L-am prins că dormea cu Mein Kampf sub pernă și cu Protocoalele în chiloți

Luată cu treaba prin spital, Viorica uitase de ședința comună cu omologul ei din Israel, doctorul Bibi. În plus, nici nu prea știa ce să discute cu miniștrii dintr-o țară despre care auzise doar un singur lucru (și ăla parțial confirmat), cum că la Ierusalim plouă foarte puțin și niciodată de două ori în același loc. Își amintea că fusese la Zidul Plângerii, unde se rugase pentru sănătatea ei și a președintelui Liviu, apoi lăsase un bilețel roz, cu câteva cuvinte: „Doamne, dă-mi putere să rezist până în 20-20”.

Altfel, aflase despre doctorul Bibi că era căsătorit a treia oară, îi plăceau petrecerile lungite până-n zori, glumele cu Ștrul și filmele deocheate. Avea micile lui secrete, părți mai întunecate din cariera militară, însă Viorica fusese sfătuită să nu deschidă subiectul decât în caz de forță majoră.

Pentru că în ultima vreme nu-i mai știa pe miniștrii propriului cabinet (la cât de des fuseseră schimbați), Viorica hotărî să-i remanieze pe toți, încă o dată și să pună-n loc pacienți de la salonul fără clanță. Măcar, în felul ăsta, nimeni nu-i va scoate ochii, în eventualitatea unui previzibil eșec al ședinței interguvernamentale.

Partea proastă era că avea nevoie de acceptul lui Klaus, fie el și formal. Se întreba ce justificări ar fi putut să-i servească pentru ca șeful Statului Paralel să accepte niște miniștri de la salonul fără clanță. Cum să-i prezinte ca fiind oameni capabili, profesioniști, integri, când nu știau cum îi cheamă cu buletinul în față, refuzau orice tratament și, în plus, unii dintre ei intraseră în atenția Consiliului Psihiatric de Combatere a Discriminării (în sensul că nutreau o anumită aversiune față de minoritățile de orice fel, în special față de bărbații albi cu IQ peste 100).

Ca să echilibreze balanța, președintele Liviu îi sugerase Vioricăi să-l coopteze în cabinet pe Ilan, un tânăr de la salonul 69-69, care s-ar fi putut înțelege cu Bibi pe limba lui. Doar că propunerea se lovise de refuzul lui Klaus, pe motiv că Ilan deseori vorbea singur și noaptea umbla în pielea goală, prin curtea spitalului, ca să fugărească pisici (cu o ganteră de fitness de trei kilograme).

În sfârșit, venise și ziua ședinței comune. Președintele Liviu îi dădu Vioricăi un set nou-nouț de pijamale, cu steagurile celor două țări imprimate pe mâneci, împreună cu mesajul „Fair play, please!”. Delegația de la Ierusalim fu primită cu pâine, sare și joint-uri de cannabis, iar doctorul Bibi intră în sala de festivități împreună cu membrii cabinetului său. În semn de prețuire și respect față de înaltul oaspete, Viorica ar fi trebuit să poarte kipa brodată cu steaua în șase colțuri (cadou de la Ilan), însă de dimineață se uitase în oglindă și nu-i plăcuse deloc cum îi stătea. I se păruse că semăna cu Woody Allen. Așa că, înainte de a-i strânge mâna doctorului Bibi, căută prin dulap și își puse pe cap vălul islamic primit în dar de la președintele Recep.

Gărzile de corp ale înaltului oaspete o trântiră imediat la pământ (de frica unui atentat terorist) și-i lipiră la tâmplă țevile reci ale pistoalelor Jericho 941 semiautomate, calibrul 9 mm.

Când îi ridică vălul și o recunoscu, lui Bibi îi veni inima la loc.

– M-ai speriat tare, măi Viorico, măi! Așa glume proaste faci tu cu prietenii tăi cei mai buni? Puteai să mori ca un șobolan Hamas, măi! Cu cine mai puneam eu de-un gheșeft?

Șefa cabinetului din Micul Pentagon își băgă cămașa de la pijamale în pantaloni și se așeză la masă, dându-și peste cap vălul islamic.

Îi întinse lui Bibi platoul pregătit cu trei mici, o chiflă și 50 de grame de muștar iute de Tecuci.

– Servește, te rog. Sunt mici kosher, de la Cocoșatu: capră, oaie și ceafă de căprioară.

– Mulțumesc Viorico, dar eu am o regulă sfântă, întâi beau și pe urmă mănânc.

Unul dintre aghiotanții doctorului puse pe masă trei sticle de Grasă de Cotnari din 1996, de când Bibi fusese ales premier pentru prima dată.

– Shalom și La mulți ani! Să ciocnim în cinstea prieteniei milenare româno-israeliene, măi!

După primele pahare, Bibi începu să fredoneze Hava Nagila, străvechiul cântec din folclorul evreiesc, compus pentru a celebra Declarația Balfour. Îi întinse mâna Vioricăi și o invită la dans, femeia își trase pe ochi vălul islamic și se strădui să țină pasul. Participase, prin vara lui 2016, la o nuntă în Tel Aviv și își amintea (destul de vag, ce-i drept) cât de frumos dansaseră mirii și ce bun fusese compotul de curmale.

La un moment dat, Bibi se aplecă la urechea partenerei, îi plesni o palmă la fund și-i șopti printre dinți:

– Măi Viorica, măi, îmi place despre tine, dar nu vreau să abuzez! Noi avem o vorbă: nu poți lua două piei de pe un bou… Deci, dacă vii cu ambasada la Ierusalim, te declar Drept între popoare, cu diurnă, pensie, tichete de masă și tot tacâmu’. Nu trebuie să-mi răspunzi pe loc, știi și tu, viața-i prea scurtă ca să te grăbești.

Femeia rămase cu gura căscată, ușile se trântiră de perete, iar în sala de festivități dădură buzna Klaus și Ilan. Erau deja încleștați, se luptau cu înverșunare, își trăgeau pumni și picioare, se înjurau în germană, respectiv ebraică. Din scaunul său, președintele Liviu le făcu semn gardienilor Psi să intervină. Cei doi bătăuși fură legați de calorifere cu cracii de la pijamale, în timp ce asistenta Olguța se îndreptă spre Klaus și-i dădu un bobârnac peste nas.

– Fraiere, dacă mă mai superi, pun oltenii pe tine să te strângă de coaie, m-ai înțeles?

La rândul său, Ilan îl recunoscu pe Bibi și îl rugă să medieze conflictul.

– Shalom, dragă Bibi. Mă știi din 1983, de când m-am născut practic de două ori, mai întâi în Israel, la Rishon Letzion, pe urmă în România, la maternitatea Polizu. Am insistat pe lângă maică-mea să mă nasc în două țări diferite, ca să pot alege ulterior unde să fiu ministru al Dezvoltării, în Israel sau în România. Bibi, te rog să iei atitudine față de acest casap cu falsă figură de om blajin. Apropo, l-am prins că dormea cu Mein Kampf sub pernă și cu Protocoalele Înțelepților Sionului în chiloți. Ce zici, mă susții?

Un pic derutat de informațiile pe care tocmai le primise, doctorul Bibi o abandonă pe Viorica și se propti în fața lui Klaus.

– Prietene, dacă e adevărat ce spune Ilan – ceea ce refuz să cred – avem o problemă, în pofida parteneriatului nostru strategic. Sper să fie la fel de fake-news ca știrea cu cancelarul Angela, care te-ar fi sfătuit să lași ambasada la Tel-Aviv…

Viorica interveni, apropiindu-se cu tigaia în mână.

– Nu-i niciun fake-news, dragă Bibi. Trădătorul ăsta joacă după cum îi cântă nemții. Uite, îți demonstrez imediat.

Premierul român ridică tigaia deasupra capului și-l pocni pe Klaus după ceafă. Bărbatul rămase impasibil, privind în gol.

– Vezi? Ce ți-am povestit? E vinovat neamțul! N-a zis nici pâs!

(va urma)