La Duma (Siria) n-a fost nici un atac chimic!

„Aceasta este povestea unui oraș numit Duma…”. Așa își începe relatarea de la fața locului unul dintre foarte puținii corespondenți de război în a cărui onestitate am o încredere deplină – Robert Fisk. Excepțional cunoscător al Orientului Mijlociu, stabilit la Beirut, Fisk e pentru mine una dintre cele mai credibile surse. După atacul americano-franco-britanic din noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a deplasat acolo ca să vadă cu ochii lui.

Prima concluzie, după ce Fisk a făcut ceea ce trebuiau să facă aliații înainte de a lansa atacul (a cercetat clinica unde a fost realizat filmulețul care a îngrozit și revoltat lumea, a cerctat împrejurimile, a vorbnit cu martori): la Duma n-a fost nici un atac chimic!

Prima informație a primit-o de la unul dintre medicii spitalului subteran (în Duma, pe toată perioada când orașul a fost sub ocupația așa-numiților rebeli, viața s-a desfășurat în pestilențiale adăposturi subterane): filmul distribuit de propaganda occidentală e autentic! Dar pacienții pe care îi vedem în imagini, declară dr. Assim Rahaibani, „au fost afectați nu de gaz, ci de lipsa oxigenului din tunelurile pline de gunoaie și din subsolurile în care au trăit, într-o noapte în care care vântul a stârnit o furtună de praf”.

Mărturia unui localnic (dintre cei care nu au plecat cu gruparea jihadistă): „Eram cu familia în subsolul casei mele, la trei sute de metri de aici (clinica subterană, cunoscut ca Punctul 200, n.m.), în noaptea aceeea (…). Aeronave au zburat mereu deasupra Dumei pe timp de noapte, dar în noaptea aceea existau nori uriași de praf purtați de vânt, care începuseră să intre în subsolurile și pivnițele unde locuiau oameni. Și ei au început să vină aici (în clinică, n.m.) – sufereau de hipoxie, lipsă de oxigen. Apoi, cineva care stătea în dreptul ușii, o , a strigat: și s-a declanșat panica. Oamenii au început să arunce unii peste alții cu apă. Da, viceoclipul a fost filmat aici, e adevărat, dar ceea ce vedeți sunt oameni care suferă de hipoxie, nu de intoxicare cu gaz”.

Căștile Albe sunt volntarii unei organizații de salvatori sirieni anti-Assad, care acționează în zonele ocupate de așa-numiții rebeli, organizație stipendiată mai ales din Marea Britanie și Statele Unite. Cei care au acționat în Duma (inclusiv în noaptea presupusului atac cu gaz) au și plecat spre fieful jihadist din Idlib, în autobuze escortate de ruși, motiv pentru care Robert Fisk nu i-a mai găsit în oraș. Și Jaish el-Islam („Armata Islamului”), finanțată de saudiți, s-a retras din Duma, după lungi pertractări cu rușii (în noaptea presupusului atac cu gaz, erau pe picior de plecare).

Cât despre cei 40 sau 70 de morți care ar fi rezultat în urma presupusei gazări ordonate de Bashar al-Assad, oamenii care au rămas în Duma nu știu nimic. E greu de presupus că într-un loc în care oamenii doresc să afle unii despre ceilalți ca să se asigure că mai sunt în viață, 40 sau 70 să fi dispărut fără urmă, într-o noapte, sau să fi existat tot timpul acolo, anonimi, cu atât mai mult cu cât propaganda occidentală a raportat că printre ei s-ar fi aflat și copii.

Îl cred pe Robert Fisk. Aștept ca președintele Macron să aducă dovezile irefutabile ale atacului chimic, dovezi pe care le clama zilele trecute. De la premierul May și președintele Trump nu mă aștept la nimic.