Ludovic, umilit în ultimul hal la negocieri. Cum i-au întors spatele Kelemen, Victor, Călin și Dan

De când șeful Statului paralel îl nominalizase, Ludovic apuca să doarmă doar trei ore pe noapte. Era foarte agitat. În sfârșit își vedea visul cu ochii. Astrele se aliniaseră perfect și pentru el.

Se trezi brusc și respiră grăbit, ca un ogar aflat pe urmele vânatului. În salon mirosea a fum. Apoi simți o durere ascuțită. Se ridică în capul oaselor și văzu bețe de chibrit arse între degetele de la picioare. Victor și Traian râdeau pe înfundate, cu pătura pe cap.

― Glume de cretini! răbufni Ludovic.

Imediat îi păru rău că scăpase porumbelul. Avea nevoie de voturile lor ca de aer. Se uită la Victor, aflat pe punctul de a-i da o replică mai usturătoare decât bețele alea de chibrit.

― Scuze, Victoraș… N-am vrut să folosesc cuvinte atât de dure.

Coborî din pat, călcă pe-o coajă de banană și căzu în fund spectaculos, ca într-un gag cu Stan și Bran. Colegii râseră iarăși, de data asta fără rețineri. Aveau să se distreze pe cinste, ziua începuse promițător.

La baie, Ludovic se așeză pe colac, trase apa și-i pică în cap o cutie de vopsea metalizată. Un galben lămâie. Înjură zdravăn, ca ultimul taximetrist din Ferentari. Niciodată nu se simțise atât de neputincios, atât de expus. Era foarte aproape și în același timp foarte departe de obiectivul său. Orice greșeală, orice ezitare îi puteau fi fatale.

Începu să se spele pe dinți și simți un gust oribil, de motorină combinată cu ceai de coada calului. Altă glumă proastă a colegilor! De când fusese nominalizat să preia scaunul Vioricăi devenise ținta predilectă a pacienților. Îl persiflau, îl luau la mișto de parcă s-ar fi tuns zero și și-ar fi tatuat pe chelie un buchet cu trei trandafiri.

Își clăti gura cu două găleți de apă, își dădu jos vopseaua din păr și reveni în cameră cu zâmbetul pe buze. Trebuia să salveze aparențele, să le dea de înțeles că era prea puțin afectat de măgăriile lor.

Luă chitara sprijinită de perete și merse să cânte lângă patul lui Cosette:

― Puștoaico, tu ai sânge de viperă / Puștoaico, am nevoie de inima ta / Da, da, tu, tu lasă-mi votul pe noptieră / Căci doar eu și Rise Project te vom ajuta / Să i-o tragi în bot lui Dan și să vii cu gașca ta!

Încă somnoroasă, Cosette își lepădă bluza de pijama și-și puse sutienul cu push-up și sigla USR. Ludovic reușise s-o impresioneze la fel de tare ca un fotbalist de la FCSB forțat să spună Tatăl Nostru înainte de meci. Viitorul șef al spitalului se întrebă dacă nu cumva își cumpărase o pălărie mult prea mare. Adică una era să cânți la mandolină și să dansezi pe mese în Vama Veche și alta să conduci ditamai instituția. Responsabilitatea uriașă începea să-l apese pe umeri mai ceva decât sentimentul de vinovăție din ziua în care agenții Statului paralel îl hărțuiseră cu false acuzații de corupție.

Citi pe telefon SMS-ul primit de la doctorița Ursula: „Felicitări, Ludovic! Trimite-mi repede un comisar destoinic la Bruxelles. De preferință femeie afro-americană, lesbiană, maghiară și cu mici defecte de exprimare orală. Succes la vot! Te pup!„. Șterse mesajul de frică să nu-l vadă careva. Pe urmă scoase de sub saltea trei conserve de fasole, un borcan de magiun, două pâini, un pet de vin și câteva pastile de Prozac.

― Vă invit pe toți la masă, le spuse colegilor.

Kelemen, Victor, Traian, Dan, Cosette și Călin ezitară în primă instanță de spaimă să nu le fi pus Ludovic droguri în mâncare ca să-l voteze fără discernământ. Protejatul lui Klaus mușcă primul din franzelă risipind orice temeri. Simți ceva tare printre dinți. Scuipă pe jos trei bile de rulment, spre amuzamentul cuplului Victor-Traian. Făcuseră încă o glumă nesărată. Ludovic înghiți în sec și se pișcă de picior ca să-și reprime riposta violentă.

Ciocniră pahare de vin.

― La mulți ani! le ură Ludovic. Să fim sănătoși și s-o ducem mai bine sub conducerea mea.

Bău doar el și făcu o grimasă. „Glumeții” înlocuiseră vinul din sticlă cu perfuzii de Laxacutin. În alte condiții i-ar fi pocnit cu chitara-ntre picioare. Se stăpâni cu mari eforturi, conștient că ar fi fost greșit să reacționeze. Trase pe nas două liniuțe de Prozac înainte de a lua cuvântul:

― Dragii mei, vă somez să-mi spuneți ce vă dorește inimioara. Am câteva posturi libere în Consiliul de Administrație… Vorbim și despre contracte, funcții în eșaloanele doi și trei, ședințe de masaj erotic cu secretarele pesediștilor… orice! Cereți-mi orice vă trece prin cap!

Primul care ridică două degete fu Traian.

― Eu m-aș băga, sincer. A trecut un timp de când n-am mai simțit cum este să fii mahmur când te trezești din beția Puterii… Ludovic, vino să te îmbrățișez, măi copile!

Se ridică să-l strângă în brațe, însă în ultima clipă se eschivă spre Cosette, sărutând-o pe gură. Femeia se șterse cu dosul mânecii și-l privi ca pe-un moșuleț impotent care trăia din amintirile orgiilor de altădată. Îi pălmui cu sete pe Traian și pe Dan. Primul râse forțat, ca la un banc cu Petrov, în timp ce Dan ceru lămuriri:

― Să știi că m-a durut. De ce m-ai lovit, colega?!

― Cum de ce?! Spitalul are nevoie de noi! Să-l ajutăm la greu pe Ludovic. Doar nu vrei să ne prindă Revelionul cu Viorica la butoane!

― Calculele sunt ceva mai complicate, stimată colega. Am impus niște condiții. Generalul Florian m-a sunat să-mi spună că aș fi cel mai mare idiot dacă m-aș băga alături de Klaus și Ludovic… Le-a trebuit moțiune, să facă borș cu ea! Să-și rupă gâtul, mie îmi convine! Îi aștept la cotitură.

Se ridică să plece împreună cu Kelemen, Victor și Călin. Doar Traian și Cosette rămaseră să-l susțină pe Ludovic. Bărbatul își luă chitara, iar cei doi colegi îl acompaniară cu vocea și talentul lor:

― Așa-mi vine câteodată, Klause / Să dau cu cuțâtu-n piatră, Klause / Că sunt singur ș-ostenit, Klause / Nimeni nu m-o sprijinit, Klause / Mai bine stăteam cuminte, Klause / Eu poet, tu președinte, Klause!

(va urma)