Mica revoluție culturală a domnului Antonescu

Și asta pentru că legea propusă inițial ca o legitimă condamnare a extremismului în cele mai odioase exprimări în ultimul secol, precum și a idolatriei demente, s-a transformat într-un veritabil manifest al unei mini revoluții culturale.

Dezbaterea publică, pornită cu întârziere, după promulgarea de către Klaus Iohannis a legii cu pricina, depusă în Parlament în decembrie 2013, s-a concentrat, exclusiv, pe deculpabilizarea Mișcării Legionare. Crima, păcat fundamental, a fost acoperită de documentele programatice ale Legiunii în care legionarii sunt mărturisitorii dreptei credințe ortodoxe, iar valoarea mântuitoare a jertfei vine din iubirea de neclintit față de neam și Dumnezeu.

Potrivit a vorbit Nicolae Steinhardt despre erezia smereniei. „Ispita de a te lăsa osândit la muncile veșnice și de a merge în iad din atâta dragoste pentru Hristos încât să tânjești a săvârși jertfa care constă în a te lipsi de El, ispita aceasta logică și dementă a descris-o Papini într-una din nuvelele Iui. (…) La moartea lui N. Iorga, Ct. N.(Constantin Noica – n.a.) a vrut să trimită din Germania următoarea telegramă lui Horia Sima: „Am cerut să fiu înscris în legiune în ziua asasinării lui Codreanu, cer să plec din legiune în ziua omorârii lui Nicolae Iorga”. Dar n-a făcut-o, din smerenie. Dar ispita falsei smerenii – a ne abține de la fapte bune și bucurii legitime – este la urma urmei tot una cu păcatul lui Iuda. Și Iuda s-a resemnat, s-a smerit afundându-se în rău. Din smerenie să cedăm, să ne resemnăm a fi mișeii ce suntem”.

Revenind, păcatul acestei legi nu este incriminarea extremismului, a fanaticilor, a celor responsabili de genocid, crime împotriva umanității sau a propagandei în slujba celor amintiți, ci incriminarea, în ultimă instanță, a libertății de exprimare. Cenzura. Or, despre asta prea puțin s-a vorbit.

Spuneam mai sus cum cred că dl. Antonescu habar nu are ce conține legea pe care a inițiat-o. În interviul acordat lui Cristian Andrei, în Gândul, dar și într-o ulterioară intervenție publică, dl. Antonescu i-a acuzat de „precaritate intelectuală” pe cei care legitim s-au întrebat dacă a admira talentul lui Cioran, mintea lui Noica sau grația atotștiutoare a lui Vulcănescu nu înseamnă a deveni suspecți în litera legii abia promulgate. Ba, mai mult, la întrebările referitoare la cărți de doctrină ale miscărilor extremiste, Mein Kampf a lui Hitler sau Pentru legionari a lui Zelea Codreanu, el a susținut că publicarea și vânzarea acestora nu este împiedicată.

Alexandru Florian, directorul Institului „Elie Wiesel”, care a asigurat expertiza pe această lege, a fost însă mai explicit. Cărțile pot fi publicate, dar nu pot fi vândute la tarabă sau la automatele de la metrou, pentru că pot ajunge în mâna unor „neinstruiți” care pot adera și face propagandă. Care va să zică, în aceeași logică, am putea interzice și penicilina, pentru că poate avea efecte adverse.

Spre deosebire de dl. Antonescu, dl. Florian știa clar ce scrie în legea care a primit numărul 217/2015. Formularea inițială a ordonanței care definea foarte clar propaganda – propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau apologia unor idei, concepții ori doctrine, cu intenția de a convinge și de a atrage noi adepți – a fost înlocuită cu una mult mai generală și, deopotrivă, restrictivă, lăsând ușor posibilitatea unor abuzuri. Mai exact, articolul 5 al legii spune acum că fapta persoanei de a promova, în public, cultul personelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, negarea, contestarea, aprobarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului și a celor mai sus menționate se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă sunt săvârșite prin intermediul unui sistem informatic, pedeapsa este de la 6 luni la 5 ani.

Asemenea nefericite – nu exclud, intenționate- formulări nu duc, în litera legii, așa cum dl. Florian a interpretat, decât la îngrădirea unor drepturi fundamentale recucerite cu un preț foarte mare, dar la care mulți par dispuși să renunțe prea ușor: dreptul la opinie, la liberă exprimare, la informare. Cum poți drept socoti măsura ororii, dacă nu poți citi doctrina, pentru că editorii, amenințați cu pușcăria, nu vor mai tipări cartea pentru că nu vor putea să o vândă; dacă nu poți purta o dezbatere fără teama că vei ajunge la închisoare că promovezi idei, concepții sau doctrine fasciste sau legionare; dacă știi că Facebook-ul, cel care a stat la baza unor schimbări ale regimurilor opresive (vezi cazul Egipt) este monitorizat, iar orice referire la sistemele sau persoanele menționate de lege îi pot face pe polițiștii internetului să te declare infractor? (Printr-o decizie a instanței Facebook-ul a fost declarat spațiu public). Niciunul dintre aceste lucruri nu are legătură cu propaganda, ci cu cenzura și cu un sistem antidemocratic, izvorât din lipsa echilibrului valorilor.

Tot părintele Steinhardt a zis: „nici una din virtuți nu e absolută, nici chiar adevărul, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de ușor), ci și de savante boroboațe și sofisticate erori”.

Două observații: 1) Crin Antonescu a susținut că legea incriminează propaganda comunistă, însă în textul actului normativ nu este făcută nicio referire la comunism, ci doar la Ceaușescu, care a fost condamnat pentru genocid. Dar una-i una, alta-i alta. 2) Odată cu condamnarea fascismului, absolut necesar ar fi fost în textul legii să se vorbească și de odiosul regim comunist și crimele sale.

.