Prima pagină » Puterea Gândului » Mugur Isărescu apără Imnul și Drapelul

Mugur Isărescu apără Imnul și Drapelul

Mugur Isărescu apără Imnul și Drapelul
Ei bine, asta mi se pare deja cam mult. Ca tu, guvernator BNR, să afirmi despre românii care au ajuns la fundul sacului, că „terfelesc Tricolorul", este incorect și exagerat.

„Gestul celor care au aruncat cu banii, acum o săptămână, pe treptele BNR, echivalează cu terfelirea Tricolorului sau cu fluieratul, atunci când se cântă Imnul Național. Eu nu știu ce au gândit organizatorii acestui marș. A arunca cu bani înseamnă risipă. Oare asta au vrut organizatorii să spună? Sper din toată inima că nu au vrut să transmită acest lucru, ci mai degrabă că au dorit să facă zgomot”, a declarat Isărescu.

Din lipsă de imaginație, probabil – ca să acord circumstanțe -, implicit din dificultatea de a naște comparații plauzibile, Mugur Isărescu a înțeles, doar, că oamenii aceia au ieșit în stradă că să facă zgomot și risipă. Respectivele comparații – dacă n-ar fi atât de grave – riscă să genereze, nu un zâmbet, ci un rictus!

De ce este, pe de o parte, atât de la-ndemână, și, pe de alta, atât de ușor de trecut cu vederea, jignirea clienților bun-platnici ai costurile creditării în România, inclusiv ai acelor costuri nejustificate, aș spune nelegale, dovedite ca atare în instanțe?!   

De ce să acuzi niște oameni aflați în pragul disperării de fapte pe care, cu siguranță, nici vorbă se le fi gândit? Cum să spui despre mii de români, „prizonieri” ai consecințelor nevoii de a trăi decent – această decență fiindu-le refuzată de unda de șoc a crizei mondiale, generată de cutremurul unui sistem bancar „îngăduitor” -, că, prin comparație, își terfelesc Tricolorul sau că gestul lor e totuna cu „fluieratul atunci când se cântă Imnul Național”?

Oare, guvernatorul BNR nu a avut timpul și imaginația necesare pentru a înțelege că gestul protestatarilor, ajunși în stare de faliment personal, poate înseamna că au ajuns în situația în care băncile le percep, inflexibile, diferențele imense apărute din cauza variațiilor de curs, dobânzile pe măsură, și „n” comisioane – unele, cum spuneam, complet nejustificate -, până la ultimul și cel mai neînsemnat bănuț?

Mă întreb, însă, dacă nu cumva, discursul cinic al reprezentanților BNR, trași, azi, la umbra vigilenței financiare (cam târzii) – vezi, între altele, amenințarea/șantajarea emoțională a posibililor clienți cu suprimarea programului „Prima casă”, mărirea exponențială a avansului pe credit imobiliar -, nu e posibil să însemne, chiar el, o terfelire a Tricolorului și un fluierat la adresa Imnului Național, prin generarea unor noi valuri de români, îndeobște tineri, care vor înțelege că, pentru a trăi decent, este musai să-și ia lumea-n cap?

Vizavi de conotațiile „antipatriotice”, atribuite unor gesturi de cu totul alt fel de semnificație de către guvernatorului Mugur Isărescu, pot spune că, la urma-urnei, românul are, încă, dreptul la a-și manifesta, în cadru legal, nemulțumirile, față de Guvern, Președinție, Parlament, ba, chiar și de BNR, fără a le fi interpretate gesturile ca fiind antidemocratice și antistatale.

Și, dacă tot a venit vorba, mă întreb de ce n-au existat astfel de reacții atunci când chiar s-au întâmplat gesturi și manifestări antiromânești?!

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre