Limbajul gesturilor la Cotroceni: MTO, fă pe mortul, animalul de pradă nu mănâncă leșuri!

Pentru cei familiarizați cu gestica și mimica, consultarea de la Cotroceni s-a constituit într-o șaormă vizuală cu de toate, asezonată verbal cu sos de MTO și deficit al fondului de pensii. Pentru cei pasionați de verbe, e de ajuns să își reactiveze amintirile școlărești cu propria persoană sau cu vreun coleg incompetent, scos la tablă cu lecția neînvățată, pentru a realiza, fără prea multă analiză economică, faptul că premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor Ioana Petrescu au venit la Cotroceni ca doi chiulangii a căror artă de a trece examenul nu constă în prezentarea câtorva minime cunoștințe și cifre în fața profesorului, dispus altfel să-i treacă clasa (dincolo de vicleniile sale politice, Băsescu le-a zis că el vrea să promulge măsura CAS-ului redus), ci în aceea de a-l face din vorbe. Problema este că cei doi au intrat pe un teren minat. Naiva și prețioasa Ioana Petrescu nu avea cum să facă față „papagalului” băsescian, în timp ce singura disimulare de care e capabil diletantul Victor Ponta este minciuna verde-n față.

De altfel, asta s-a văzut și din rezumatul întâlnirii, făcut de premier la televiziunea sa de casă: „L-am văzut nervos, transpirat, roșu la față”. Nu, nu se referea la sine, așa cum au arătat imaginile care au putut fi văzute de toți românii, nu doar de cei 7,4 milioane pe care îi invocă obsesiv Ponta, de câte ori se simte prea mic să-i tragă singur un perdaf lui Băsescu. Domnul premier se referea la președintele Băsescu. Da, tipul acela cu mină serioasă, de profesor un pic sadic, care tot cerea cifre și soluții concrete, pe „o foaie A4”, nu bla-bla-uri.

Să se facă deci liniște, să închidem sonorul și să vedem ce poate că unii, precum Victor Ponta, nu au văzut sau nu au înțeles, din cauza englezei de baltă a lui Traian Băsescu (FILMUL întâlnirii, AICI)

Am putut vedea un Victor Ponta și o Ioana Petrescu aduși de spate în fotoliile lor (măsură defensivă de protecție, nu stai drept în fața agresorului dominant), cu brațele sau palmele încrucișate defensiv, în fața unui Traian Băsescu fie lăfăit relaxat în fotoliu, fie cu cotul pe masă și umărul scos agresiv în față. Băsescu a fost cel care a atacat cu întrebările permanent, păstrându-și totodată calmul, râzând cordial și cerând explicații legitime și directe.

Băsescu a avut tot timpul o poziție a corpului dominantă, cu mișcări ferme ale brațelor, fără gesturi și mișcări excesive, ceea ce arată siguranța pe sine. Singurul moment în care a ieșit din această postură a fost momentul „Harvard-Roubini”, când îl putem observa devenind un animal de pradă sadic în fața inocentei antilope de la Harvard: și-a frecat palmele și a zâmbit disprețuitor la ministrul Finanțelor, pe care a simțit nevoia să o umilească mai mult decât reușise deja să o facă, scoțându-i în evidență nepregătirea. Moment gratuit, dar pe care un doctor de Harvard, incapabil să producă o cifră ca argument, și l-a cerut practic singur.

De partea cealaltă, premierul Victor Ponta a trecut prin mai multe stări. Dacă la începutul întâlnirii a avut o postură pasiv-agresivă, când Băsescu a cerut cifre și statistici a devenit nervos, apoi s-a relaxat când a văzut că președintele și-a ales victima ușoară, pe Ioana Petrescu, iar pe el îl lasă în pace. Toate gesturile premierului Victor Ponta au indicat nervozitate, frică de confruntare, nepregătire, dorința de a-și disimula slăbiciunea prin gesturi de forță: a dat din mâini, și-a scos cotul în față pentru a ocupa mai mult spațiu în fața masculului alfa Băsescu, s-a scărpinat pe barbă, la gură, pe gât, s-a foit în fotoliu, a schimbat poziția paharului cu apă din fața sa, și-a aranjat cravata, s-a scobit în măsele cu limba. Finalul discuției l-a prins pe premierul României într-o postură greu de imaginat pentru orice întâlnire de nivel înalt într-un stat civilizat: prăvălit în fotoliu, cu capul căzut pe spate și cu ochii închiși. Resemnare, plictiseală, lipsă de interes, căutarea divinității salvatoare? Rezultatul vizibil a fost că Ponta a părut că adoptă strategia turistului ghinionist în fața ursului sau leului: fă pe mortul, că animalul de pradă nu mănâncă leșuri.

După ce a reușit să își controleze respirația (pieptul i se ridica vizibil, din cauza emoțiilor puternice), Ioana Petrescu a afișat și ea un comportament defensiv, ascunzându-se în spatele unor foi A4 pe care le ținea în brațe, dar care nu i-au folosit la nimic în argumentare. Când a devenit agresivă, încercând cum s-a priceput să-și susțină punctul de vedere, a păstrat aceeași postură defensivă, cu palmele încrucișate și și-a pus în pământ privirea, evitând confruntarea, ori de câte ori Traian Băsescu o întrerupea sau îi lansa o întrebare la obiect.

S-a mai putut observa o tensiune între Ioana Petrescu și Victor Ponta și faptul că, oricât de inocentă într-ale politicii ar fi, tânăra a simțit că este lăsată în ofsaid, să încaseze croșeurile lui Băsescu, în timp ce Ponta privea în tavan și se scărpina în barbă. Este poate cel mai enervant comportament din partea unui șef, să se facă că plouă atunci când altcineva o încasează pentru o decizie luată chiar de șeful respectiv.

De cel puțin patru ori, tânăra cu doctorat la Harvard i-a aruncat premierului priviri pline de reproș, în momentele în care Băsescu îi cerea cifre și justificări pentru măsura reducerii CAS. „Cu ce acoperiți deficitul?”, întreabă Băsescu. Ioana Petrescu se uită la Ponta și râde nervos. „Dați-mi și mie studiile pe care le-ați făcut”, cere Băsescu. Petrescu se uită crispată la Ponta, care o dă după dud – „Vă dăm tot ce avem”. „Parlamentul nu are rigoarea cifrelor, el ia decizii politice”, insistă Băsescu, moment în care Petrescu ridică sprâncenele și își întoarce capul către Ponta, dându-i parcă dreptate președintelui. „Îmi puteți trimite mâine o fișă a acestei găuri, cum acoperim această gaură? (reducerea CAS, reflectată în buget)”, întreabă Băsescu, iar ministrul cu pantofi-leopard se uită din nou la Ponta.

Rictusul celor doi guvernanți a emanat permanent disprețul combinat cu iritarea, față de interlocutorul Băsescu. Ambii au evitat răspunsurile directe, încercând tehnica amintită mai sus, a chiulangiilor cu talent la „a face din vorbe” profesorul, care nu avea cum să prindă la Băsescu.

Momentele memorabile ale acestei întâlniri sunt însă două: capcana MTO (medium-term budgetary objective) și soarta mioritică a României apud Ponta.

„Avem și MTO-ul…”, zice Băsescu. „Poftiți?”, tresare Ponta, căscând larg ochii, precum o ciută în bătaia farurilor, apoi mișcându-i speriat stânga-dreapta, în căutarea salvării. Se lasă apoi pe spate, încruntându-se, dându-și seama că habar nu are la ce se referă Băsescu, pentru a-l putea contracara. „O să lucrăm la toate”, s-a eschivat premierul, dând din umeri, defensiv.

La finalul întâlnirii, premierul Victor Ponta ne-a dus direct în sindromul Miorița, chestiunea aceasta pur românească ce combină resemnarea și conceptul de „a te descurca”, total de neînțeles și de netradus pentru un german sau un american, pentru că implică faptul să-ți strângi gleznele aplecat și să-ți accepți soarta, laolaltă cu smardoiala de moment, care te scapă de responsabilitate. Smuls din leșinul său, din răstignirea autoimpusă în fotoliul din fața lui Băsescu, Ponta a emis deviza României sub bagheta sa, ca de altfel a multor politicieni care au trecut pe la cârma ei: „Domnule președinte, o să ne descurcăm. Țara asta se descurcă!”.