Mai binele e inamicul binelui

Prin excesiva „corectitudine politică”, minoritățile căpătau privilegiul de a fi reprezentate în Parlament printr-un un număr mai mic de voturi. Semnificativ mai mic. Cum se întâmplă de obicei, când pe spinarea binelui se mai cocoață un privilegiu. Astfel, în cele aproape trei decenii de tranziție, s-a dovedit că mai binele face rău. Ajungându-se astfel la trocul de azi, când Comisia Juridică și Comisia de Buget din Camera Deputatilor au dat, luni, un raport de admitere la Legea pentru combaterea spălării banilor, fiind adoptat și un amendament cu dedicație pentru UDMR, potrivit căruia organizațiile cetățenilor minorităților naționale sunt exceptate de la raportarea către stat a beneficiarilor finali.

De-a lungul anilor, grupul minorităților naționale, altele decât cea maghiară, a votat în Parlament, în majoritatea frapantă a cazurilor, alături de majoritatea guvernamentală. Pentru că ea, majoritatea, alimentează de la buget existența lui. Și ca orice grup privilegiat, a avut inițiativa unei legi care să interzică accesul vreunui nou grup etnic pe cale de constituire în România postrevoluționară. O lege de sorginte elitistă; un club închis. Șeful acestui grup e UDMR. Inclusiv în Consiliul din incinta guvernului, care tocmește bugetele anuale ale membrilor clubului. Plus alte avantaje.

SOCIAL Cetățenii români care riscă să rămână luni întregi fără pensie, după ce au muncit în străinătate și se întorc în țară. Care este motivul

22:53

ULTIMA ORĂ Ponta demolează USR. „Rețeaua reziștilor nu e votată de români/Au acaparat tot, mai vor să pună mâna pe Înalta Curte și pe DNA/România nu mai e apărată/Justiția va fi din nou capturată”

22:36

De-a lungul timpului, în jurul șefilor care au la îndemână importante sume de la bugetul statului, s-au creat grupuri clientelare. Ele nu dau socoteală membrilor de rând. Culmea, nici Curții de Conturi care, având o conducere politică, închide ochii ori de câte ori controalele sale dau de  gestionări defectuoase.

Astfel se explică miza trocului făcut pentru a trece o lege menită să pună sub control circulația banilor. E nevoie ca doar ONG-urile care trăiesc, în majoritatea lor, din fonduri modice, din surse private, să dea socoteală pentru fiecare bănuț cheltuit, iar organizațiile minorităților să fie exceptate? Tocmai ele, care cheltuiesc, exclusiv, banii statului?  Dacă cheltuirea lor s-ar face corect, doar în folosul comunității respective și nu în folosul unor baronași născuți și crescuți în aceste enclave, ar mai fi avut UDMR o miză de tocmeală la votului „pentru”?  Sunt întrebări la care nu ne va răspunde nimeni dintre cei implicați. Tot așa cum ne va asurzi tăcerea lor, dacă îi vom întreba pe cine reprezintă ei, la urma-urmei, în astfel de situații punctuale.

Am crezut mult timp că sunt unul dintre puținii români de altă etnie care nu votează niciodată cu cel care e deputatul „neamului său” în Parlamentul României. (Ciudat? Ei au fost, la UAR, alternativ, la fel ca în Rusia postsovietică, Putin și Medvedev, cei doi Varujani: Vosganian și Pambuccian!) În anii din urmă însă, în diferite situații, aveam să aflu că până și concetățenii noștri de etnie maghiară au ajuns să nu mai voteze cu UDMR. Indiferent de motivele lor personale, unul ne unește pe toți: nu vrem să fim enclavizați într-o societate democratică.