În relațiile internaționale avem însă o mantră, pe care o incantează cu intonație președintele Klaus Iohannis: parteneriatul strategic cu SUA, apartenența la NATO și la UE.
Și Nigeria e partener strategic al SUA. „Mai mult decât strategic” a ținut să sublinieze Trump în campania electorală. Iar prin februarie a vorbit la telefon cu președintele Muhammdu Buhari. Ambasadorul nigerian la Washington (îmi scapă numele) s-a vădit a fi mai iscusit decât George Maior, care l-a ciugulit pe amicul rușilor, generalul Michael Flynn, până când acesta din urmă a fost obligat să demisioneze. Flashmob-ul lui Dragnea și Grindeanu pe lângă masa lui Trump nu se pune.
O să spuneți că nigerienii n-au scut antirachetă la Ijebu-Ode, dar nici nu simt nevoia. Trebuie să știți însă că numele ministrului de Externe, Geoffrey Onyeama, am învățat să-l pronunț tot auzindu-l la marile canale de știri ale lumii, pe când Meleșcanu rămâne în continuare greu de pronunțat.
Am dat exemplu Nigeriei aproape la întâmplare (acolo l-a prins pe Nea Nicu cutremurul de la noi, din ”77).
Lumea se schimbă accelerat, Uniunea Europeană umblă la cutia de viteze, doar noi am rămas aceeași, în brațe cu diplomația lui „să nu ziceți că nu v-am zis”.
Pe 1 martie, la întâlnirea cu premierul Maltei, Klaus Iohannis i-a declarat înaltului oaspete (citez din comunicatul de presă al Cotrocenilor): „Președintele României s-a poziționat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european”. Să nu zică bruxellezii că nu le-a zis! Doar că nu se vehiculează numai idei, ci și proiecte. Se „vehiculează” chiar întâlniri în cerc (sic!) restrâns. Iar „asemenea formule” sunt construite și argumentate de Germania și Franța, ca să nu adaug Belgia și Olanda, fiindcă ar trebui să atașez și micuțul dar agitatul Luxembug. Poziționându-ne ferm și recitând mantra – fără nici o idee, fără nici o inițiativă – vom fi puși, ca de obicei, în fața faptului împlinit.
Dacă Președintele nu s-ar fi răzgândit pe surse, după ce abia ne convinsese că tot ce ne lipsește e un referendum, ar fi putut întreba poporul, ca să fie sigur: „Are România nevoie de diplomație?”.