Prima pagină » Puterea Gândului » Nesătula Biserică și-a dat popii pe „mâna lui Haralambie”

Nesătula Biserică și-a dat popii pe „mâna lui Haralambie”

Nesătula Biserică și-a dat popii pe „mâna lui Haralambie
Citesc zilele acestea câteva știri despre „oamenii bisericii". Unele relevă fapte trăite în iubire de Dumnezeu; altele te umilesc, pur și simplu, te bulversează, îți sfidează logica și bunul simț. Și te întrebi îngrozit: cât Satan și-a făcut loc, astăzi, în strana bisericilor din România?

Aflu că patru pelerini români, între care, doi preoți, au fost arestați pentru că au furat moaștele Sfântului Haralambie.

Ziariștii greci precizează că lovitura ar fi fost dată de cei doi „sfinți părinți” români, veniți în pelerinaj la Mănăstirea Mega Spileo, acolo unde se află moaștele Sfântului Haralambie.

„Unul le-a distras atenția călugărilor mânăstirii, în timp ce al doilea a luat mâna stângă a Sfântului și a fugit”. În 48 de ore, „cinstitele” fețe bisericești au fost trimise în judecată de magistrații greci.

Greșit, vom spune, dacă luăm aminte la predica starețului mânăstirii Cotmeana, din Argeș. Preotul, milos și cu frică de Dumnezeu, a considerat că bătrânul de 73 de ani, surprins de camerele de supraveghere tocmai când fura din cutia milei – acum deja arestat preventiv -, nu trebuie „băgat la pușcărie”. „Pentru că a mai fost, de doua ori, furată mânăstirea, a treia oară am pus camerele acestea de luat vederi. Eu nu l-aș băga în pușcărie, pentru că acolo învață multe alte prostii. Eu i-aș tăia degetele”, ar fi spus, senin, starețul Ioasaf.

În consecință, nu e de mirare că, aflați sub impactul unor astfel de „milostiviri clericale”, mirenii se dovedesc a fi și mai cu iubire de aproape. Chiar deunăzi, o bătrână „credincioasă” amenința isteric în fața unei camere tv că, dacă nu le este adus vechiul preotul înapoi, în parohie, și Biserica încearcă să le bage altul, nou, pe gât, „o să se ajungă departe, ascultați la mine: o să se facă moarte de om!”. Ptiu, drace!!

Probabil că tocmai acesta e motivul pentru care înalții prelați vor să care în actele bisericești tot pământul pe care instanțele, statul și primăriile sunt dispuse să li-l dea. Mai mult pământ, mai multe biserici, mai mulți preoți, mai mulți bani la cutia milei. Pace și prosperitate!

„Mitropolia Moldovei și Bucovinei cere instanței să-i treacă în proprietate tabăra școlară și sportivă „Codrii de Aramă”, din localitatea Agafton – aflată în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului -, ultima de acest gen din județul Botoșani. Valoarea terenului pe care se află tabăra trece de 250.000 de euro. Reprezentanții Mitropoliei spun că pământul, în suprafață de cinci hectare și jumătate, ar aparține de drept Bisericii”.

Și, văzându-i supărați de atâta nedreptate, care li se face, zi de zi, pe întreg mapamondul, Guvernul României a hotărât, aici acasă, că a venit timpul preelectoral să mai cumpere, încă un pic, binecuvântarea, anafura și mătania părinților duhovnicești ai Bisericilor.

Așa că, de anul viitor, „Cultele religioase se vor bucura, pe lângă scutirile de care beneficiază în prezent, de noi facilități fiscale. Când au elaborat Codul Fiscal valabil din 2016, guvernanții s-au gândit, nu numai la pasionații de vânătoare, iahturi și mașini de lux, ci și la („săracele” și mai presus de lege n.n.) fețele bisericești, care urmează să plătească mai puțin la bugetul de stat”.

În consecință, reprezentanții bisericii vor fi scutiți de impozit pentru sumele pe care le obțin din vânzarea de terenuri, clădiri și mașini pe care le-au folosit în activități economice – dincolo de faptul că, în continuare, nu vor fi obligați să taie bon fiscal pentru lumânări, nunți și botezuri -, daca sumele respective vor fi utilizate pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult. Adică, tot pentru ei.

Ei bine, tocmai când să mă declar „liber cugetător”, alungat din propria-mi credință de faptele învățătorilor, mă atinge pe umăr știrea lui Dumnezeu.

Și aflu că „Măicuța Flor a fascinat juriul și audiența programului culinar de televiziune MasterChef din Mexic, la care s-a înscris pentru a plăti datoriile acumulate de mănăstirea ei. „M-am înscris pentru a plăti datoriile congregației legate de construcția unei școli”, a declarat, pentru EFE, Florinda Ruiz, de 68 de ani, bucătăreasa mânăstirii.

Ei, da! Dar trăim pe planate diferite…

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile