuga apoi un erzaț de carismă.
E greu să convingi lansând sloganul „România lucrului bine făcut”, în timp ce privești fix în stânga, concentrat să urmărești literele, iar în pauza dintre fraze să arborezi rânjetul motanului de Cheshire.
Am sperat ca Iohannis să rostească un discurs succint și memorabil, încât să fie primul care să și-l țină minte. Sau să apară – aflat pentru prima oară în fața unui auditoriu atât de numeros – cu o foaie de hârtie. Ar fi fost de înțeles. Artificiul pe care l-a ales îi contrazice ars politica: „Sunt orientat spre soluții nu spre spectacol”.
Orientat spre prompter, candidatul creștin liberalilor – (creștin liberali? hm!) – s-a lansat spre președinție cu un discurs fără substanță, care n-a reușit să vibreze decât aerul din fața microfonului.