Mantra pentru națiunea deprimată

Dacă alegerile s-ar câștiga numai cu sloganuri, PD-L ar fi, din nou, primul. Lucrează cu formule simple, directe și tonice, menite să atingă corzile sensibile ale poporului. După urarea „Să trăiți bine!”, cu care prezidențiabilul său a cucerit, în 2004, voturile unei populații împovărate de o prea lungă tranziție și o prea mare corupție, partidul vine, anul acesta, cu o nouă alianță și cu un îndemn, croit pentru terapia unei națiuni demoralizate: „Sus inima! România are viitor!”. Sloganul – care este și titlul manifestului Dreptei – nu se potrivește însă cu PD-L, care nu mai are calitățile de-a face pe doctorul. Este un partid vechi, plafonat, care a avut pe mână, viitorul României, timp de șapte ani. Ce a făcut cu el alegătorii văd și simt pe propria lor piele și marea lor majoritate, judecând după rezultatele la locale, nu i l-ar mai încredința. Îndemnul merge cu formațiunile tinere, conduse de oameni cu viziuni proaspete, pentru care viitorul se construiește cu gândul dincolo de apropiata pensie, iar PD-L s-a asigurat că nu îi lipsește o astfel de companie.
Ieri, două structuri nou înființate – Inițiativa Civică de Centru Dreapta a lui Mihai Răzvan Ungureanu și Partidul Noua Republică al lui Mihai Neamțu și-au însușit, alături de PD-L, Manifestul politic al Dreptei, punând, astfel, bazele unei alianțe electorale, care își propune să răspundă în forță, „provocării lansate de USL”. Făcând abstracție de scopul enunțat al acesteia (politică exclusiv pro cetățean, accent pe nevoia de unitate și de viitor mai bun a societății), misia cea mai dificilă a Alianței Dreptei este aceea de a-și face, într-un timp foarte scurt, un pașaport electoral propriu, în care să nu semene cu PD-L. Cu cât amintește mai puțin de acesta și de Traian Băsescu, respins de șapte milioane de români, cu atât mai bine pentru ea. Desigur, legăturile politice, afinitățile, ideile comune, apropierea de Traian Băsescu nu dispar, dar aliații trebuie să lase impresia că s-au mai diluat, că nu sunt toți pedeliști vopsiți, oameni ai președintelui. Pentru aceasta este nevoie ca formațiunile tinere să nu se mulțumească a gravita în jurul PD-L, ci să preia inițiativa, făcându-se auzite prin liderii lor. Să vorbească, de exemplu, mai mult Ungureanu și Neamțu, decât Vasile Blaga și Monica Macovei, ca oamenii să se obișnuiască cu alte chipuri și cu discursuri articulate și calme. Ar fi o greșeală să continue retorica urii, împinsă la paroxism în săptămânile din urmă, și cultul lui Traian Băsescu. Acesta din urmă să fie monopolul dnei Elena Udrea, care zărăște, prin formațiunile partenere, doar epigoni aroganți ai „singurului lider credibil pentru americani și europeni” (simțindu-se vizat de atac, Mihai Neamțu îi răspunde că e compromisă și ar trebui să se retragă). Ar fi, de asemenea, o eroare să promită mai mult decât pot adversarii lor da, căzând în capcana demagogiei. După isteria politică a ultimelor două luni, electoratul toamnei 2012 poate fi atras doar de rațiune, decență și realism. Și, un pic de inimă, politicienilor nu le-ar strica.