Mai bine un mandat vultur, decât o viață găină. Spitalul Constituțional și acatistele lui Liviu

De când Viorica preluase președinția Consiliului Spitalelor din UE mă gândeam că, într-un fel sau altul, pacienții din Micul Pentagon vor fi mulțumiți. Aveam, în sfârșit, un cuvânt de spus la Bruxelles, chiar dacă nu prea ne asculta nimeni (cu excepția funcționarilor care traduceau din limba română în alte limbi). Însă până să ne întindă careva vreo mână, trebuia să ne descurcăm singuri cu două mari probleme. Prima: fosta conducere a spitalului fusese atenționată să rezolve situația pacienților de la salonul fără clanță; dormeau claie peste grămadă, iar din punct de vedere psihiatric ajunseseră într-o stare jalnică. Practic le era imposibil să se concentreze asupra operelor literare și științifice la care lucrau.

Odată cu transferul unora în regim semideschis, reîncepuseră actele de violență: hărțuiri sexuale, furturi de medicamente, devastarea cantinei, mâzgălirea pereților cu mesaje obscene anti-regim ș.a.m.d.

A doua mare problemă era legată de pacienții internați la salonul fără clanță în urma unor ingerințe ale Serviciului Psihiatric de Informații, care și-ar fi depășit, indubitabil, atribuțiile. Nimeni nu contesta că pacienții respectivi ar fi meritat să fie izolați, însă doctorii primiseră ordin ca, măcar de-acum înainte, să respecte cu strictețe procedurile și protocoalele spitalicești. În caz contrar, puteau fi acuzați de mal praxis și obligați să plătească daune de milioane. Sau și mai rău, să ajungă ei înșiși la salonul fără clanță.

Mâncam liniștit un șnițel la cantină, când am primit SMS să mă prezint de urgență în biroul președintelui Liviu. Habar n-aveam ce anume era atât de urgent, însă mă apăsa un sumbru presentiment.

Intru în antecameră și secretara (o acritură cu aere de vedetă porno) mă privește de parcă aș fi rugat-o să-mi dea un bon de ordine pentru masaj erotic cu finalizare. Apasă butonul telefonului fix, primește confirmarea și îmi face semn să intru.

Îl surprind pe președintele Liviu notându-și ceva în agendă.

– Ia loc, te rog.

Mă conformez și aștept. Scrie în continuare. Oftează. Pe urmă trage pe nas două linii de Xanax de pe marginea biroului.

– Vrei și tu?

Dau din cap că nu. Mai scrie un rând în agendă, înainte de a se ridica brusc, făcându-mă să tresar.

– Vin imediat. Așteaptă-mă.

Rămas singur, mă strădui să-mi controlez emoțiile. Mă uit la agendă și un impuls greu de stăpânit mă determină să trag cu ochiul. Citesc primele cuvinte. Pare un jurnal intim.

16 ianuarie. De dimineață am avut o stare de greață când am văzut postarea lui Dacian pe Madbook. E ridicol! Și-a făcut partid ca să plece la spitalul din Bruxelles. Nu-i mai ajung medicamentele noastre.

M-a sunat un tip din gașca lui Jean-Claude, că de ce fixez eu prețul la gaze pentru spital, așa, de capul meu. Un dobitoc! Dacă tot le-am dat economia pe doi lei, de ce nu vin ei să guverneze? Adică șmecherii de la Paris și Berlin rămân cu foloasele și noi tragem ponoasele, da? Nu mi se pare corect.

M-a luat la-mpins vagoane Irina, la micul dejun, că de ce nu mă spăl pe dinți înainte de masă. Oare ar fi cazul să-i spun și eu că doarme încălțată cu pantofii de nuntă?!

Codrin mi-a transmis pe SMS că treaba-i bună cu protocoalele la Spitalul Constituțional. Normal, doar cine i-a pus acolo pe baștani, Sfântul Petru din cer?

Irina mi-a adus meniul de nuntă să-l consult. De parcă m-aș pricepe și la altceva în afară de pomana porcului. Apropo, ăștia de la Serviciul Psihiatric de Informații sunt niște jivine. I-am omenit ani și ani de zile și poftim recompensă: au mușcat mâna stăpânului! Păi, să nu-i fuți de să nu se vadă?!

I-am zis Irinei să mai taie dintre invitați. Spre exemplu, ce să caute brancardierii, gardienii și femeile de servici? Mai lipsea să-i cheme și pe băieții de la salonul fără clanță, care am înțeles că s-au apucat să violeze pisici prin curtea spitalului. Din cauza lui Klaus, normal. El îi întărâtă cu aberațiile lui.

De când m-au ales colegii șef la Micul Pentagon, am devenit prizonier al propriilor ambiții. M-am autoizolat în colivia de aur. Am contacte doar cu cercul meu restrâns de doctori și asistente, iar în rest mă învârt în mediul virtual. Mi-e frică și de propria umbră. Ca să ies până la magazinul din curtea spitalului, trebuie să-mi pun perucă și ochelari, altfel pacienții #rezist mă trag în țeapă. Mă bat cu ouă stricate. Am ajuns să schimb șase avioane ca să scap de paparazzi, ești nebun?!

Asta mă deprimă cel mai tare, oamenii nu înțeleg că le doresc binele. Vor doar medicamente de la Bruxelles, din alea scumpe și cu efecte perverse. Am luat și eu o perioadă și m-am visat în pat, în pielea goală, făcut sendviș între cancelarul Angela și soția lui Emmanuel. Un coșmar! Pacienții ăștia nu pricep că sunt manipulați. N-au pic de demnitate. Fac jocul străinilor, care își cunosc bine interesele. Își iubesc țara, nu ca noi. Cine mă cunoaște, știe că mai bine mor în picioare, decât să trăiesc în genunchi. Mai bine un mandat vultur, decât o viață găină.

Spre seară, i-am primit în audiență pe doi olandezi de la Damen. Au venit deghizați în gunoieri, ca să nu-i fileze presa, puțeau a macrou stricat. Le-am spus clar: dacă vreți contractul cu corvetele, lăsați-o mai moale cu statul de drept, băi băieți. Chiar dacă suntem ultima găină din Europa, ar fi bine să nu ne luați drept papagali, da?

La culcare, Irina mi-a arătat pe telefon o poză de la nunta lui Irinel cu Monica. Mi-a zis că vrea și ea un tort cu 15 etaje și în loc de porumbei să avem la biserică un cârd de gâște. Să le dăm drumul să zboare din clopotniță și eu să le împușc ca pe mistreți.

17 ianuarie. Cea mai tare știre pe anul ăsta: s-ar putea să merg din nou la pescuit pe insula Belina. Doamne ajută și fir întins la știucă!

După ce Simona a bătut-o pe americancă la tenis, m-am certat iar cu Irina. Nu vrea s-o punem nașă de cununie pe Viorica cu niciun chip. Am senzația că-i geloasă, altfel nu-mi explic.

Nu apuc să citesc continuarea pentru că apare președintele Liviu. Mă fac că plouă, culeg de pe agendă două scame imaginare și le arunc pe jos.

Scoate o bancnotă de 100 de euro și mi-o întinde peste birou:

– Cornele, ia banii ăștia și du-te să pui acatiste la biserică.

– De toți banii?!

– Da, de toți.

– Și ce să scriu în acatiste?

– Scrie așa: să le dea Dumnezeu multă sănătate la doctorii de la Spitalul Constituțional, acum și-n vecii vecilor Amin. Ai reținut?

(va urma)