Mărirea de salariu a Americii

„Dați Americii o mărire de salariu!”, a îndemnat, în noaptea de marți spre miercuri, în discursul tradițional despre Starea Națiunii, președintele american, Barack Obama (video AICI, transcript AICI).

În era democrației televizate, a politicii în sound bites, nu spui că X la sută din cetățeni au problema Y. Zici, în schimb, că cetățeana Amanda, din Chicago (și o arăți pe Amanda, să o vadă conaționalii), mamă a doi copii, de patru și șase ani, care s-a dus la facultate cu un împrumut, pe care și l-a plătit ulterior din dolarii mult munciți, câștigă acum 7,25 de dolari pe oră – o nedreptate nepermisă de Visul American. La jumătatea cuvântării din Congres, Obama I-a prezentat pe John Soprano, patron de pizzerie în Minneapolis (Minnesota), care stătea în spatele lui Michelle Obama și al unui soldat rănit în Afganistan. John i-a mărit salariul lui Nick Chute, și el de față. Nick, care face coca pentru blatul de pizza, primește de acum 10 dolari pe oră, de la salariul minim de 7,25.

În urmă cu câțiva ani, când presa română simțea din plin criza economică despre care a scris mult timp doar din ziarele străine, s-a întâmplat să fiu și eu un Nick, în același stat, Minnesota, cu aceiași 7,25 dolari pe oră. După ce ziarul la care lucram s-a închis și după ce mi-am terminat examenele din sesiunea de vară (eram în anul II de facultate), am plecat în SUA cu programul pentru studenți Work and Travel. Am lucrat într-o stațiune foarte cochetă în „statul cu 10.000 de lacuri” și cele aproape patru luni petrecute acolo m-au făcut să înțeleg la fața locului concepte precum diminuarea clasei de mijloc americane, disparitatea tot mai mare dintre săraci și bogați. Clienții stațiunii erau oameni foarte bogați. Angajații, foarte săraci. Eram plătită cu salariul minim, tot 7,25. Colegii americani primeau puțin mai mult, pentru că nu erau „aliens” (cetățeni străini), dar nu pot să spun că le invidiam viețile. Erau nemulțumiți, frustrați, unii aveau deja cazier, alții – probleme cu drogurile sau alcoolul. Vedeau zilnic că există două Americi: a bogaților și a celorlalți. Chiar și așa, nu mureau de foame. În SUA, sărăcia se poate acoperi la Walmart, chiar și din 7,25 pe oră. 

Recent, am vizitat și sudul Statelor Unite, o regiune mult mai săracă decât Minnesota în care am ajuns eu prima dată sau decât Illinois-ul din care a ajuns Barack Obama în Senat. În timp ce îl ascultam pe președintele american vorbind despre șanse, libertate, muncă și reușite, prosperitate și măreție americană, m-am gândit la acele orășele pustii prin care am trecut cu mașina, la sărăcia pe care am văzut-o în Georgia, în Louisiana, în Mississippi, dar și la vilele superbe cu vedere la Ocean, pe care le-am admirat în Golful Mexic. Sigur, în SUA, săracii au de multe ori plasme, dar, după standardele lor și standardele cu care America s-a diferențiat, în ultimele decenii, de restul lumii, societatea americană este din ce în ce mai polarizată.

Lăudându-l pe John de la Punch Pizza, Obama a promis națiunii că, în săptămânile care urmează, va semna un ordin executiv – ocolind Congresul, deci – prin care angajații unor contractori care lucrează cu fonduri federale să aibă ca salariu minim 10.10 dolari pe oră. „Dacă gătești pentru militarii noștri sau le speli vasele, nu trebuie să trăiești în sărăcie”. Există și o inițiativă în acest sens în Congres. „Spuneți DA. Dați Americii o mărire de salariu”, a fost mesajul președintelui american.

Starea Națiunii din 2014 a avut exact scopul pentru care a fost creată și care s-a pierdut în ultimii ani: un discurs către Congres, nu către popor. În ciuda formulelor de adresare către națiune, nu trebuie să uităm că în sală erau reprezentanții legitimi ai națiunii. A fost un discurs către o ramură legislativă din ce în ce mai disfuncțională, din cauza luptelor dintre republicani și democrați, care, nu mai departe de lunile trecute, au lăsat țara neguvernată, pentru simplul motiv că nu au putut adopta un buget și extinde autoritatea de împrumut a statului. „Ca președinte, sunt hotărât să fac Washingtonul să funcționeze mai bine și să recâștigăm încrederea oamenilor care ne-au trimis aici (…). Adevărul e că există milioane de americani în afara Washingtonului care s-au săturat de certuri politice învechite și care fac țara să meargă mai departe”, le-a spus Obama congresmenilor.

Și, pentru că împăcare nu pare să existe, președintele american a amenințat că va evita o ceartă nemaipornind o discuție. Se va folosi de puterea lui de a ocoli Congresul pentru a-și îndeplini toate restanțele de campanie: de la controlul armelor și până la reforma imigrației. Problema este că a mai spus asta. De multe ori. Și dosarele de reforme care încă așteaptă să aibă loc stau în continuare în Biroul Oval.

Răbdarea pentru noi promisiuni este minimă. Popularitatea lui nu este nici ea foarte mare, cele mai recent sondaj plasându-l la 46 la sută (ABC/Washington Post). Comparați discursul de noaptea trecută cu cel din urmă cu un an. În 2013, numai aplauzele de început au durat cinci minute. Acum, entuziasmul s-a dus după primul minut. În cheia acestor diferențe se poate citi și discursul mult mai rece, predominant despre economie și repunerea în mișcare a instituțiilor statului: un discurs despre progrese și provocări economice, despre politici energetice și schimbări climatice, despre reforma imigrației („Haideți să rezolvăm reforma imigrației în acest an”), despre controlul armelor (repetând promisiunile rostite în discursul de anul trecut, imediat după tragedia de la Sandy Hook) despre educație și cercetare, despre sănătate și, în fine, foarte puțin despre politică externă. 

La finalul discursului despre Starea Națiunii, Barack Obama l-a prezentat pe militarul de lângă Prima Doamnă. Rănit grav în a zecea misiune externă, în Afganistan, Cory Remsburg a stat luni de zile în comă și încă se luptă să își revină. Cam așa e și cu America, a sugerat Obama. Într-o perioadă în care puțini mai fac asta, într-un an electoral de care depinde moștenirea lui, președintele american le-a cerut oamenilor să creadă. În urmă cu cinci ani, Barack Obama era cel mai popular personaj politic din lume, cu un statut de cvasi-Mesia. Realegerea lui a fost descrisă metaforic în termeni de „a doua venire”. Acum, în fața Congresului american și a lumii, Barack Obama a devenit, pentru o oră, pastorul care predică renașterea țării sale. În spiritul capitalismului american, cu o mărire de salariu la pachet.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis