Șeful consilierilor județeni PSD, din Vrancea, „vicele” lui don baron Oprișan, pe linie de partid, în fief, cum s-ar spune – și care baron, evident, n-a văzut și n-a auzit nimic despre nebunia confratelui, fiind la fel de „surd” și de „orb” precum blocul/”monolitul” pesediștilor din meleag – pe nume Constantin Guguianu, ne-a prezentat încă o mostră de prostie virală.
Omul, înfățișându-ni-se chinuit, cel puțin, de talent, l-a prelucrat în Photoshop pe președinte, asociindu-i, pentru a câta oară (tema devenind obsesivă la nivel de formațiune), simboluri naziste.
Guguianu este un fost ofițer de contrainformații militare, reprofilat, în urmă cu 15 ani, consilier județean în CJ Vrancea, despre care, luat de val, ai fi putut crede că, măcar prin natura meseriei, s-a intersectat cu ceva istorie, fie ea și numai militară.
La nivel macro, „politicianul” Guguianu nu există – el fiind, totuși nevoit acum, ca individ, să dea piept cu prevederile Legii 107/2006, pentru aprobarea OUG 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, dacă mai există legea și consecințele aplicării ei – demersul său devenind unul extrem de grav, inclusiv politic, pe fondul ignorării de către conducerea PSD a derapajului consilierului în discuție, dar și de masa membrilor din organizații.
Nimeni, din Kiseleff și până în birourile filialei din Talpa, Botoșani, nu s-a delimitat de „mizeria” lui Guguianu, ceea ce denotă că social-democrații sunt fascinați și mândri de talentul bestial al individului.
Fapt care, de această dată, arată consecvență și predictibilitate la nivelul de partid, „opera” în discuție înscriindu-se într-o suită de manifestări „culturale” similare, simptomatice în PSD, de jos până sus.
Primul exemplu – și cel mai șocant: Lia Olguța Vasilescu, în răspunsul dat la reacția președintelui, venită după „Jandarmeriada” din 10 august 2018, cu referire la răspunsul disproporționat aplicat de autorități: „Să vii să spui că PSD-ul a fost cel care a aruncat cu gaze lacrimogene sau că a bătut participanții de acolo e o declarație demnă, nu de președintele României, ci de Mălin Bot.(…) Și oricum, ca neamț, să vorbești de gazare, trebuie să ai mult curaj„.
Apoi, Ilan Laufer, ministeriabil respins de Iohannis: „Klaus Iohannis e etnic german și are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat, moștenitoarea organizației naziste.(…) Nicolae Ceaușescu a vândut evrei, azi am certitudinea că și președintele Iohannis a vândut un evreu român”.
Ba chiar și Liviu Pop -„Genunche”, fost ministru al Educației, are o părere: „O acuzație ipocrită din perspectiva zilei de 23 august și din perspectiva fostei demnități, dacă o pot numi așa, cu ghilimelele de rigoare, a domniei sale (a președintelui Iohannis – n.a.), aceea de președinte al unui continuator al grupului… organizația aia nazistă, Forumul… (…) Președintele unei entități naziste, asta nu eu o spun, o spun alții. Am citit-o în presa vremii, am văzut-o clar… Chiar mă uitam… Grupul Etnic German a fost organizație nazistă, corect? Grupul Etnic German a fost organizație nazistă condamnată pentru crime de război la Nurnberg. (…) Dacă Forumul German nu e continuatorul Grupului Etnic German, aștept oficial lucrurile acestea, eu am spus ce citesc de pe net.”
Ca să nu-l uităm, nedreptățindu-l, nici pe Victor Ponta, cel din 2014 (care actual se declară înțelepțit de propriile-i greșeli): „Nu cred că e un defect pentru Iohannis că e german, dar să nu-mi reproșeze mie cineva că sunt român sau că sunt ortodox”.
Acum, ca să o parafrazez pe inegalabila Olguța Vasilescu, zic că trebuie să ai un „curaj” nebun ca să acuzi o etnie, un popor/o națiune, la grămadă, direct sau implicit, de crimă, așa cum a făcut preopinenta, sugerând o legătură șocantă între a fi „neamț”, în general, „gazare” și „curaj”.
Îi atrag atenția acestei românce venite în PSD din PRM, cu vechi năravuri, că poporul german nu poate fi stigmatizat/acuzat, în ansamblul său, de crimele ordonate și săvârșite de conducătorii săi de la un anumit moment sau altul din lunga sa istorie.
Tot așa cum nici poporul român nu poate fi stigmatizat/acuzat, la grămadă, de consecințele politicii conducătorilor săi.
Deși, dacă ar fi citit mai multe despre istorie, ar fi văzut – și, cu siguranță, nu i-ar fi convenit, tot așa cum niciunuia dintre noi nu-i convine – că unii au avut, și mai au încă, din interes sau incultură, o cu totul și cu totul altă părere, inclusiv despre noi, românii, despre politica, dictaturile și războaiele noastre.