Nervosul domn Tudose

Așa că s-a văzut nevoit să ne explice motivul nervozității de care dă dovadă, pronunțând – potrivit unei analize mediafax -, într-un interviu, pentru A3, de 12 ori cuvintele „nervos” și „nervozitate” și de 10 ori cuvântul „calm”.

Mai mult, ne-a promis că și în 2018 va fi la fel de nervos, pentru că, dacă nervos nu ești, nimic nu ești, și țara se-nmoaie.

„Vi se pare că după 27 de ani de nefăcut nimic în anumite zone mai poți să fii calm? Eu cred că cine este calm pe anumite zone nu înțelege absolut nimic din ce se întâmplă. Dacă trebuie să fiu calm că nu avem autostrăzi după 27 de ani de democrație, le urez succes celor care pot să fie calmi, eu nu pot să fiu calm. Nu avem spitale și eu să fiu calm; nu pot să fiu calm. (…) Voi fi în continuare nervos, pentru că am fost mult prea calmi în țara asta timp de 27 de ani, că poate erau unii mai nervoși, constructiv așa, poate nu mai vorbeam ce mult autostrăzi sau spitale ne mai trebuie. Au fost foarte calmi și acum sunt foarte șmecheri”.

Gata, domnule, premierul ne-a convins: e „trecut și neliniștit”.

Și, când spun „trecut”, nu mă gândesc, neapărat, la vârstă, ci la faptul că e trecut de vreo două ori prin fruntea Ministerului Economiei, și nu l-am văzut, niciodată, așa de implicat, de nervos, de eroic.

Să se fi neliniștit și atunci, în 2014, în 2015, în 2017! Că nu e musai să te neliniștești, fix, după 27 de ani (și, apropo, sunt 28, domnule Tudose), poți și mai devreme, dacă tot ai remarcat, surprins, că „am fost mult prea calmi în țara asta timp de 27 de ani”.

Partitura cu „arde cămașa pe mine, oameni buni, pentru că eu am de condus o țară și vine „unu”-altu”” și mă persiflează”, care se cântă numai când ești vedetă și trebuie să dai bine la alegător, e fumată! Am mai auzit-o.

Așa că, eu cred că premierul așteaptă, înfrigurat și cam nervos, oportunitatea preluării PSD.

Nu este, însă, atât de curajos încât să-i pună piedică lui Dragnea. Să organizeze lovitura. Să-i dea el brânciul final. Așa că așteaptă avalanșa, temporizând la două capete.

Iar Dragnea vede că se strânge lațul și că e necesar să muște „lupii” de aproape.

Clar că Tudose e nervos. Are de ce. Bănuiește că-i stau în coaste vreo câțiva miniștri, care i se plâng șefului din Kiseleff, de orice, pe model „Descăpățânarea lui Grindeanu”.

Rețeta aduce binișor. Liviu Dragnea: „Să vedem dacă e vreo problemă cu vreun ministru”, „Dacă e necesară vreo remaniere”, „Vorbim în ianuarie”, „Eu sunt mulțumit de activitatea lui Tudose, a guvernului”.

Dacă după Revelion apar, din nou, la cadru, Olguța Vasilescu, Gabriela Firea sau Codrin Ștefănescu și își manifestă „nedumerirea”, „indignarea”, „groaza”, „panica”, „neliniștea”, „bulversarea” sau mai știu eu ce, e posibil ca, la topirea zăpezilor, Tudose să se ducă cu apa, dacă nu dovedește calm și experiență.

Până atunci, vorba lui: „Lucrurile se întâmplă. Chiar se întâmplă, așa, pe fond de nervozitate”…

P.S. N-am înțeles de ce nervozitatea lui Mihai Tudose lovește, astăzi, și în „fundația” Casei Regale a României, făcându-l pe premier să folosească un ton, cel puțin, deplasat.

„Cu tot respectul pentru Regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru tot ce a fost până la moarte, fost șef de stat… De aici până la a da drepturi urmașilor unui fost șef de stat… Iertați-mă dar mai avem foști șefi de stat, care mai au urmași în viață. În condițiile în care Familiei Regale, Casei Regale, cu ghilimele sau fără… Nu suntem monarhie! România constituțională este republică. Noi am recunoscut anumite merite, ca șef de stat, Regelui Mihai. Să mă apuc acuma să recunosc că există nu știu ce Coroană pe aici, iertați-mă, dar nu prea îmi vine. (…) Casa Regală este o fundație”, a spus, dezlânat, Mihai Tudose.

Păi, ce să spun… Vă vine sau nu vă vine, domnule Tudose, nu dumneavoastră trebuie să recunoașteți un drept civil, ci legea și istoria.

În acest sens, fostul senator, Marius Marinescu, susține, cu documente, că Palatul Elisabeta, conform decretului 38/1948 – decretul prin care a fost confiscată averea Familiei Regale – a fost proprietatea principesei Elisabeta, dăruită acesteia de regele Carol al II-lea. Urmașii pot revendica palatul, și, după cum știm cu toții, sunt destui.

Așa că, iar vă enervați degeaba!