"Margareto, îngeraș iubit/ Margareto, Margareto, m-ai nenorocit"

Cui vrea să înțeleagă mai în sofisticatele sale profunzimi spiritualitatea românească îi recomand un memorialist genial: Constantin Beldie.

În „Memorii [Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950)]”, Editura Albastros, 2000, Constantin Beldie, jurnalist de gazete culturale, cu o gură spurcată, de cronicar muntean, ne plimbă printr-un București fabulos, din mahalalele patetice până în centru, din casele de curve până-n cafenelele scriitorilor, de la chefurile cu lăutari în tăcerea pricopsită a caselor marilor colecționari, de la apelpisire la bucuria cea mai exuberantă.

Beldie încheagă, din câteva trăsături, portrete de un memorabil suprarealism.

ACTUALITATE Plan Roșu de Intervenție. Patru autoturisme, implicate într-un grav ACCIDENT pe DN 14

12:02

ULTIMA ORĂ Un elicopter de ambulanță a intrat în clădirea unui spital din Turcia, apoi s-a probușit la sol. Care ar fi prima cauză a TRAGEDIEI

11:45

„Alexandru Macedonski, poet famelic, împovărat cu o casă de copii, curcani fripți plini cu napoleoni de aur”.

Minulescu, șeful de cabinet al ministrului Constantinescu-Porcu, „la Academia Terasa își cheltuia toată verva și bonomia lui de copil teribil al literaturii noastre”.

„Dimitrie Gusti, ciocoi impertinent chiar când aveai impresia că se gudură pe lângă tine; important de nu-și mai încăpea în piele, chiar când îți cerea, umil și prefăcut, sfaturile (…) acest vătaf și slugă domnească”.

„Lăsându-se de medicină, fiindcă-i cerea sforțări de care se spunea că nu este capabil, Urmuz a urmat Dreptul, a intrat apoi în magistratură, ajungând până la gradul de președinte de tribunal și cu serviciul la Casație. Dar inveteratele lui apucături, încă boeme, nu se împăcau cu o asemenea situație în magistratură. Îl zăream umblând bezmetic noaptea pe străzi sau așteptând prin ganguri după, slăbiciunea lui!, servitoarele (…) Ultima oară ne-am găsit amândoi în fața vitrinei lui Socec, când mi-a vorbit de un dictionar germano-român pe care îl avea în gând și în care înțelesul cuvântului german nu era cel din dicționarele obișnuite, ci acel trezit în imaginația lui elucubrantă și aptă pentru onorități neobișnuite. Astfel, cuvântul (milă) îi sugera lui Urmuz (parcă-l văd scuturându-se pe înfundate de râs, cu fruntea lui împodobită cu papule sifilitice, ), clipa când găinațul păsării se scurge în fir prelung până la pământ, unde face plici! (…) Într-o dimineață, Urmuz fu găsit împușcat pe o bancă la Șosea”.

„Tudor Arghezi, alt revoltat, agresiv și mare batjocoritor, resemnat și el uneori din necesitatea impusă de ordinea lui domestică (…). Acest aristocrat al sensibilității contemporane și descoperitor al unui nou verb românesc ajunsese un om cu desăvârșire uzat, epuizat la cei numai șaptezeci de ani ai lui și asta fiindcă de ani de zile se frământa cu o gospodărie care-i mânca viața, păzindu-și nopțile via și pomii, cărând bălegarul cu roaba, spălând vasele și tacâmurile coanei Paraschiva, obosită și ea, frântă, îmbătrânită pe urma grelei dichiseli de dimineață și până-n noapte, a unui comple vast și inutil de ziduri și de paiante, dețărână întinsă pe șaptesprezece mii de metri pătrați, cu găinațuri cu tot, de vegetație rodind îndoielnic sau de-a dreptul sălbăticită (…)”.

„Bătrânul Alcalay, fost anticar și apoi mare librar și editor în Țara Românească, dar analfabet până în pragul abecedarului”…

Autor

Lelia Munteanu