O astfel de discuție a fost poate mai așteptată decât oricând după vizita în Bangladesh și Myanmar (Birmania).
Timp de câteva zile, în media se desfășurase o adevărată bursă a pariurilor: va rosti sau nu Suveranul Pontif cuvântul „rohingya”, numele celei mai oropsite minorități etnice din lume (foarte pe scurt: sute de mii de musulmani rohingya au fost obligați, numai în ultimele luni, să se refugieze din Myanmar – țară majoritar budistă condusă de o juntă militară, unde suferă crunte persecuții – în Bangladeshul vecin).
Papa a făcut, înainte de a ajunge la fața locului, câteva apeluri ferme în sprijinul populației rohingya. Însă, în fața generalilor care conduc statul a manifestat – au fost de părere unii observatori – o exagerată prudență diplomatică.
În avionul care îl purta de la Dhaka la Roma, le-a explicat reținerile sale jurnaliștilor, care și-au exprimat fără ocolișuri nedumerirea. Reproduce cuvintele Papei marele vaticanist Andrea Tornielli:
„În ce mă privește, cel mai important e ca mesajul ca mesajul să ajungă. Pentru asta lucrurile trebuie încercat a fi spuse pas cu pas și răspunsurile ascultate. M-a interesat ca acest mesaj să ajungă. Dacă în discursul oficial aș fi rostit acel cuvânt, ar fi fost ca și cum le-aș fi închis ușa în nas interlocutorilor mei. Am descris însă situația, am vorbit despre drepturile minorităților, ca apoi, în discuțiile private, să-mi permit să merg să merg mai departe. Am rămas mulțumit de discuții. E drept, n-am avut plăcerea de a închide public ușa în nas, dar am avut satisfacția de a dialoga, de a-l lăsa pe celălalt să vorbească, de a spune ce cred (…). E importantă preocuparea ca mesajul să ajungă. Anumite dezvăluiri din mass-media, făcute uneori cu agresivitate, închid dialogul, închid ușa, iar mesajul nu ajunge (…) N-am negociat adevărul cu generalii”.
Mesajul la care se referă: „Pace și iubire” (motto-ul vizitei) și, foarte concret, respectarea valorilor, între care demnitatea umană e primordială. Papa a cerut liderilor militari din Myanmar tratament nediscriminatoriu față de minorități.
În penultima zi a vizitei, la întâlnirea cu grupul de tineri rohingya refugiați în Bangladesh, Papa Francisc le-a spus, între altele: „În numele tuturor celor care vă persecută, a celor care v-au făcut rău, și mai ales pentru indiferența lumii, vă cer iertare. Iertare”.