Mascarada schimbării. Ce va face Ponta în 2015
Victor Ponta pe Twitter, despre prima întâlnire cu Klaus Iohannis: „Prima consultare instituțională cu Președintele Iohannis – extrem de utilă, serioasă și eficientă. Lucrurile intră pe făgașul normal”. Victor Ponta pe Twitter, despre a doua întâlnire cu Klaus Iohannis: „Am avut întâlnirea săptamânală cu Președintele Iohannis – subiectele obișnuite de colaborare instituțională! Și urări de La mulți ani!”. Nu știu cum va fi a treia întrevedere, dar primele două au decurs atât de bine, încât premierul a decis să împrumute stilul laconic al președintelui, abandonând declarațiile televizate, pentru scurte mesaje pe Twiter. Dincolo de această adaptare la interlocutor – pe care dl Ponta ar practica-o și dacă, la Cotroceni, s-ar afla o gorilă -, se observă că relațiile rămân strict „instituționale”, chiar dacă premierul, amintind de urări, le adaugă o notă cordială. Impresia pe care o lasă dl Ponta, după primele două vizite la Cotroceni, este că vrea ceva mai mult: să facă echipă cu șeful statului.
Prim-ministru reconfirmat, în urmă cu o lună, de Parlament și președinte al PSD, Victor Ponta se află într-o poziție mult mai vulnerabilă, totuși, decât anul trecut. În partid, încă are inamici puternici, după excluderea celor mai virulenți, iar, în afara lui, înlocuirea guvernului său cu unul al PNL este un subiect deschis. Or domnia sa trebuie să rămână prim-ministru, pentru a fi reales, la congresul din martie în cea mai înaltă funcție în partid. În acest context, relația cu președintele Iohannis este deosebit de importantă, acesta având un cuvânt greu de spus pentru menținerea sa în fruntea guvernului. Să pesupunem că, nemulțumit de activitatea premierului, președintele le-ar sugera pesediștilor să pună pe altcineva (Victor Ponta însuși declara că ar demisiona, numai dacă îi va lua locul un alt pesedist), ce s-ar întâmpla atunci? Cred că ideea ar fi greu de digerat, pentru unii, dar, pentru alții, ar fi binevenită, PSD, dacă vrea să mai câștige alegerile, având nevoie de un alt tip de lider, cu un alt stil de lucru. Fără Traian Băsescu la Cotroceni, Victor Ponta, care a crescut electoral datorită devizei „Eu vă scap de Băsescu!”, se dezumflă pe zi ce trece. Lângă președintele Iohannis, care l-a trimis deja în rol secundar, este tot mai palid și fără contur, existând puține șanse să capete consistență de lider autentic, care discută cu cei puternici, de la egal la egal. Un politician fără relief, urmărit de amintirea încă proaspătă a eșecului electoral nu va fi apt să tracteze partidul, îndepărtându-se astfel de cerințele PSD. Iar, în următoarele luni, dl Ponta este obligat de propriu-i interes să facă frumos în fața președintelui, pentru a-l convinge atât pe acesta, cât și electoratul că este un politician rezonabil și serios, fața hâdă, pe care ne-a arătat-o până de curând, fiind doar o mască, pusă pentru Traian Băsescu. Din nefericire pentru dl Ponta cel spășit, adevărata natură a domniei sale revine în forță și ne pocnește drept în nas cu o ordonanță de urgență, dată în interes personal. Și uite așa se alege praful de schimbare.