Minunea de la malul mării s-a lovit iarăși de stânca Maria

Unii, mândri că sunt români și că nu pricep mare lucru din tenis, vor zice că e ghinion, deochi, blestem. Că pe lângă arabul Nouni are și portugheza Alves ceva cu Simona: ca la Paris, arbitrul de scaun i-a refuzat un punct important, în finalul meciului, dictând rejucarea după ce computerul a arătat pe tușă mingea Simonei strigată afară de arbitrul de linie.

Ar fi mare păcat să gândească și Simona așa. Mariana Alves avea dreptate: strigarea out! s-a produs exact când Sharapova lovea mingea, stopându-i execuția.

Iar „ghinionul”… Simona nu a pierdut meciul în ultimele două ghemuri, l-a pierdut în cele nu mai puțin de 8 break-uri pe care i le-a făcut Sharapova. Îmi vine să zic că dacă ar fi servit numai rusoaica, Simona câștiga meciul.

Spuneam după Wimbledon că pentru a ajunge nr. 1, campioana noastră mai are de lucrat la tehnică: serviciu, scurtă, voleu. Sau, poate să urmeze filosofia lui Björn Borg, care spunea că, dacă are o armă puternică, forehandul în speță, nu va insista pe antrenarea celorlalte lovituri, și-o va întări cât de mult se poate pe aceea.

Asta i-a reușit Simonei: arma ei de bază, jocul de contre de pe fundul terenului a ajuns acum la un nivel fabulos. A câștigat 80% dintre duelurile de acest fel cu Sharapova, arătând o flexibilitate și precizie în regim de mare viteză care a făcut-o pe comentatoarea americană să exclame: „She is female Djokovic!”. A scos un număr impresionant de mingi „din fundul grădinii”, lăsând-o pe agresiva Sharapova fără grai.

În rest, n-a făcut nicio scurtă și niciun voleu, practic nu s-a apropiat de fileu. Iar când a servit, deși a avut 4 ași față de numai unul al Sharapovei, și 4 duble greșeli față de 11 ale rusoaicei, a pierdut sistematic controlul punctului, pentru că serviciul ei, atât primul cât și al doilea, cel mai adesea nu deranja, erau lovituri „false”, în care adversara se „înfigea” fără milă.

Și am mai văzut o diferență neplăcută. Atât antrenorul Sharapovei, Sven Groneveld, cât și cel al Simonei, Wim Fissette, au intrat pe teren pentru sfaturi de câte două ori. De la Fissette n-am auzit decât niște îndemnuri „liniștitoare” de soiul: „Joci foarte bine, te miști excelent, arăți bine, ține-o așa”. Nicio indicație tactică în care să recunoști un meseriaș. Ba mai mult, a zis dl. Fissette și o năsărâmbă greu de înțeles: „Continuă să fii agresivă”. Păi, cum, că tot meciul agresivă a fost Sharapova, care a făcut nenumărate greșeli neforțate, dar și tot atâtea lovituri decisive câștigătoare, Simona fiind silită mereu la defensivă. La sfârșitul povețelor lui Fissette, comentatoarea americană a spus râzând: „Ia uite ce ușor se câștigă o leafă de antrenor!”.

Groneveld, în schimb, a vorbit rar și apăsat, punctând exact ce trebuia: „Nu mai ataca atât de devreme, Maria. Construiește puțin punctul, așteaptă ocazia, și atacă atunci. Nu mai căuta liniile de la primul schimb de mingi, că azi nu-ți intră, greșești prea mult. Nici primul serviciu nu-ți intră, așa că servește-l mai controlat, la siguranță, nu te duce pe serviciul doi”.

Azi-noapte, Sharapova chiar a fost de bătut. A supărat-o rău înfrângerea asta pe Simona, era neagră la față, a ieșit imediat de pe teren, deși publicul o aplauda cu căldură.

Cea mai mare greșeală însă ar fi, după părerea mea, să considere cele 3 înfrângeri în 3 seturi de anul acesta în fața Sharapovei niște întâmplări nefericite. Acestea au o cauză comună: în afară de raliul susținut de pe fundul terenului, unde e formidabilă, Simonei îi trebuie cel puțin încă un element al jocului stăpânit la fel de bine, ca să învingă la mare luptă, nu să piardă la mare luptă.

Dacă acceptă că are de schimbat ceva, atunci ar trebui să înceapă cu serviciul și cu antrenorul.

Și, cu toată dragostea, mai semnalez un pericol de iluzie: a avansat pe locul 2 în clasamentul mondial practic fără efort, datorită eclipsei de formă a polonezei Radwanska și retragerii temporare a chinezoaicei Na Li. Or, asta e cu dus și întors, și nu numai în tenis.