Năstase și Becali i-au pus capac lui Antonescu

Ceea ce era de rostit a fost rostit. A trebuit să revină Adrian Năstase din închisoare că să limpezească viitorul USL și să le strice jucăria umblătorilor cu cioara vopsită prin târgurile politicii. Pe scurt: „Există o anumită presiune în interiorul PSD, pentru ca social-democrații să aibă un candidat propriu la prezidențiale” a spus omul, fără drept de apel.

Sigur că „o anumită” este doar exprimarea, în cuvinte, a unei eschive diplomatice. Dar aici nu e vorba de „o anumită” presiune. Aici e vorba de o serioasă nemulțumire pesedistă, pur și simplu. Rostirea lui Năstase este sensul dat mutărilor succesive efectuate, în ultimul timp, de liderii USL tot mai ferm divizați pe meterezele psihologice ale războiului rece.

Este exprimarea unui adevăr, în pofida credulității celor care au văzut și poate mai văd, încă, în Uniune, un cocteil Molotov anti-Băsescu.

E drept că USL a fost construită ca o platformă stabilă de pe care să zboare rachete către zidul Cotroceniului, în războiul-șoc de astă-vară. Odată, însă, contracarată acțiunea, puterea ei efectivă a scăzut dramatic în atare sens, indiferent de susținerea parlamentră de care dispune.

Răcindu-se acțiunea de preluare a puterii, s-au cam răcit și relațiile interunionale. Apoi, pe fondul lipsei de program, resurse și credibilitate externă a liderilor USL, a devenit mult mai convenabil pentru premier să coabiteze instituțional cu un președinte care prezenta, „cel puțin”, garanții la nivel euro-atlantic.

Binomul proiectat – Ponta-premier, Antonescu-președinte – s-a transformat, din mers, într-unul funcțional: Ponta-Băsescu. Liderul liberal a pierdut – logic, el nefiind antrenat în actul de conducere – imagine, notorietate, ba, chiar și credibilitate, în contextul partidei procurorilor șefi.

Aproape neverosimil, potrivit unui sondaj comandat de trustul Intact, electoratul îl îndeamnă pe premier către o coabitare și mai strânsă cu actualul președinte, semn că șeful Senatului i-a devenit indiferent.

Pe acest fond, Crin Antonescu pare ieșit din joc, slăbit, expus. Ca atare, apare aproape firesc anunțul primei filiale PSD care decide să nu-l mai susține pe Antonescu la prezidențiale. Cu toată încercarea de a drege busuiocul, venită din partea „amicului” Ponta, vocile importante din partid vorbesc tot mai des de „rușinea de a nu avea un candidat propriu pentru Cotroceni”.

La urma urmei, care să fi fost argumentul lui Ponta, în încercarea de a-i determina pe greii partidului, devoratori ai osului puterii până la măduvă, să-l susțină pe Antonescu? Ce „carbaxin” politic ar fi fost necesar ca să-i sedeze, să-i aburească și ei să accepte, în frunte, un președinte liberal, șeful unui partid devenit, din prima zi după alegeri, inamicul lor numărul unu? Prietenia lui cu Crin? Ce telenovelă…

Ce sens să mai aibă, în „afacerea” politică, prietenia cu un om pe care până și Gigi Becali l-a abandonat în favoarea lui Dan Diaconescu?!