Mii de mulțumiri, domnule prim ministru!

Dar să revin la mine. O să mă întrebați ce am pe masa de lucru. Ei bine, am terminat o capodoperă: Hamlet. Pe scurt, e vorba despre prințul Danemarcei (am fixat acțiunea mai departe, să nu-i supăr pe ai noștri), care se întoarce de la studii, din străinătate. Taică-su, regele – mort. Într-o noapte, pe când se afla la domiciliu, plimbându-se melancolic pe sub zidurile palatului Elsinor, îi apare în față… cine credeți? Fantoma lui ta-su. Aceasta îi dezvăluie un secret înfricoșător: că ea, fantoma, respectiv decedatul, ar fi fost asasinat mișelește de propriul său frate, regele Claudius, care nu numai că i-a luat tronul, dar, în modul cel mai mârșav  s-a căsătorit cu mama băiatului, a lui Hamlet. Auzind acestea, prințul Hamlet se hotătăște să-și răzbune tatăl și, prefăcându-se diliu, ca să nu dea de bănuit, începe să adune dovezi pentru momentul în care își va pedepsi unchiul.

Fire șovăielnică, pe de o parte, îndrăgostit de o fată pe nume Ofelia, pe de altă parte, Hamlet nu găsește curajul de a da rapid lucrurile pe față. Între timp, prietena lui, Ofelia, moare înecată, ca urmare a faptului că Hamlet l-a ucis din culpă pe tatăl ei, Polonius, luându-l drept regele Claudius.

Devastat de durere, lui Hamlet îi vine o idee: pune niște actori ambulanți să joace, în fața regelui și a reginei, o piesă care reconstituie crima împotriva tatălui său. Claudius nu se poate reține și reacționează într-un fel în care îi dă de înțeles lui Hamlet că, într-adevăr, fantoma avusese dreptate.

Lucrurile se precipită: Fratele Ofeliei, Laerțiu, îl provoacă pe Hamlet la duel, rănindu-l cu o spadă otrăvită. Fapt pentru care, în final, Hamlet moare, nu înainte însă de a-l ucide pe rege, ceea ce o determină pe regină să se otrăvească.

Totul se termină cu bine, pentru că prințul Fortinbras (de fel din Norvegia) preia tronul, îi aduce un ultim omagiu prietenului său Hamlet și reintroduce în regat ordinea și disciplina.

Ei bine, până astăzi, editura a refuzat sistematic să-mi publice piesa, pe motiv că m-ar fi plagiat unul, acum 400 de ani!
De mâine, mulțumită premierului și grație Curții Supreme, voi putea răspunde la întâmpinarea editurii, fără drept de apel: sunt niște notițe ale mele mai vechi.