Maria, într-o lume orfană
Credincioșii rememorează astăzi „cele șapte dureri ale Mariei”: profeția bătrânului Simeon („Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul tău va trece sabie ca să descopere gândurile multor inimi”), fuga în Egipt, pierderea Fiului, la 12 ani, în Ierusalim, drumul Golgotei, răstignirea, coborârea de pe cruce și îngroparea.
În fiecare zi, în capela Casei Sfânta Marta, papa Francisc rostește o predică, urmând calendarul liturgic al Bisericii. Toate cuvintele lui mângâie și mustră, dar astăzi vorbele Suveranului Pontif au fost ars ca o torță. Vi le împărtășesc, ca la lumina lor să puteți străbate întunericul când va să vină:
„Într-o lume pe care o putem numi orfană, avem o Mamă care ne apără, ne îndrumă, ne însoțește, care nu se rușinează de noi chiar dacă am păcătuit. Nu se rușinează, pentru că este Mamă”.
Evangheliile spun că Maria a rămas la picioarele Crucii, împreună cu câteva femei și cu Ioan. Ceilalți apostoli fugiseră. „Toți cei care au văzut-o și-au zis, probabil: aceea e mama răufăcătorului, mama răzvrătitorului! Maria a simțit acele insulte. A îndurat înjosiri teribile. I-a auzit pe cei mari, i-a auzit pe unii preoți (pe care îi respecta, pentru că erau preoți) spunând: tu, care te crezi atât de tare, coboară, dă-te jos de pe cruce! Ea stătea acolo, lângă Fiul ei despuiat de haine. A trecut printr-o suferință uriașă, dar nu s-a mișcat de acolo. Nu și-a renegat Fiul. Era din trupul ei”.
Pe vremea când vizita pușcăriile din Buenos Aires, amestecându-se printre femeile care așteptau să intre la vorbitor, arhiepiscopul Jorge Mario Bergoglio a avut în minte imaginea Sfintei Fecioare: „Erau mame. Nu se rușinau. Trupul lor era acolo, înăuntru. Femeile acelea sufereau nu doar rușinea de a fi acolo (uită-te la ea, cine știe ce-o fi făcut fiul ei!), sufereau și cele mai josnice umilințe atunci când, înainte de a intra, erau percheziționate. Însă erau mame și veneau să-și vadă fiii…”.
Arhiepiscopul de Buenos Aires stă acum îngenuncheat în sufletul Papei Francisc: „Fie ca Sfântul Spirit, acest prieten, acest însoțitor de drum, acest Mângâietor, acest avocat pe care Domnul ni l-a trimis, să ne facă să înțelegem marele mister al maternității Mariei”.