Nășitul în spațiul carpato-băsesciano-pontic

Sătui să tot facem pluta printre vorbonauți, hai să nășim ceva.

N-ai cum să supraviețuiești în spațiul carpato-băsesciano-pontic, dacă nu-ți arondezi niște fini de nădejde, care să te poarte în sufletu lor. 

CFR Blatiști nu-i un exemplu bun. Ce fac nașii acolo? Un ce profit, împreună cu finii. Urcă finul la Fălciu (ce gară era asta, cum n-avei loc să arunci un scuipat pe peron, până au modernizat-o și i-au pus lacăt!). Biletul costă, să zicem, 20 de lei. Tu păstrezi jumi, el ia juma. Și nici măcar nu-i ia el pe toți, că dă mai departe, din mână-n mână, până sus la minister. Uite-așa mănâncă gura la toată lumea. Păi, de ce credeți că i-au eliberat procurorii? Din respect pentru tradiție. Au văzut că furau cinstit, din cele mai vechi timpuri.

Trece campania electorală, se termină caterinca și scot ăștia batista de pe țambal: o să vedeți ce n-ați văzut – vremuri crâncene. Ce-i de făcut? Eu zic, părerea mea, să punem mână de la mână – noi, the nașii – și să cumpărăm România. Parcă v-aud: „E dată! Au măritat-o”. Cu care cap gândiți? N-aveau cum s-o dea pe toată. „Bine, o luăm. Și ce facem cu ea? Unde-o ținem?” Sub cerul liber, mulțumesc de întrebare. Oameni ne facem, pe principiul „o dată vede nașu resursele naturale ale finei”: aur, argint, cupru, molibden, apă minerală și ce-o mai fi. 

O cumpărăm, îi tăiem sonorul, să nu ne mai deranjeze, și-o să privim în liniște, ghiftuiți, cum trece Luna pe lângă Aldebaran.