Merge Tăriceanu la război?
Astfel, știrea inițială – inserată de Gazeta de Sud suna așa: potrivit rezultatelor unui sondaj Avangarde (cu marja de eroare de +/- 3%), Tăriceanu ar fi votat de 48 la sută dintre respondenții din Dolj, în timp ce Dragnea, de doar opt la sută.
Sondajul a fost realizat în perioada 1-19 martie pe un eșantion de 1000 de persoane. Cei intervievați au fost întrebați dacă, din punctul lor de vedere, ALDE și PSD ar trebui să aibă un candidat unic la prezidențialele de anul viitor. Rezultatele au fost următoarele: 39% – nu mă interesează; 25% – candidați separați; 22% – candidat unic; 12% – nu pot aprecia; 2% – nu răspund.
Cei care au preferat „candidatul unic” au fost întrebați cine ar trebui să fie acesta, iar rezultatele arată astfel: Călin Popescu Tăriceanu – 48%; Liviu Dragnea – 8%; Gabriela Firea – 2%, altul – 2%; nu știu/nu răspund – 40%.
Odată preluată știrea, au apărut analizele care dădeau ca sigură declanșarea iminentă a disputei/scandalului/rupturii între cei doi, implicit între cele două partide.
Ca discuțiile să nu ia amploare, au apărut, imediat, declarațiile de temporizare.
Călin Popescu Tăriceanu: „Nu m-am hotărât dacă candidez sau nu. Și dacă mă decid, nu fac acum anunțul și trebuie făcută în baza unei analize a partidului. La întrebarea la care cei intervievați au răspuns, poate să fie în ochii unora o posibilă formulă, nu mă impresionează, nu mă deranjează. Avem o coaliție care a funcționat și funcționează bine, un program de guvernare, iar preocupările noastre sunt axate pe îndeplinirea programului de guvernare”.
Liviu Dragnea (răspunsese, încă de săptămâna trecută la întrebarea „PSD ar putea susține un candidat din afara partidului?”): „Nu am stabilit ce facem noi, și ne apucăm să susținem pe alții? Nu cred. Ditamai PSD? Ce naiba?”.
Cât despre candidatura sa: „Avem o strategie pentru Cotroceni, dar nu am stabilit candidatul. E mult prea devreme. Fiecare cu strategia lui. Să ajungem acolo, să fim sănătoși!”, a spus Dragnea.
Cu toate acestea, știrea, așa „locală” cum a fost ea, a deranjat tare „în tribune”, de vreme ce, la doar două ore de la preluarea sa pe flux, directorul Avangarde, Marius Pieleanu, s-a văzut obligat să facă precizările „cuvenite”.
„Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde a realizat o cercetare încheiată acum zece zile în județul Dolj, al cărui chestionar a conținut și două întrebări referitoare la preferințele publicului din județ, privind candidații la Președinția României din partea alianței de guvernare. Prima întrebare referitoare la această temă a fost: „Din punctul dumneavoastră de vedere, PSD și ALDE ar trebui să aibă un candidat unic la alegerile prezidențiale?”. 22% dintre respondenți au spus că „DA”, ar trebui să aibă un candidat unic. Din rândul acestora, din cei 22% care au spus că ar trebui să fie un candidat unic, marea lor parte, mai mult de două treimi, erau votanți ALDE. Drept urmare, atunci când am pus întrebarea „Cine ar trebui să fie acesta?”, 48% au răspuns, în mod natural, că ar trebui să fie Călin Popescu-Tăriceanu. Subliniez însă faptul că respondenții la această întrebare au fost prevalenți votanți ALDE. În mod evident, dacă am fi întrebat votanții PSD pe cine preferă candidat unic, probabil că, în proporție de 90%, ar fi răspuns: Liviu Dragnea„, a declarat Marius Pieleanu pentru DC News.
Adică, nu iese Tăriceanu cu 48 la sută preferințe pentru Cotroceni, potrivit alegătorilor doljeni (întrucât respondenții au fost prevalenți votanți ALDE), ci iese Dragnea cu 90 la sută, dacă intervievații se-nimeresc a fi prevalenți PSD.
Înțelegeți rostul sondajului? Dacă este comandat de filiala ALDE Dolj, întrebăm, la telefon, prevalenți ALDE, și iese Tăriceanu. Dacă, în schimb, ne comandă un sondaj filiala PSD-Dolj, atunci întrebăm, la telefon, prevalenți PSD, și iese Dragnea, cu de două ori procentul lui CPT.
Foarte convingător.
Doar că, pe 8 noiembrie 2017, A3 a prezentat rezultatele unui sondaj IMAS, comandat de USR de această dată, conform căruia Mihai Tudose era cotat, la acea vreme, cu 18 procente, Liviu Dragnea cu 15 procente, Klaus Iohannis cu 39,7 procente, iar Călin Popescu Tăriceanu cu 23%.
Adică, niște preferințe asemănătoare cu cele ale prevalenților ALDE.
În consecință, cu sau fără prevalențe, cu sau fără candidat unic, adevărul gol-goluț este că electoratul îl preferă pe liderul ALDE în detrimentul social-democratului.
Doar că, Tăriceanu e conștient de „paranteza” în care se află în acest moment: fie „se înfige” la candidatură, și atunci coaliția, ALDE și el sunt pierduți – e limpede că PSD nu poate merge pe mâna lui Tăriceanu la Cotroceni, iar război cu PSD, din postura de lider ALDE, e bine să nu faci -, fie gestionează o campanie inteligentă alături de candidatul PSD, într-o ingrată postură de iepure, dar cu avantajul că va crește, prin procentele sale, deja interesante, scorul ALDE pentru parlamentarele din 2020.
Un joint-venture rezonabil…