Moțiunea, ca o gară care răsună de vorbe goale

„Moțiunea de cenzură nu va trece”, a zis apăsat Vasile Blaga. Democrat-liberalii îngână în cor același „nu”. De partea cealaltă, USL este neobosită în optimismul de tip „dacă nu curge, pică”. Praful de pușcă este doar în vorbele lui Victor Ponta. Starea de spirit este de sfârșit de film.

Văzută prin dioptriile textului, moțiunea de cenzură este zveltă. Un document subțirel, pestriț, plin de vorbe mari și obligatoriu negre. Ușor de înșirat, pentru că dă la mir unui guvern care nu s-a scuturat încă de scutece și care, de altfel, nu și-a programat o viață lungă. Ceata lui Mihai Ungureanu este o victimă perfectă. Și dacă moțiunea ar trece, ce s-ar pune în loc? Un alt guvern și mai încurcat în scutece, cu o viață scurtă. A spus-o Popescu Tăriceanu: „Soluția cea mai eficientă ar fi un guvern de tranziție, care să nu propună proiecte de legi majore, ci să aibă ca misiune exclusivă organizarea cât mai rapidă a alegerilor”.

Văzută prin mișcările personajelor, moțiunea de cenzură este fundalul unei scene pe care mișunarea este mai dihai ca în gara din „Falling in love”. Aleșii se zoresc. Nu bezmetic, ci spre stații precise și noi. La unii te apucă mirarea de cine s-au îndrăgostit subit și ce au lăsat: Frunzăverde, Petru Filip, Mihaela Popa. La altii, fuga către către o destinație mai confortabilă este momentul în care descoperi că existau în Parlament, căci, până să-și mute bagajele, semne fățișe de viată nu dădeau.

Văzută prin metamorfoza „conștiințelor”, moțiunea de cenzură te poate lăsa cu gura căscată. Să-l auzi pe navetistul amarnic Morega că va vota conform conștiinței proprii și personale este cam prea mult. Sau să înghiți fandoseli de felul: „Votez la moțiune, nu sunt zombi sau maimuțoi” ;”Voi da un vot cu inima pe partea stângă și cu mintea pe partea dreaptă”. Sau să auzi judecăți „a la Sucă”: „Cer premierului să-l remanieze pe Petrescu, în caz contrar votez moțiunea” ; „Decid cum votez la moțiune după ce mă consult cu Rușanu”.

Am auzit zilele acestea, des și papagalicește, vorbele: am să votez cum imi cere electoratul meu. Marele personaj tăcut – electoratul – este primul uitat. Moțiunea de cenzură este o răfuială de club închis. De oamenii care te-au ales mai aduci aminte, la ananghie, din vârful buzelor, pentru că este oportun și de bon ton.

Este egal probabil, ca moțiunea fie să treacă, fie să pice, la limită. Primii uitați rămân aceiași.Este o certitudine.