Lehamitea ta, bucuria lor

Când mi-am primit cartea de alegător, am simțit o emoție grea. Ținând acel cartonaș banal în mâini, simțeam că am primit un fel de card de acces la decizie, un green-card al puterii. Puterea de a decide eu, cu mâna mea, cu ștampila în mână, pentru interesul propriu, pentru interesul părinților mei și al viitorilor mei copii.

Mi-am exercitat prima oară dreptul de vot în noiembrie 2007, la primele alegeri europene, cumulate cu referendumul pentru introducerea votului uninominal. Mărturisesc că am votat în necunoștință de cauză, dar sentimentul primei ștampile aplicate pe buletinul de vot a fost nemaipomenit. A doua oară am votat în 2008, la alegerile parlamentare și la cele locale. Mi-am ales un primar și un președinte de Consiliu Județean care, de altfel, nu au ieșit câștigători. În 2009, am mai pus trei ștampile: referendumul pentru un Parlament unicameral, alegerile europarlamentare și cele prezidențiale. Conștienzând importanța ideii de a avea drept de vot, de data aceasta m-am și informat asupra celor trei tipuri de scrutine electorale, așa că am votat în cunoștință de cauză. Tot nu a ieșit chiar ce am votat.

În 2012, recunosc, am ratat și localele, și parlamentarele. Nu pentru că nu aș fi vrut, nu sunt și nici nu am fost adepta discursului „n-am cu cine să votez”, ci din motive obiective. Ce relevanță a avut ratarea zilelor de vot? Absolut niciuna, sunt convinsă că nici de data aceea nu ar fi ieșit câștigători cei pe care i-aș fi votat. Dar gândul că nu am putut să-mi exercit un drept m-a măcinat la culme, iar după aproape doi ani, după ce mi-am schimbat domiciliul și în buletin, am putut să votez și la alegerile europarlamentare din 2014.

Unii îi spun încăpățânare stupidă, alții naivitate sau pierdere de timp. Eu îi spun responsabilitate. Am o satisfacție incredibilă de fiecare dată când apăs bucățica aceea de lemn, inmuiată în cerneală, pe foaia cu iz învechit, în pătrățelul pe care îl vreau. În spatele perdelei de la cabina de vot, nu mă vede nimeni, nu îmi cere nimeni socoteală pentru ceea ce votez și pot să taxez pe cine vreau. În spatele perdelei, fac mai mult decât să înjur pe la colțuri guvernul, președintele și parlamentarii, mai mult decât să-mi plâng condiția de român. În spatele perdelei, eu decid ce și cum. Și fac asta de teama ca nu cumva, într-un viitor mai sumbru, să mă trezesc fără ștampilă, fără foaie, fără perdea.

Faptul că votul meu nu a coincis cu rezultatele alegerilor nu este un eșec. Am contribuit, într-un fel aproape infim, la existența unei societăți democratice, al cărei fundament este dreptul de vot, și m-am simțit extrem de bine făcând asta. Când primești ceva, pentru care nu ai făcut nimic, nu-l ține ca pe o chitanță veche în portofel. Votul nu e nici biodegradabil, nu se reciclează și nu se reportează. N-ai votat, la revedere. Când nu votezi, scade puterea democrației și ei, cei de sus, pe care îi hulim mereu, ne conduc ca pe niște marionete, fără să ne dăm seama. Jocul psihologic pe care așa-numiții aleși ai poporului îl fac este întocmai de a descuraja oamenii educați și corect informați să iasă la vot. E doar în favoarea lor, faptul că tu ai impresia că dacă întorci spatele dreptului de vot și astfel i-ai învins e doar o iluzie tristă, un premiu de consolare. De ce să nu ne încercăm fiecare dintre noi șansa la marele premiu? Cum am vrea să câștigăm la loterie, de exemplu, dacă nu jucăm?

Indiferența mea, a ta, a tuturor celor cu cel puțin 12 clase și cel puțin o facultate nu duce la niciun rezultat. Absenteismul la vot este tot în favoarea lor pentru că acel electorat stabil, deja slăbit suficient de mult și foarte ușor de manipulat, a devenit atât de puternic, încât îți creează impresia că tu oricum nu contezi.

De ce să le înghiți prostiile debitate la fiecare ieșire publică? De ce să accepți să te mintă fără să clipească, utiându-se fix în ochii tăi? Îți place să-i vezi cutreierând țara, printre oameni, la cumpărare de voturi ca la piață? Tu valorezi mai mult. Dă-le o palmă nu doar prin schimbarea programului de televiziune sau prin absenteism.

A merge la vot e ca și cum ai juca la loto după ce ai primit un bilet gratuit. De ce să nu-l folosești? De ce să nu-ți încerci norocul? Nu te costă nimic, absolut nimic, să ieși la vot. În schimb, te costă înzecit dacă alegi să stai acasă, indiferent. Alege să contezi, alege să spui „m-am săturat”. Alege să poți alege și în viitor.