Liban, pământul cutremurat al coexistenței

„Libanul este mai mult decât o țară, e un mesaj către Est și către Vest”. Pancarte imense cu acest text și cu chipul Papei Benedict al XVI-lea se înșirau astăzi pe drumul dinspre aeroportul „Rafic Hariri” spre Beirut.

Cuvintele aparțin însă lui Ioan Paul al II-lea, care a vizitat Libanul între 9 și 11 mai 1997. (În decembrie 1964, în drum spre India, Papa Paul al VI-lea a fost primul Suveran Pontif care a călcat pe pământul Tării Cedrilor).

În octombrie 1978, în ziua intronizării sale – la trei ani după ce în Liban începuse războiul civil (1975-1990) – când a ieșit în Piața Sfantul Petru să-și salute credincioșii, Ioan Paul al II-lea a zărit un om care purta deasupra capului un carton pe care scria „Sfinte Părinte, salvează Libanul”. Omul s-a pierdut repede în mulțime, dar Papa Wojtyla n-a uitat mesajul acela din prima lui zi de pontificat. I s-a înfipt în inimă, ca o săgeată, după cum le povestea apropiaților. „Doamne, s-a rugat el, lasă-mă să trăiesc cât să pot salva Libanul!…” Urma să facă multe pentru libanezi, nu numai pentru cele șase rituri creștine: maronit, melkit, armean, caldeean sirian, latin.

Ieri, Benedict al XVI-lea a coborât îngândurat din avion. Nici astăzi nu e pace sub cedrii, iar granița cu Siria e la 50 de kilometri.
Suveranul Pontif a fost întâmpinat de generalul Michel Suleiman, singurul presedinte creștin din Orientul Mijlociu.

Pentru că, dintre cei 4.125.127 locuitori, 59 la sută sunt musulmani (jumătate sunniți, jumătate șiiți), iar 39 la sută sunt creștini de toate denominațiunile (comunitatea cea mai numeroasă fiind a maroniților), puterea e împărțită conform unui algoritm confesionalist. Președintele țării (ales pe o perioadă de 6 ani) e întotdeauna creștin maronit, premierul – musulman sunnit, iar președintele Parlamentului musulman șiit.

„Hezballah îi urează Papei bun venit pe pământul coexistenței!” – străzile Beirutului sunt împânzite astăzi cu astfel de urări. Peste tot flutură steagurile galbene ale Vaticanului și steagurile galbene ale Partidului lui Allah. Șeful Hezballah, Șeicul Hassan Nasrallah, a declarat că vizita Suveranului Pontif este una istorică. Semn ca a primit scuzele Papei, pentru gafa din 2006, de la Universitatea din Regensburg, când îl cita pe împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul: „Arată-mi ce a adus nou Mahommed și vei găsi doar lucruri rele sau inumane, cum este îndemnul său de a răspândi credința predicată de el cu sabia”… Alte ofense au mâniat între timp lumea musulmană. Ultima – filmul „dezgustător” (a spus-o, în sfârșit, șeful Departamentului american de Stat, doamna Clinton)  –  continuă să facă victime.

Benedict al XVI-lea aduce un mesaj pios, de pace. Rămâne de văzut dacă va onora și invitația refugiaților palestinieni din taberele de la Sabra și Shatila. (Patriarhul melkit Gregorius al III-lea Lahman îl presează s-o facă).

Prefacerile și frământările din întreg Orientul Mijlociu îi îngrijorează pe creștinii libanezi. Ostilitatea noilor lideri fundamentaliști îi sperie. „Pământul coexistenței” pare că se va cutremura din nou.