Prima pagină » Puterea Gândului » My country, right or wrong!

My country, right or wrong!

My country, right or wrong!
Președinție Consiliul UE. Nu pot decât să pun pază gurii mele și să mă bucur pentru România. "My country, right or wrong!". Lelia Munteanu, despre ceremonia de la Ateneul Român

Eleganța ninsorii vag viscolite, eleganța Ateneului Român, a corului Madrigal, toată floarea cea vestită a Uniunii Europene la București.

Nu pot decât să pun pază gurii mele și să mă bucur pentru  România. „My country, right or wrong!”.

Statura impresionantă a Președintele României și un discurs elegant. Al doilea om în Stat – președintele Senatului – un discurs tulbure-polemic. (Al treilea om în Stat, Jupânul, și-a găsit alte îndeletniciri, trimițându-și una dintre slugi cu un discurs quasi-inept care s-ar fi dorit subtil-suveranist). Am avut emoții pentru doamna Premier (așezată, periculos, ultima dintre vorbitori) – însă, har Domnului, am ascultat un lung discurs patetic, dar decent.

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European – banalități politicoase („România trebuie să intre în Schengen”), Donald Tusk, președintele Consiliului European – fastidios-flatant (foarte aplaudat, pentru că a cuvântat în limba română și s-a referit de la Pleșu la Duckadam), Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene – bonom-sfătos, ca de obicei.

Personalitățile și personajele autohtone prezente la eveniment s-au asortat cu eclectismul arhitectural al Ateneului.

Emoția acestor momente festive n-a putut fi tulburată de nici o stridență.