Prima pagină » Puterea Gândului » „N-ai cu cine, bă, n-ai cu cine…”

„N-ai cu cine, bă, n-ai cu cine…”

„N-ai cu cine, bă, n-ai cu cine...
Ca să parafrazăm copilărosul slogan userist „Dacian Cioloș, în sfârșit, ai cu cine", vom putea spune, mai nou: „N-ai cu cine, bă; n-ai cu cine... Niște terminați!".

Doamnelor, domnilor, aflăm, cu stupoare, că, după ce ne-a promis că va salva Bucureștiul (lăsându-l baltă), urmând, de bună seamă, să ia și țara la rând, USR-ul lui Nicușor Dan, practic, nu există.

Știu. Și noi am crezut că e o glumă, dar nu e. Dar ce zic eu, „noi”, ca să mă aflu-n treabă, de vreme ce însuși șeful salvatorilor, Nicușor-salvatorul-Dan, a crezut că politica e o glumă proastă, că facerea unui partid e caterincă, iar campania e ca să ne ia pe noi, naivii, la mișto.

Ei bine, oamenii ăștia – ce-i drept, printre puținii care mai prezentau unele garanții morale – ori sunt indolenți, ori s-au dilit!

Care va să zică, după ce au câștigat, absolut nesperat, locul doi la Capitală, după ce ne-au făcut capul mare că sunt singura speranță a României și românismului, că ne vor salva din ghearele disperării, că să le pupăm picioarele cu care bat țara în lung și-n lat, de le-a intrat țărâna pe sub unghii până la călcâie, ei, aburiți de beția succesului, s-au trezit abia în septembrie, ca să-și facă congres și partid la tribunal cu care să ne salveze pe noi: țara. Să fușerească usereul.

Ei bine, oameni buni, abia atunci, Nicușor Dan, liderul USB, a hotărât că e timpul ca el și partidul său să fuzioneze cu USR, partidul iubitei sale, Loredana Mirabela Grădinaru, înființat, practic, în 2015, dacă am înțeles bine, că ușor de înțeles nu mai e nimic.

Deci, s-au întâlnit, cei doi, în bucătărie, într-o dimi, la cafea, au negociat, au stabilit, au dat drumul la treabă, înainte să plece la muncă și, ce să vezi, fuziunea nu e gata nici până în ziua de azi, și nu va fi nici până la calendele grecești – oricum, în niciun caz, până la alegerile de Ignat.

În consecință, „noul” USR, cu Nicușor lider, partidul pentru candidatura căruia au fost strânse 350.000 de semnături, ca să fim noi salvați, de drept, nu există.!

Deci, ce e de făcut?

Ei bine, s-a decis să intre în alegeri USR-ul vechi, fără semn electoral – contestat de PSD la BEC -, cel cu trei membri (iubita și încă doi), întrucât pe numele acestei formațiuni fuseseră strânse semnăturile. Bine, dar ce te faci, că la depunerea semnăturilor, pe mesele Biroului, a fost nevoie să semneze cineva din partea partidului, reprezentant legal. Iar Nicușor Dan spune că ar fi semnat iubita,Loredana, în calitate de lider.

Dar, ce te faci, că BEC susține, printr-o adresă trimisă la partid, că Loredana Grădinaru n-ar mai fi avut calitatea de lider la momentul semnării documentelor.

Și, totuși, ce e de făcut? Unii spun că, dacă a căzut fuziunea, a rămas iubita pe funcție. Dar dacă a demisionat înainte?! Ei, atunci e groasă!

Deci, ce facem?! Cum îl salvăm pe „Micul Salvator”, ca să ne poată salva, la rândul lui?

Eu spun așa: întrucât ultima zi de depunere a listelor de candidați ai vechiului USR (al iubitei) – singurul care mai poate participa la alegeri -, în care vor intra toți salvatorii din partidul lui Nicușor (USB), este 27 octombrie, rog ca, în eventualitatea în care semnăturile deja depuse pentru noul USR nu mai sunt valabile, 200.000 de cetățeni, ce vor fi salvați de USR, imediat ce partidul în situație va fi salvat de români, să treacă prin bucătăria celor doi, ca să semneze în cartea de onoare a acestei excepționale afaceri de familie. Poate că BEC va ține cont…

E singura șansă ca România să mai poată fi salvată.

Deci, până joi, inclusiv, oameni buni!!

Stai liniștit, Nicușor, că ești slavat! Avem cu cine!

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?