Prima pagină » Puterea Gândului » Mai avem nevoie și de iarbă!

Mai avem nevoie și de iarbă!

Mai avem nevoie și de iarbă!
Mediafax Foto - Andreea Dumbrăveanu
Pe site-ul firmei: 3,5 euro un mp. Pentru Primăria Sector 5: 41 euro un mp. Mihai Găinușă a descoperit cum vom cheltui 164 de euro ca să-i pună gazon în celulă celui care a sifonat banii

Ultima dată mi-au găsit niște pietre la rinichi. Am fost foarte ofticat, că voiam să mă dispensez de unul din ei, ca să-mi iau bilete la concertul Metallica. Dar acum, cu pietre în el, i-a scăzut prețul, de îmi ajunge doar pentru un loc la Boney M, la Sala Palatului. Am înțeles c-o să cânte pentru generațiile nostalgice, Boney M, dar pe turația 33, ca la pick-up, nu pe 45, că se descleiază electoratul Antenei 3.

Așa, am dat cu bere puternic pentru pietricele, și dacă mai rămâne vreuna întreagă, aștept următorul frig, să stau cu spatele sprijinit de un calorifer de la RADET. Sigur îmi crapă piatra, crăpa-iar capul caprei vecinului.

M-am tot gândit eu, mă nene, de la ce mi s-o trage starea asta de bine? Că altădată ieșeam pe stradă și mă intoxicam instant cu noxe din trafic. Chiar am fost la fântâni la Unirea, la alea șmechere de 9 milioane de euro, i-am dus pe copii să vadă jocurile de apă și lumini, dar nu mergeau. Cred că au ieșit din garanție, ceva. Doar un jet d-ăla pișăcios m-a stropit, că bătea vântul și atunci am rămas cu pete pe față, în stratul de gudron. Chiar mi-a zis fii-miu, Andrei: „Uite, tati, ești pe invers!” S-a uitat toată lumea la mine, câțiva cetățeni responsabili și patrioți chiar erau gata să-mi adopte copiii cu forța, noroc că ăla micu’ a precizat: ești pe invers ca damalțienii, ești negru cu pete albe!

D-astea ziceam că-s bune, totuși, fântânile nemergătoare ale Găbiței: măcar te deconcesionezi la față de noxe, cum ar zice Veorica.

Până la urmă mi-am dat seama de unde era starea asta de bine: de la iarbă! Nu, nu fumez așa ceva, stați liniștiți! De la iarba pusă de primarul Sectorului 5 între liniile de tramvai. Probabil, i-au mai rămas ceva bani netocați până la sfârșitul anului, și-a făcut o șmecherie… ăsta… o inginerie… ăăăă, agronomie și ne-a aruncat mochetă de gazon pe terasament. Chiar vreo trei tramvaie s-au și oprit din cauza asta, că au luat gazonul tăvălug. Asta până s-o prinde, că după aia, singura frică mi-e să nu facă mușuroaie, cârtițele. Vă dați seama ce horror trebuie să fie, să scoată cârtița capul afară și s-o ia tramvaiul din plin?

Cică, zice pe site-ul Primăriei 5, gazonul a fost pus pentru calmarea psihicului uman. Dacă mă mai calmez mult, pot să mă pună și pe mine dedesubt, la loc cu verdeață. Că ultima dată mi-a crescut tensiunea la Zilele Sectorului 5. M-am și dus să-mi fac un computer-holograf, adică tomograf, dar mi-au spus că buba e la capul primarului.

41 de euro metrul pătrat de gazon, deși pe site-ul firmei care l-a pus costă doar 3,5 euro. Probabil a crescut prețul că l-a plantat în forma de sigla de la Louis Vuitton, cred. 9,4 milioane de lei a costat gazonul. Da, mă, dar cică iarba ajută la modelarea extremelor temperaturilor diurne., scrie la Primărie. Adică atunci când e foarte cald, deci peste un an, gazonul o să răcorească sectorul. Chiar mă gândesc să-mi scot la vânzare aerul condiționat. Dau banii aiurea pe curent, când pot să-mi iau un șezlong să stau în stație, lângă gazon!

Și mai ajută – zice Florea – la sporirea umidității relative a aerului. Corect. Mai ales dacă o să meargă câinii bagabonzi din sector să facă pipi la iarbă verde. Și cică îmbogățește atmosfera cu oxigen. O îmbogățește, dar trebuie să stai cu nasul lipit de iarbă, că mai sus sunt țevile de eșapament de la milioanele de mașini.

Dar cel mai tare mi se pare ultimul motiv de sifonarea… de așezare a gazonului: oferă confort optic și reducerea stării de oboseală prin înlăturarea monotoniei.

Da, băi Florea, tu chiar ai dreptate: poate acolo unde ar trebui tu să te duci, după ancheta DNA, o să-ți pună ăia gazon pe jos, Nu mult, doar vreo 4 metri pătrați.

Mai avem nevoie și de iarbă!

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?