Minunea de Înviere: Micutzu președinte! Popa prostu’ cu Florian, Codruța și Augustin
Curtea Bisericii Sfinților Freud și Jung era plină ochi. Sute de lumânări ardeau în cimitirul de pe acoperișul spitalului, unde doctorii și pacienții veniseră să asiste la slujbă. Prea Puternicul paroh preluase de la Fan Curier felinarul cu sfânta lumină de la spitalul din Ierusalim, pe care la miezul nopții o răspândise în mulțime. Smeriți, drept-credincioșii așteptau, ca în fiecare an, o minune.
Unii întinseseră grătare printre morminte, cu mici, cârnați și pastramă de miel. La concurență cu speech-ul înaltului prelat, cineva dădu drumul la muzică. Refrenul lui Sorinel Salam vibră în boxe la unison cu pacienții care apucaseră să tragă pe nas prafuri albe, psihotrope: Mama mea când mi-a dat viață / Șmecherii au luat vacanță / Dumnezeu le-a dat un semn / S-a născut un fenomen!
Prea Puternicul încercă să-și păstreze calmul.
― Hristos a Înviat, iubiți credincioși!
― Adevărat a Înviat!
Se obișnuise ca pacienții să-i strice slujba într-un fel sau altul. Cu toate astea, știa că era mai important să-i ignore pe turbulenți, decât să le dea satisfacție implicându-se într-un conflict steril, fără miză.
La capătul de nord-est al cimitirului, liber-cugetătorii de la USR-Plus aveau gașca lor de petrecăreți. Veniseră la slujbă ca să bifeze condica de prezență în fața alegătorilor. Călare pe balustrada de pe acoperișul spitalului, Dacian se aruncă în gol, legat de coarda elastică. Pariase cu Dan și Cosette că poate sări cu lumânarea în gură, fără ca aceasta să se stingă. Pierdu pariul, ca de altfel și Cosette, care se dezbrăcase de pijamale, le aruncase de la înălțimea spitalului și plonjase după ele să-și facă un selfie spectaculos.
La fel de rupți de slujba de Înviere, pacienții liberali ocupaseră zona centrală a cimitirului, unde într-o groapă proaspăt săpată Ludovic frigea un berbec la proțap. Încadrat de Adina și Alina, bărbatul cânta la chitară „Puștoiaco, tu ai sânge de viperă!”, în timp ce Klaus își umpluse buzunarele cu ouă roșii. Le ciocnea de capul consilierului pe probleme externe înainte de a le mânca, hrăpăreț, cu tot cu coajă.
Izolați de enoriași, Codruța, Florian și Augustin jucau popa prostu’ pe pedepse în cavoul agentului necunoscut, căzut la datorie pe frontul luptei anticorupție. Supărată că Augustin tocmai trișase cu două dame ascunse-n chiloți, Codruța îl puse pe bărbat să înghită protocolul secret din 2009, dintre Serviciul Psihiatric de Informații și Parchetul Psihiatric General. Florian ieși învingător în următoarea rundă de popa prostu’ și-i ordonă Codruței să arunce bufnița lui Ghiță în coșul de baschet improvizat dintr-un metru de cârnați de Pleșcoi.
Femeia se încruntă și-l trase de perciuni pe general.
― Știi ce, Floriane? Ajunge cu atitudinea asta misogină! M-ai pedepsit destul cât am fost vioara-ntâi la concertul vostru manelistic de zdrăngănit cătușe. Și poftim rezultatul! Ce-am fost și ce-am ajuns!
Mușcă din cârnați și împărți cărțile, lasându-și bluza de pijama să-i lunece, ușor, pe umărul stâng.
Doctorii din conducerea spitalului rămăseseră în apropierea scenei, unde Prea Puternicul își continua slujba de Înviere. Preotul paroh găsi momentul propice pentru a-i mulțumi președintelui Liviu.
― Iubiți enoriași, dragi credincioși, fără sprijinul necondiționat și dezinteresat al conducerii spitalului biserica noastră ar fi fost la fel de săracă și modestă ca tânăra Monica înainte de-al cunoaște pe Irinel…
Refrenul lui Sorinel Salam îi întrerupse discursul de mulțumire: Iar am pus-o, iar am pus-o / Vă dau clasă și v-am spus-o / Iar am pus-o și-am s-o pun / Ca să mă știți de jupân.
Un prim imbold o determină pe Viorica să-l ia la dans pe doctorul Codrin, care adormise cu lumânarea-n mână. Însă președintele Liviu îi puse piedică, pe urmă urcă pe scenă lângă Prea Puternicul paroh. Corul de fluierături îl făcu să-și înghită primele cuvinte, până când, în sfârșit, melodia lui Salam acoperi protestele pacienților.
― Hristos a Înviat, dragii mei!
Îi făcu semn să vină pe scenă lui Micutzu (un tip pirpiriu de la salonul 21-22 care se credea actor de comedie).
― Iată, continuă Liviu, ne îndreptăm cu pași repezi spre un nou scrutin electoral. Așa cum bine spunea un român stabilit în Italia, niciodată nu avem parte de mai multe minciuni decât în timpul războiului, în urma unei partide de pescuit și înainte de alegeri…
Mort de oboseală după petrecerea de la Agenția Națională a Medicamentului, sprijinit cu fundul de-o cruce din lemn, doctorul Darius se trezi vorbind:
― Adevărat a Înviat!
Fără să-l bage-n seamă, Liviu încercă să-și ducă ideea până la capăt.
― Se spun decât minciuni despre mine și vreau să aflați adevărul din gura mea: nu voi candida la alegerile din toamnă, să fie clar! Am în schimb o soluție după modelul spitalului din Kiev, unde în mod surprinzător a câștigat un biet actoraș… L-am adus în fața voastră pe Micutzu, viitorul președinte! Așadar, votăm Micutzu președinte! Aplauze!
Fluierăturile admirative fură mult peste nivelul huiduielilor. Mai sfios decât o maicuță obligată să intre la saună cu un grup de interlopi, Micutzu își trase pantalonii deasupra burții și veni la microfon.
― Mersi de încredere, boss. N-am mai fost așa emoționat de când te-am făcut de căcat la televizor, să-mi trag una! Sper să mă ridic peste nivelul așteptărilor și să fiu mult mai comic decât actualul președinte, care din păcate este un trist.
Liviu îl privi contrariat, spera ca Micutzu să se fi referit la celălalt președinte, al Statului paralel. Îl îmbrățișă sărutându-l pe gură, apoi încercă același gest cu Prea Puternicul. Părintele se eschivă în ultimul moment cu o mică glumă.
― Poate nu este locul potrivit, dar îmi amintesc că în prima zi când am ajuns la spitalul Micul Pentagon l-am întrebat pe un pacient dacă știe cine sunt… Nu știa. L-am lămurit și omul m-a bătut pe umăr: Lasă, moșule, nu fi supărat. Te vindecă ăștia în doi timpi și trei mișcări. Și eu când am venit în spital credeam că sunt prințesa Diana.
Prea Puternicul râse de unul singur. Pe turla bisericii apăru mesajul MICUTZU PREȘEDINTE scris cu laser.
― Iată minunea! exclamă preotul paroh. Dumnezeu ne dă un semn că mai există o brumă de speranță. Votați speranța! Votați Micutzu președinte!
(va urma)