Iar aceasta este: prevalența teritoriului, a așa- numitei „provincii”, asupra centrului. Numirea fostei sale colege de la conducerea Uniunii Consiliilor Județene din România arată cât de multă frustrare față de centru a acumulat Liviu Dragnea în funcția sa de președinte al Consiliului Județean Teleorman.
Acum, numirea unui om asimilat unei funcții de teritoriu, de județ, în cea mai importantă funcție executivă a statului este practic revanșa sa târzie față de anii în care nu s-a simțit înțeles sau nu a dobândit ceea ce dorea pentru teritoriu de la centru.
Nu este întâmplător nici faptul că Liviu Dragnea a cerut, odată ajuns la guvernare, în guvernul Ponta 1, poziția de ministru al dezvoltării regionale și administrației publice.
Și Dragnea, și pupila sa, Sevil Shhaideh, au profilul liderilor de teritoriu, oameni bine conectați la proceduri și la canalele prin care sunt deversate către județe fondurile de la bugetul public. După cum îi spune oximoronic numele (este evidentă contradicția între minister – o autoritate centrală – și administrația locală), Ministerul Dezvoltării Regionale este interfața între guvern și primării/consilii județene.
Dragnea și Sevil au înotat până acum în acest „sos” teritoriu-minister și iată că o axă făcută din oameni care s-au aflat în inima mecanismului de alocare a fondurilor publice centrale către județe și primării este determinantă astăzi pentru noul guvern.
Sigur că, privit de la centru, de la cei care se uită mai întâi la politicile macro, de securitate, la dezvoltările mari de infrastructură, ridicarea acestor provinciali la „rang înalt” este privită cu reținere și cu multe semne de întrebare în ceea ce privește capacitatea de a administra politici la nivel central.
Însă, prin această numire, Dragnea face o declarație simplă: puteți avea orice fel de politici la nivel central, dacă nu au impact la nivel local nu există.
Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice nu a fost atât de vizibil precum Ministerul Agriculturii sau al Transporturilor în ultimii ani, însă fondurile pe care le are pe mână sunt de calibru.
Astfel, spre exemplu, în 2016, ministrul dezvoltării a avut un buget de 5,44 mld. lei, mai mare decât cel al agriculturii de 5,3 mld. lei, și apropiat de cel al Ministerului Sănătății (6,9 mld. lei) și al Educației (6,6 mld. lei).
Dar Ministerul Dezvoltării este important în ecuația administrația publică centrală – administrație locală nu atât prin bugetul său propriu, cât prin administrarea fondurilor de la Uniunea Europeană destinate dezvoltării regionale, în exercițiul financiar 2007-2013 prin POR, iar în exercițiul 2014-2020 având sub administrare Programul Operațional Capacitatea Administrativă (POCA) și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), de 3-4 mld. euro fiecare.
Construcții de locuințe, alimentare cu apă și cu gaz, reabilitare termică, infrastructură locală, săli de sport – toate sunt la Ministerul Dezvoltării Regionale, practic un miniguvern al autorităților locale în guvernul mare.
Numirea fostei șefe din Administrația Publică Constanța la conducerea guvernului este și expresia unei întoarceri „spre interior” a actului guvernării. De aceea, președintele PSD va avea acceptul liderilor județeni, care simt că la vârf a fost adus un om „de-al lor”. De altfel, mulți au și lucrat cu Sevil Shhaideh în calitate de secretar de stat și ministru al dezvoltării.
Pragmatic vorbind, pentru România e un lucru bun să poți facilita canalizarea banilor de la centru către dezvoltare locală în cel mai eficient mod posibil. Dezechilibrele de dezvoltare regională apărute ca urmare a investițiilor mult diferențiate între regiunile țării ar putea fi temperate de o politică compensatorie desfășurată de Ministerul Dezvoltării. Atragerea de investitori prin crearea de parcuri industriale, prin îmbunătățirea căilor de acces, creșterea calității vieții prin investiții în săli de sport, de spectacole este vitală.
Însă experiența arată că tocmai aceste canale de alocare discreționară a banilor publici către autoritățile locale a fost de fapt mijlocul cel mai eficient de control al elitelor locale, de creare de averi din nimic și mai puțin cu adevărat pârghii care să asigure o dezvoltare economică echilibrată.
Însă acolo este o putere care, iată, se manifestă și spune: noi vrem să facem jocurile, nu ne mai dictați voi de la centru ce-i de făcut. Aceasta de fapt a fost teza pe care a prezentat-o activului de partid Liviu Dragnea și pe care a câștigat alegerile.
Ca aceste tendințe centrifuge să nu scape de sub control este următoarea temă, la fel de importantă ca transparența și responsabilitatea alocării resurselor în noua guvernare, acestea din urmă fiind puțin probabil să devină realitate după experiența ultimilor 27 de ani.