NATO, descurajare și dialog. Câteva considerații la cald

Rezultatul celor două zile de discuții, așa cum apare reflectat în Comunicatul final, nu e nici pe departe un motiv de euforie, măcar fiindcă definește o nouă lume, încă și mai puțin sigură decât era înainte de invadarea Crimeii. 

Noi, românii, nu avem altă soluție – cu atât mai mult în actuala atmosferă de amenințări, riscuri și vulnerabilități  – decât umbrela Alianței Nord Atlantice.  

Diferența dintre tonul documentului scris și declarațiile oferite presei pe parcursul Summitului, dezvăluie temeri și tensiuni, atitudini ezitante față de Federația Rusă. Începând cu zicerile secretarului general NATO, Jens Stoltenberg – „Nu vedem nicio amenințare imediată față de vreun aliat al NATO. Rusia nu mai este nici un partener strategic (…) Nu avem parteneriatul strategic pe care am încercat să-l dezvoltăm după Războiul rece, dar nu mai suntem nici în situația de război rece” și terminând cu declarația președintelui Hollande – „NATO nu a intenționat să afecteze relațiile pe care Europa ar trebui sa le aibă cu Rusia. Și, pentru Franta, Rusia nu este un adversar, nu este o ameninșare (…) Rusia este un partener care, este adevărat, poate uneori – am văzut-o în Ucraina –  să folosească forța”.

Noroc că principalului contributor, Statele Unite, a eliminat ambiguitățile, determinând un Comunicat final al cărui ton e unul de descurajare fermă la adresa Rusiei. Descurajare, dar și o ușă deschisă, în continuare, dialogului.

Și-a realizat România obiectivele cu care plecase spre Varșovia? Vag exprimate până astăzi, la declarația președintelui Iohannis. Da și nu. Da, pentru simplul motiv că avem șansa de a fi membri ai Alianței. E drept, ca țară de graniță (blestemul geografiei noastre) și într-un context inflamat. Nu, pentru că Dosarul Mării Negre s-a amânat pentru ministeriala din octombrie. Poziția președintelui ErdoÄŸan va fi decisivă, după declarațiile contradictorii din ultimele lui, în funcție de stadiul relațiilor cu Rusia, și după ce la Summit a preferat să apese aproape exclusive pedala anti-terorismului. 

Există două articole – 41 și 42 – în Comunicatul final, aflate într-un vădit dezechilibru, referitoare la nordul flancului estic (Polonia și țările baltice) și la sudul flancului estic (România și vecinii). Din modul în care sunt tratate cele două flancuri reies cel puțin două lucruri: că pentru Aliați sudul flancului estic este zona cea mai vulnerabilă, dar și că lobby-ul Poloniei și al țărilor baltice a fost mai substanțial și mai consecvent.

În fine, unul dintre demersurile cele mai interesante ale acestui Summit este angajamentul ferm al NATO față de Ucraina, Georgia și Republica Moldova. O analiză acestei poziții dezvăluie informații esențiale despre viitorul imediat al zonei.