Nasoală pentru România

Ani de zile s-a străduit să ne arate că e bună pentru România. În campanie, ne-a spus-o pe șleau, să ne intre bine în cap, deși doamna nu și-a propus niciodată cu adevărat să se adreseze capului. Se miră acum de ce nimeni n-o ascultă, de ce nimeni n-o crede, de ce orice ar spune este luat în bășcălie.

Aseară, în parc, doi tipi discutau aprins subiectul. Unul se uitase „la Gâdea” și „se tăvălise pe jos de râs”. „Ce i-a făcut lu” aia, pe muzică, frate, așa, pac-pac. Ce și-a luat-o…” Adevărul e că doamna și-a luat-o, dar și-a și cerut-o. Pe unii i-a plătit, alții i-au plătit-o, dar realitatea este că Elena Udrea a cam făcut programele de știri ale ultimilor ani. După ce ani de zile a jucat exclusiv în registrul tabloid, al kitschului politic, al bârfei și al taclalei, al bilețelelor și al gesturilor insinuante, se plânge acum că nimeni nu o ia în serios, că lumea conspiră ca s-o reducă la tăcere.

În cariera sa politică, doamna Udrea a performat exclusiv în planul aparențelor. Dotată cu o ambiție nemăsurată, s-a plasat permanent pe lângă bărbați potenți financiar sau politic. În paralel, s-a străduit să-și tuneze originile buzoaie, să devină fată de Paris. M-am uitat zilele trecute peste pozele cu Elena Udrea făcute de agenția Mediafax în ultimii 10 ani. De la fustele mini, de la rochiile mulate sau transparente, de la dresurile-plasă și roz-bombonul bimbo care au adus-o în viața miliardarului Cocoș și apoi în anticamera lui Traian Băsescu, la sacoul negru din seara de luni, când s-a dat votul în Parlament pentru arestare, schimbarea este vizibilă pentru oricine. Dar doamna este aceeași ca și-n urmă cu un deceniu: epatantă, fascinată de obiectivul camerei, oricând dispusă la gesturi-petardă, bună de show. În plen, doamna Udrea a dat, luni seara, un ultim recital, finalizat cu un gest teatral: un deget la nas, dedicație pentru „cineva drag”. Adevărul e că Elena Udrea n-ar fi ajuns aici fără un președinte care i-a dat nas, sacrificând pentru ea oameni și sfidând de prea multe ori logica și bunul simț.

Dar toate nazurile și necazurile pupilei lui Traian Băsescu sunt muc și sfârc pe lângă lucrurile cu adevărat nasoale care rămân în urma ei. Dacă privim dincolo de artificiile acestei doamne flamboaiante, vedem realitatea rece ca neonul de pe celularul din Rahova. Trei cereri de arestare au făcut procurorii, care o acuză de Elena Udrea de trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații de avere (în dosarul Microsoft) și de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și de folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (în dosarul Gala Bute). Desigur, pare bizar că toate aceste capete de acuzare s-au strâns parcă toate prea deodată, dar asta nu înseamnă că ele nu trebuie probate urgent într-o sală de judecată. Chiar dacă publicul telespectator i-a dat deja verdictul acestei mari animatoare a vieții politice din ultimii 10 ani, asta este mai puțin important acum: doamna Udrea va fi judecată, în sfârșit, pe probe, nu pe vorbe, de judecători, iar eventualele prejudicii aduse statului trebuie recuperate. Doar așa ieșim din tot acest cancan.

Și mai este un lucru pe care doamna Udrea îl lasă în urmă: niște acuzații extrem de grave la adresa SRI. Cât adevăr și câtă manipulare este în spusele sale nu vom ști probabil niciodată: în mod previzibil, comisia parlamentară de control SRI, singura care putea face lumină în acest caz, a pus ieri batista pe țambal, iar în tăcerea care s-a făcut, aproape că s-a auzit, dintr-o parte a societății „penetrate”, un oftat de ușurare.