Mai are România un ideal național?

În decembrie 1914, la scurt timp după ce Consiliul de Coroană al Regelui Carol I decisese neutralitatea României în războiul ce tocmai se aprinsese în Europa, marele fruntaș al Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, punea întrebarea „Are România un ideal național?”. Răspunsul lui era categoric da și lămurit astfel:

În decembrie 1914, la scurt timp după ce Consiliul de Coroană al Regelui Carol I decisese neutralitatea României în războiul ce tocmai se aprinsese în Europa, marele fruntaș al Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, punea întrebarea „Are România un ideal național?”. Răspunsul lui era categoric da și lămurit astfel:

„Un popor mic, care posedă însă simț politic cum îl posedă cel românesc, simte că e o necesitate absolută ca el să crească.” Iar un alt mare om politic Constantin Argetoianu, spunea:”Neutralitatea! Oribilă epocă a istoriei noastre în care ne-am dat arama pe față în loc să muncim zi și noapte și să făurim instrumentul întregirii neamului, ne-am certat doi ani de zile, în demni moștenitori ai Bizanțului și Fanarului! Am făcut politică și afaceri, în loc să facem treabă!”

Cu mai puțin de doi ani înaintea Centenarului României Mari eu cred că se impune întrebarea din titlu. Și astăzi a trăi o viață modernă și europeană în România, supusă unor transformări sociale și tehnologice permanente, este o dorință încărcată de frustrare și sentiment de neîmplinire, din cauza nivelului de civilizație dramatic de scăzut comparativ cu media europeană. Această constatare nu este în contradicție cu apartenența noastră la Uniunea Europeană. Dimpotrivă, Europa unită e pentru România ca o veritabilă navă împingătoare pe un fluviu care duce spre marea civilizație. A ne preocupa de soarta Uniunii Europene și a face politică europeană și euro-atlantică continuă să fie o mare necesitate pentru România, dar nu constituie idealul național.

În interiorul Europei democratice și unite, un stat românesc puternic este idealul național al zilelor noastre. Discursul politic despre un stat mic sau mare este îndeosebi ideologic și -adesea -un discurs menit să mascheze interese particulare în dauna celor naționale. Un stat puternic este însă o adevărată misiune primordială, din păcate astăzi nu mai puțin decât în trecut. Un stat bine organizat și modernizat, un stat prietenos cu cetățenii săi și astfel un stat respectat în lume.

Am convingerea că o Românie unită „în gând și simțire” -în timpuri din nou nesigure, ca acelea pe care le trăim -cere imperativ autoritatea statului, autoritatea legii și necesitatea ordinii. Numai un ideal național împărtășit de români poate redresa durabil țara iar redresarea nu poate fi decât opera noastră. Nimeni nu va veni să ne facă nouă binele așteptat și încă mai mult decât o putem face noi înșine. Absolut toate discursurile esențiale ale liderilor marilor națiuni europene sunt despre și pentru țara lor. Cel mai aplaudat discurs al cancelarului Angela Merkel a fost cel din 14 decembrie 2015 în care a prezentat viziunea sa pentru Germania în viitorii 25 de ani sub forma a unsprezece comandamente. Primul sună astfel: „o țară ce recompensează meritul și creativitatea căci nu putem „fi sociali” decât dacă creatorii de bogății le pot pune în operă pe acestea.” Cei ce conduc acum națiunile europene continuă să creadă în unitatea europeană și să lupte pentru aceasta, însă ce ne rezervă ziua de mâine? Pentru ca mâine să ne vadă uniți sau cel puțin în pace, fiecare țară europeană trebuie să fie puternică pe propriile sale picioare. Spre exemplu, să repunem în inima României, dar și a Uniunii Europene, educația și cercetarea științifică și tehnologică.

Am semnat anul trecut, alături de multe personalități europene, Apelul din 9 mai „pentru o ridicare imediată a europenilor”. El cuprinde câteva propuneri emblematice: crearea unui Erasmus pentru liceeni, cercetare și dezvoltare comună (europeană) în materie de apărare și securitate, dublarea imediată a planului Juncker pentru investiții în infrastructură și liste transnaționale în viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.

Prin urmare, a vorbi despre identitatea națională sau redresarea națională nu e demagogic, populist, arhaic, incorect (politic). E o misiune cu nimic mai prejos decât cea europeană. Din această perspectivă, spre exemplu, mi se pare că în societatea românească de azi, noi generăm o nedreptate brutală. Cine nu știe de unde vine, foarte greu află încotro se duce. Faptul că șefii politici de azi îi tratează pe cei de ieri cu aceeași aroganță, plină de lașitate, cu care cei de ieri i-au tratat pe părinții lor ce au construit țara sub regim comunist, îl plătim cu toții foarte scump. Un anunț recent vine să confirme afirmația mea. Cea mai valoroasă companie din economia României este „Hidroelectrica”. Activele sale -baraje cu lacuri de acumulare de mareși medie capacitate, centrale de producere a energiei electrice, vaste terenuri ce pot fi destinate producerii de energie „verde”- sunt excepțional de importante economic atât prin mărime și amploare cât și prin faptul că rămân astfel și în următorii 30-50 de ani. Iar aceste active s-au construit într-o proporție covârșitoare înainte de Revoluție. E adevărat, însă nu în totalitate că în tranziția spre economia de piață s-au lichidat marile întreprinderi ale trecutului comunist.

Problema gravă nu e dispariția propriu-zisă a întreprinderilor, cât teribila slăbiciune a statului român care nici măcar nu s-a preocupat serios și tenace să-și protejeze propria avere. Există estimări demne de încredere ce indică un raport între valoarea reziduală obținută din ansamblul privatizărilor și valoarea reală a activelor vândute de 1/100 dacă nu și mai rău.

Să facem politică proeuropeană de dragul nostru în primul rând, pentru a fi capabili să atingem mult râvnitele standarde de viață europene. Și să facem și politică românească în fiecare moment în care facem politică europeană.

Idealul național explică și justifică. Explică starea prezentă (un stat insuficient de organizat care nu a protejat nici resursele, nici valorile proprii) și justifică acțiunea -întărirea statului în câteva din componentele sale inițiale. Am putea spune că idealul național e un principiu al acțiunii ce conduce la maximizarea bunelor consecințe pentru societate. E vorba în adevăr de un principiu moral pentru întreaga națiune românească.