Lupta pentru putere. Cine a greșit, Dragnea sau Iohannis?

1. PSD și Liviu Dragnea

Din reflexul de a deține controlul absolut, de a exercita puterea absolut, PSD, la nici 10 zile de la instalarea oficială la guvernare, a încercat să rezolve o problemă penală dureroasă pentru politicieni, plănuind adoptarea pe șest a două ordonanțe privind grațierea și modificarea Codurilor Penale. Nu atât prima, cât a doua este adevărata bombă. Pentru că practic majoritatea dosarelor politicienilor ar fi albite, odată cu dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu. Cu alte cuvinte se dă liber la furat. O dată prin instituirea unei condiții a infracțiunii – prejudiciul de peste 200.000 de lei. Adică dacă este de 199.999 de lei nu se pune. În al doilea rând, obligativitatea unei plângeri prealabile a părții vătămate. Altfel spus, un președinte de Consiliu Județean, de exemplu, printr-o decizie pe care o impune pentru acordarea unui contract preferențial produce un prejudiciu instituției pe care o conduce și tot el este cel care trebuie să reclame. Halucinant.

De asemenea, chiar dacă în drept rămâne, în fapt , instituția denunțătorului de desființează. De ce? Denunțul trebuie făcut în maximum 6 luni de la săvârșirea infracțiunii ca să beneficiezi de o înțelegere cu procurorii. În cazul dării de mită, potrivit Codului Penal,mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. Dacă luăm doar cazul șpăgilor pentru contracte, ținând cont de procedura de atribuire, contestații, etc, termenul trece bine de această perioadă. Astfel că un potențial nemulțumit de lipsa de eficiență a mitei date ar însemna să-și semneze singur sentința de condamnare la închisoare mergând să se autodenunțe procurorului.

Manevra PSD nu a ieșit, venirea la Guvern a lui Klaus Iohannis fiind salutară din acest punct de vedere. Dacă o secundă ordonanțele ar fi intrat în vigoare, Liviu Dragnea se putea duce personal să deschidă ușa pușcăriilor pentru cei mai ghinioniști și să o închidă cu lacătul în urma lor pentru cei ce vor fi fost să vină.

Ipocrit, Florin Iordache, ministru al Justiției, a explicat că ordonanțele sunt date pentru a rezolva problemele grave din penitenciare. Însă, așa cum am arătat mai sus, legile nu-i vizau pe cei aduși în pragul dezumanizării în pușcării. Ca un detaliu statistic, în închisorile din România un deținut moare la trei zile. Extrem de grav. Discuția despre această problemă reală a fost ratată și, puțin probabil, din păcate, să se reia prea curând.

De altfel, Liviu Dragnea a mirosit asta și a întors-o rapid. Mai ales că deja oamenii au început să iasă în stradă. Susținut de mass-media apropiate, s-a lansat într-o retorică iresponsabilă și de instigare, afirmând că, nici mai mult, nici mai puțin, se încearcă o lovitură de stat coordonată de Klaus Iohannis, pentru ca PSD să nu-și pună în practică programul de guvernare. Mai mult, aceeași presă a lansat informații că zecile de mii de oameni care au ieșit în stradă au fost plătiți nu doar ei, ci și câinii lor, 30 de lei per cap de patrupedă.

Am fost duminică seara la protest. Nici măcar o dată nu s-a strigat să nu se mărească salariile sau pensiile, să nu se acorde facilități pentru firme, burse la studenți sau medicamente pentru pensionari. Niciodată! În câteva ore, cred că de vreo cinci ori s-a strigat demisia. Oamenii nu voiau să fie furați! Atât. Faptul că protestezi față de un posibil abuz nu înseamnă că vrei să răstorni ordinea constituțională.

2. Klaus Iohannis

Spuneam mai sus că prezența lui Klaus Iohannis la ședința de guvern a fost salutară. A temporizat elanul pesedist. Cele două ordonanțe cu pricina au fost puse în dezbatere publică. Proiectele de acte normative au fost desființate pe rând de parchete care au reclamat că au fost date cu dedicație. Tensiunea străzii a crescut pe acest fond, dar și al declarațiilor ministrului Justiției că nu le retrage pentru moment. Zeci de mii de oameni au ieșit să protesteze. Era cazul să vină în Piața Universității și Klaus Iohannis? Din rațiuni politice, da. De ceva vreme, șeful statului este într-o ofensivă de legitimare ca lider al opoziției, de vreme ce PNL și USR sunt destul de veștejite. Venirea sa printre protestari reprezintăo încălcare a Constituției? CCR, printr-o decizie din trecut, îi permite președintelui să-și exprime indignarea, să aibă opinii politice, să intervină în limitele stabilite ale ordinii constituționale. Prezența sa în Piață le-a forțat însă. Ar fi putut să iasă din oră în oră cu declarații la Palatul Cotroceni, însă a te duce în mijlocul unei mulțimi antiPSD deja excede rolului de mediator. Despre asta a scris Andrei Luca Popescu aici.

Nu au trecut nici 24 de ore și președintele Klaus Iohannis a preluat unul dintre mesajele care au fost susținute în piață și a anunțat că va convoca un referendum care are ca obiect grațierea și modificarea codurilor penale.

A rezolvat însă asta problema? Din păcate, cred că nu și, în plus, a creat un precedent extrem de periculos.

Este adevărat că o decizie a Curții Constituționale din 2006 îi dă dreptul președintelui, prin legitimitatea conferită de votul popular, să decidă care o problemă de interes național și să o supună consultării populare. Pe de altă parte, este o premieră pentru istoria post-decembristă ca un președinte să convoace un referendum, fie și el cu valoare consultativă, având ca obiect o reglementare de natură penală. Poate nu întâmplător, în Constituție, se spune negru pe alb, că „nu pot face obiectul initiativei legislative a cetătenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea”. Dincolo de ironia situației, este vorba de o separație a puterilor în stat. Două chestiuni aparent fără legătură. Însă Constituția nu are doar litere, ci și spirit.

Poate, mâine-poimâine, un președinte, orice nume ar avea el, poate să supună referendumului o mărire sau o scădere de taxe propusă de guvern sau, cine știe, instituirea unor pedepse de 150 de ani pentru trecutul pe roșu al politicienilor. Ca să nu spun de lucruri mai grave. Pun pariu că ar trece.

Fără patimă și făcând abstracție de cele două personaje pornite acum la război, democrația înseamnă, cu adevărat, puterea poporului, nu a gloatei. Pentru asta este un alt termen: ochlocrație. Haosul.

Reglementările de genul celor care au crescut tensiunea în societatea românească nu trebuie adoptate pe sub mână, de urgență în Guvern. Nici îngropate printr-un referendum.

Dacă sunt vitale pentru societatea românească, așa cum toți actorii implicați au susținut, oare nu era rost de o dezbatere amplă, de ce nu în Parlament, tribuna democrației, unde argumentele pro și contra să ducă, în final, la o dreaptă socotință? În plus, cele două acte normative ar fi putut ajunge și la controlul CCR, înainte de a intra în vigoare.

Până una alta, așa cum s-a desfășurat lupta politică pentru putere din ultima vreme pare mai degrabă că ne-am întors în anul 1990, când ura, vrajba și manipularea erau singurele arme ale politicienilor. Regula: nicio regulă!

Cu acest tablou în fața ochilor, cine credeți acum că a greșit: Liviu Dragnea sau Klaus Iohannis?

Înainte de a răspunde, vă rog un minut răbdare pentru a urmări ce spunea Ion Rațiu în 1990 despre democrație.